Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Protest inedit la Constanţa: o firmă îi cere DNA-ului să-şi facă treaba

Published

on

300 de angajaţi ai grupului de firme Somaco Construct SRL – Comprest Util SRL au pichetat Prefectura Constanţa, în carul unei acţiuni autorizate de protest, azi, 12 noiembrie 2015. O coloană auto, constând în peste 30 de autospeciale şi betoniere, a înconjurat perimetrul străzilor în care se găseşte Palatul Administrativ al Constanţei. Maşinile de tonaj au fost decorate cu bannere de protest, inscripţionate cu sloganul: „Stop corupţiei din administraţie şi justiţie! DNA – asta este treaba ta.”. Forţe impresionante de ordine au supravegheat buna desfăşurare a acţiunii de protest. În faţa amnifestanţilor a fost amplasat un coşciug din lemn inscripţionat cu vopsea: „La Constanţa, Dreptatea a murit”. Pe pancartele protestatarilor se mai putea citi: „Anularea hotărârilor judecătoreşti prin care s-au făcut reconstituiri ale dreptului de proprietate cu încălcarea legii”, „CSM, implică-te!”, „Răspunderea magistraţilor” etc.

Betoniere-Somaco-2În principal, organizatorii mitingului deplâng faptul că DNA nu instrumentează o plângere penală depusă împotriva unor judecători care au aprobat retrocedarea unei porţiuni din cariera Sibioara II – Valea cu Izvorul din comuna Lumina, cu încălcarea flagrantă a articolului 4 din Legea 1/2000 care interzice retrocedarea carierelor active. Somaco Construct SRL nici nu a fost parte în procesul în care s-a decis retrocedarea carierei aflate în exploatarea sa, iar cererile de revizuire a deciziei vâdit ilegale au fost respinse pe rând, pe motivul că ilegalitatea unei hotărâri judecătoreşti nu constituie motiv de revizuire în legislaţia românească. Grigore Comănescu, patronul grupului de firme, spune că hotărârea ilegală a fost dată în favoarea unor clienţi ai avocatului Ionel Haşotti, fratele senatorului Puiu Haşotti.

În urma acţiunii de protest, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, l-ar fi asigurat pe Grigore Comănescu că va sesiza, la rândul său, DNA-ul cu privire la soluţia ilegală de retrocedare. Alte aspecte semnalate în cadrul petiţiei de protest se referă la faptul că firmei Somaco i s-a impus o taxă fiscală uriaşă, de două milioane de euro şi penalităţi de 1,5 milioane de euro (vezi detalii aici). Vom reveni!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions