Conecteaza-te cu noi

Politica

Proiect. Noua lege a Apărării Naționale prevede crearea unui Centru Național Militar de Comandă – document

Published

on

mapn aeronava

În contextul creșterii amenințărilor la adresa României, Ministerul Apărării Naționale a conceput proiectul unei noi legi a Apărării Naționale.

Legea prevede crearea unui centru național militar de comandă, care să coordoneaze și trupele NATO de pe teritoriul României.

Noua lege a fost publicată de MApN și, după adoptarea în Guvern, va fi trimisă în Parlament pentru dezbateri și vot. Proiectul prevede modificări și completări față de vechea lege. În primul rând, introduce noțiunea de amenințări hibride la adresa României, dar și posibilitatea intervenției în afara teritoriului național, atât cu trupe militare, dar și de altă natură, pentru contracararea unor astfel de amenințări hibride. Aceste intervenții pot fi făcute la propunerea președintelui României și dupã consultarea CSAT.

„Președintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afară teritoriului național”, se arată în proiect.

De asemenea, apare o nouă definiție, cea a forțelor „destinate apărării”, compuse din forțe armate și forțe de protecție.

Advertisement

Din forțele armate fac parte Armata, Jandarmeria, SRI, SIE, STS, Serviciul secret al MAI (DGPI), în timp ce din forțele de protecție fac parte Poliția, Poliția de Frontieră, IGSU. Noua lege a apărării prevede militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.

Legea apărării stabilește crearea unui nou organism: Centrul Național Militar de Comandă, care va avea rolul unic de comandă și coordonare pentru toate forțele de apărare inclusiv pentru trupele NATO din România.

Proiectul de lege alcătuit de MApN prevede și pregătirea populației pentru apărare.

Puteți studia documentul aici:

Advertisement

Lege Privind Sistemul National De Management Integrat Al Situatiilor De Criza 660a5e1793f07

foto: arhivă

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions