Conecteaza-te cu noi

Societate

Raport Mare Nostrum: Mai puțini delfini eșuați în 2018 decât în 2017

Published

on

În anul 2018 au fost înregistrate 87 de cazuri de cetacee eșuate/ delfini, spre deosebire de anul anterior, când echipa de specialiști ONG Mare Nostrum s-a deplasat la 139 de astfel de cazuri, pe toată întinderea litoralului românesc. 

Cele mai multe cazuri de eșuări s-au înregistrat în lunile august (22), iunie (18) și mai (16). În lunile februarie, martie și decembrie nu a fost înregistrat niciun astfel de caz. Din nefericire, peste jumătate din cazuri (54%) au fost de marsuini- specie pe cale de dispariție în Marea Neagră.  Față de anul trecut, ponderea cazurilor de afalini și delfini comuni a fost mai mare: afalini (35%) și delfini comuni eșuati (8% ) . În perioada ianuarie – decembrie 2018 au fost realizate 77 expediții terestre din care 66 interventii rapide (neincluzând expediţiile realizate de voluntarii din cadrul rețelei de monitorizare):

Este îmbucurător faptul ca numărul a scăzut semnificativ față de anul trecut, dar tot depășește media și ce este mai interesant- negativ vorbind- este numărul mare de afalini eșuați înregistrați în acest an”, spune Marian Paiu, coordinator Activități Teren ONG Mare Nostrum

Un alt aspect îngrijorător este acela că 24 din cele 87 de cazuri de cetacee eșuate au fost cauzate de prinderea în plasele de calcan:

” Se impune luarea unor măsuri ferme de control şi prevenire a activităţii de braconaj care afectează populaţiile de cetacee, peste 60% dintre cetaceele care ajung la mal prezintă urme de prindere în plasă şi mai îngrijorător este faptul că numărul de cazuri de eșuare înregistrate în perioada de prohibiţie la calcan  reprezintă între 18.31% (2015) şi 71,91% (2011) din totalul anual de cazuri de eşuare”, completează Marian Paiu. Cele 24 de cazuri au fost raportate de către partenerii ONG Mare Nostrum.

Activitățile de monitorizare delfini fac parte din cadrul Programului “Monitorizarea și conservarea cetaceelor din Marea Neagră”, susţinut financiar prin Campania „Adoptă un delfin”. Rețeaua de observatori voluntari & training-uri face parte tot din acest program:

Advertisement

Prin intermediul reţelei am reuşit să identificăm mai bine de 95% dintre cazurile de cetacee eșuate înregistrate pe parcursul anului 2018 pe litoralul românesc. Ultima eşuare a fost înregistrată pe data de 14 noiembrie  2018-  un marsuin (Phocoena phocoena relicta) având 130 cm lungime şi aflat în stare moderată de descompunere”, spune Costin Timofte, asistent Coordonator Activități Teren. Rețeaua are 20 de instituții partenere înscrise, mai exact 831 de elevi și 123 de profesori.

Pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor și pentru a informa constănțenii despre cum pot ajuta atunci când observă un delfin eșuat, în 2018 au fost organizate 6 sesiuni de informare, în cadrul cărora peste 10.000 de oameni au primit detalii despre modul în care se pot implica activ în soluționarea acestei probleme. (comunicat de presă Mare Nostrum)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions