Conecteaza-te cu noi

Actual

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență. Zeci de echipe, pregătite să intervină

Published

on

RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, de astăzi, 2 septembrie, ora 16.00, până luni, 5 septembrie, ora 8.00, ca urmare a atenționărilor meteo de cod galben și portocaliu, emise de Administrația Națională de Meteorologie. Fenomenele vizate sunt averse cu caracter torențial, putându-se înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

Pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul comandamentului au fost constituite 51 de echipe de intervenție. Dintre acestea, 20 de echipe sunt pregătite să intervină în municipiul Constanța și 31 în celelalte localități din județ. Formațiile sunt dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, ce vor asigura permanența în toată această perioadă.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Problemele care pot apărea în funcționarea acestora, dar care nu țin de operativitatea echipelor RAJA, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt).

”În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite la nivelul rețelei de furnizare a energiei electrice.

Advertisement

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe ale sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions