Connect with us

Exclusiv

Războiul dintre Zoea Rădulescu şi finul lui Gigi Becali pentru terenul de lângă Carrefour (documente)

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Un nou scandal de retrocedare abuzivă a unor terenuri tulbură apele administraţiei şi justiţiei de la Constanţa. Este vorba de un teren, în valoare expertizată de 20.750.000 de euro, aflat pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea complexului comercial Tom-Carrefour, asupra căruia s-a instituit deja sechestru asigurător de către procurorii Curţii de Apel Constanţa.

Terenul din drumul Cogealacului

drumul-cogealaculuiPovestea acestei retrocedări o are în prim plan pe Zoea Rădulescu, fiica născută în detenţie a eroului Gogu Puiu, cunoscutul luptător anticomunist, şi a Otiliei Balamace, din Mihail Kogălniceanu. Pe 15 martie 1991, Zoea Rădulescu a depus la Primăria din Mihail Kogălniceanu două cereri de retrocedare. Ea revendica un teren agricol de 10 hectare, moştenit pe linie paternă, şi un altul de 9 hectare, moştenit pe linie maternă. În total: 19 hectare. Într-un document anexat cererilor se dovedea că unul din autorii ei avusese terenul într-un capăt al comunei Kogălniceanu (Ferdinand), la limita cu drumul Cogealacului. Ambele suprafeţe se aflau în folosinţa legală a SC Ceres SA Mihail Kogălniceanu (succesoara unui IAS care cultiva vaste suprafeţe agricole la Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Lumina, Năvodari şi Constanţa). Din această cauză, Zoea a primit, în 1995, decizii prin care i se stabilea dreptul de a deveni acţionară la societatea menţionată. Ulterior, cadrul legal s-a schimbat şi astfel s-a ivit oportunitatea  transformării acţiunilor în locaţiune asupra terenurilor, iar în cele din urmă în proprietate deplină, cu titlu emis de comisia judeţeană de fond funciar.

Din drumul Cogealacului în intravilanul Constanţei

Pe fondul acestei evoluţii, în anul 1998, s-au iniţiat procedurile de retrocedare a terenurilor către acţionarii Ceres transformaţi în locatori. Zoea Rădulescu devenise între timp persoană publică, membră de vază în conducerea centrală a PNŢCD, pe atunci principalul partid de guvernământ. Ea exercita o funcţie publică importantă în cadrul Ministerului de Interne, la Bucureşti. În plus, făcea parte din cercurile apropiate preşedintelui Emil Constantinescu. Nu ştim dacă aceste calităţi au contat în ce avea să se întâmple la Kogălniceanu. Cert este faptul că, pe 10 iulie 1999, Ceres SA a emis o adresă, oarecum bizară, prin care arăta că ar putea, de principiu, să-i întocmească Zoei Rădulescu documentele necesare emiterii titlurilor de proprietate pentru 10 hectare în sola A 510 extravilan arabil şi 9 hectare în sola A 498 extravilan arabil. Dar cele două sole nu se aflau în drumul Cogealacului. Se aflau în marginea Constanţei, pe malul lacului Siutghiol, peste drum de actualul Carrefour. Şi nu erau în extravilan agricol, ci chiar în intravilanul Municipiului Constanţa, fiind inventariate în această categorie prin HCLM nr. 31 din 01.04.1997. Nu ştim cine-i ceruse directorului de la Ceres să-şi spună părerea. Dar Ceres SA nu era autoritate de restituire a terenurilor, competenţa în această problemă fiind acordată comisiilor locale de fond funciar, abilitate prin lege să restituie terenurile din aria lor administrativă. Legal vorbind, Comisia din Kogălniceanu putea să retrocedeze doar terenurile din teritoriul administrativ al comunei Kogălniceanu, iar nu pe cele aflate, hăt, la 26 de kilometri distanţă, în trupul Constanţei.

Primarul din Kogălniceanu îşi dă acordul să retrocedeze terenurile din Constanţa

Pe 26 iulie 1999, alături de adresa bizară a directorului de la Ceres, avea să fie depusă la Comisia Locală din Kogălniceanu, sub numărul 2751, o schiţă de mână, parafată de OCAOTA – strămoşul actualului Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. În desenul olograf apărea terenul aflat peste drum de actualul hypermarket Carrefour, solele A 501 şi A 498, cu menţiunea „teren situat pe teritoriul administrativ al Municipiului Constanţa.”.

schita-zoea-radulescu-1999

Deîndată, cu numărul consecutiv 2752/26.07.1999, primarul din Kogălniceanu, Traian Dinu, a trimis un răspuns societăţii Ceres, în care îşi exprima acordul ca Zoea Rădulescu să fie pusă în posesia terenurilor menţionate în schiţă. Corespondenţa este mai mult decât bizară, căci societatea n-avea nicio competenţă legală să ceară astfel de acorduri, iar dacă le-ar fi primit, n-avea ce face cu ele; în vreme ce comisia nu trebuia să-şi exprime vreun acord către un terţ, de vreme ce ea şi nu terţul în cauză urma să dispună asupra retrocedării. Aceste scrisori aparent fără scop aveau să-şi dovedească, peste ani, un scop juridic pentru Zoia Rădulescu, de unde şi suspiciunea că au fost făcute ca să o ajute.

Coincidenţă bizară: două sole cu acelaşi număr, una la Constanţa, alta la Kogălniceanu

Pe 17 februarie 2000, acelaşi primar a întocmit două procese-verbale de punere în posesie a Zoei Rădulescu asupra unui teren de 8,5 hectare şi a altuia de 9,5 hectare, ambele situate pe „teritoriul cadastral al comunei Mihail Kogălniceanu”, ambele în sola A510. Actele nu erau cu totul abuzive, de vreme ce, printr-o coincidenţă bizară, exista o solă A510 şi la Kogălniceanu, în pântecul câmpului, la fel cum exista o solă A 510 şi la Constanţa, pe malul lacului. Şi se întâmplase aşa, deoarece directorul Ceres SA, Tiberiu Nemet, predase sole cu aceeaşi denumire şi Comisiei din Kogălniceanu, dar şi celei din Constanţa. Însă sola de la Kogălniceanu avea 128,90 hectare, în vreme ce omonima ei de la Constanţa avea doar 15,23 de hectare. Evident că cele 18 hectare atribuite Zoei Rădulescu nu se puteau înghesui în sola de 15 hectare de la Constanţa. Şi la fel de evident, trebuie că se aflau în sola cu număr identic de la Kogălniceanu, singura în care primarul acelei localităţi putea face retrocedări. Însă, ca o nouă întâmplare de zile mari, primarul a uitat să completeze în documente vecinătăţile terenurilor acordate. Şi aşa s-a întreţinut din plin o stare de confuzie.

Un prim proces fără finalitate

Prevalându-se de această omisiune, în anul 2001, Zoea Rădulescu a deschis un proces de fond funciar, pretinzând să i se individualizeze suprafeţele primite în conformitate cu adresa Ceres SA din 1999 şi schiţa pictată, cu ştampila OCAOTA, din acelaşi an. Despre valoarea (ne)constitutivă de drepturi a celor două plăsmuiri, nicio vorbă! Pe 3 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, către care se strămutase dosarul, a obligat Comisia Locală din Kogălniceanu să individualizeze amplasamentul, fără să-l stabilească ea însăşi pe calea expertizei care i-ar fi fost la îndemână. Însă în proces se reliefase coincidenţa bizară de denumire dintre sola de la Constanţa şi cea de la Kogălniceanu. Se numeau la fel, dar erau diferite, cu suprafeţe diferite şi amplasamente diferite, una în extravilan, cealaltă în intravilan, una la Kogălniceanu, cealaltă la Constanţa.

Adevăraţii proprietari ai terenului se judecă de 14 ani cu Primăria Constanţa. Malul de lac a ajuns la Gigi Alexa

gigi-alexa-fin-becali

Gheorghe Alexa

În timp ce la Ploieşti „rula” acest proces, Comisia Locală din Constanţa se preocupa să găsească persoane bune de împroprietărit în solele A 510 şi A 498 de pe malul lacului Siutghiol. Pe 7 februarie 2002, prin adresa 293, urmaşii Elenei Zossima-Wild – cea care deţinuse exact pe acel amplasament un conac boieresc în perioada interbelică – au notificat Primăria Constanţa să le restituie terenul. Deşi nu era niciun dubiu că acolo a fost conacul şi moşia Zossima, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a respins notificarea prin Dispoziţia 1168/09.04.2002. A spus Mazăre că terenurile erau extravilane, iar familia Zossima le ceruse în temeiul Legii 10/2001, care se referea la terenuri intravilane. După ce i-a învăţat legea pe moştenitorii reali, comisia de la Constanţa a întocmit dosare de retrocedare pentru şapte persoane. Unele erau deja decedate, însă în graba de a aranja situaţia nimeni nu s-a mai împiedicat de acest moft. La capătul procedurii, pe 16 mai 2002, Comisia Judeţeană Constanţa a emis titluri de proprietate. O zi mai târziu, terenurile au ajuns în proprietatea cunoscutului om de afaceri Gigi Alexa, finul şi mai cunoscutului Gigi Becali, care le-a cumpărat cu acte notariale. La cumpărare, terenurile care fuseseră acordate ca suprafeţe agricole extravilane s-au metamorfozat subit în terenuri agricole intravilane – ceea ce erau, de fapt, de la bun început. Trebuie să spunem că, potrivit legii, actele de dispoziţie asupra terenurilor pentru care erau înregistrate notificări de retrocedare sunt nule de drept. Ştiind acest lucru, familia Zossima a pornit un proces, în anul 2002, împotriva Primăriei Constanţa, a persoanelor puse ilegal în posesie şi a cumpărătorului de-a doua zi, Gigi Alexa. Justiţia independentă judecă şi-acum dosarul din 2002, chiar dacă acesta a primit un alt indicativ în 2005 şi un al treilea în 2008. În cei 14 ani, dosarul a făcut cinci drumuri pe ruta Tribunal, Curtea de Apel, Înalta Curte. În anul de graţie 2016, dosarul se află din nou la Curtea de Apel Constanţa, dar este suspendat pentru a se judeca o cauză conexă la Judecătorie. Primul urmaş al Elenei Zossima Wild, Faust Hangin, a decedat în primii ani ai procesului. Al doilea urmaş, a decedat de curând.

Judecătoarea Jianu eliberează terenurile pentru Zoea

Ne întoarcem pe firul poveştii în anul 2003, când Zoea Rădulescu a aflat că terenul pe care-l râvnea la Constanţa a fost retrocedat ajungând la Gigi Alexa (cinci loturi, din cele şapte). Femeia a deschis rapid un proces la Judecătoria Constanţa, cerând să se constate nulitatea absolută a respectivelor titluri de proprietate şi obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie cele 18 hectare pe care i s-ar fi reconstituit ei dreptul de proprietate. Chiar la debutul noului proces, Comisia Locală din Mihail Kogălniceanu, obligată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a apucat să individualizeze cele două loturi atribuite Zoei Rădulescu în sola A 510. Şi le-a individualizat, completând vecinătăţile din Kogălniceanu. Apoi, în ianuarie 2006, Comisia Judeţeană a emis două titluri de proprietate pentru Zoea Rădulescu, în sola A510 din Kogălniceanu. Însă femeia a insistat în proces că terenurile primite de ea se află la Constanţa. Controversata judecătoare Corina Eugenia Jianu i-a dat, parţial, dreptate, pe 1 aprilie 2008.

Jianu1

Judecătoarea a golit terenul de la Constanţa, anulând titlurile de proprietate din 2002, în principal pe motivul că fuseseră acordate unor persoane decedate. Însă Jianu n-a putut să-i lase terenul fostei demnitare ţărăniste în deplină proprietate şi liberă posesie, neputând trece peste titlurile de proprietate emise pe numele acesteia, în 2006, pentru suprafeţele din Mihail Kogălniceanu. Desigur, aceleaşi titluri ar fi trebuit să o împiedice să judece pe fond procesul, căci ele atestau că Zoea Rădulescu nu avea calitate procesuală activă.

Şi tot Jianu îi dă terenurile din Constanţa

Înţelegând impedimentul, Zoea Rădulescu a deschis un al treilea proces, cerând anularea propriilor titluri de proprietate, din Kogălniceanu. Ca prin minune, dosarul cel nou a nimerit tot la completul Corinei Eugenia Jianu, care i-a admis cererea prin Sentinţa Civilă nr. 8566/01.04.2010 (dosar 5116/212/2010). Dar ce coincidenţă bizară: ambele hotărâri pronunţate de Jianu au fost date de ziua păcălelii, prima în 2008, a doua în 2010.

Comisia Locală din Constanţa, care a fost parte în acest ultim proces, a invocat că „autorii reclamantei au avut teren în localitatea Mihail Kogălniceanu şi nu în municipiul Constanţa, iar cererile de reconstituire au fost adresate comisiei locale M. Kogălniceanu, Comisia Locală Constanţa nefiind nicicând sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri de reconstituire, însă reclamanta, începând cu anul 2003, şi-a stabilit un alt amplasament pe care l-a revendicat pe cale judecătorească…”.

Argumentele nu prea au contat. Jianu avea o părere formată, şi anume că Zoea Rădulescu era îndreptăţită să primească amplasamentele din Constanţa, aşa cum ar fi reieşit din corespondenţa purtată de Comisia Locală M. Kogălniceanu cu directorul Ceres SA, din anul 1999. Faptul că acea corespondenţă conţinea prevederi contrare legii nu a fost luat în discuţie.

Jianu2

20.750.000 de euro

Ori, aşa cum am arătat mai sus, întreaga corespondenţă era ilegală, pentru simplul fapt că, dincolo de părerile directorului de la Ceres sau de acordurile primarului din Kogălniceanu, legea spune că cererile de retrocedare se depun la Primăriile localităţilor în raza cărora se află terenul. Terenul de la Carrefour nu a fost niciodată pe raza comunei Kogălniceanu, care nici nu se învecinează cu Municipiul Constanţa, între cele două existând alte două localităţi interpuse, Lumina, respectiv Ovidiu. Pe de altă parte, terenul de la Carrefour era inventariat în intravilanul Municipiului Constanţa, încă din 1997, aşa cum am arătat mai sus, astfel că acea corespondenţă plăsmuită doi ani mai târziu nu avea cum să anuleze situaţia de fapt. Interesată exclusiv să o îmbogăţească pe Zoia Rădulescu, judecătoarea Jianu nu a făcut minima diligenţă să numească un expert judiciar care să lămurească până unde se întindea aria celor două localităţi. În schimb, a creditat o expertiză extrajudiciară, produsă de Zoia Rădulescu, în baza obiectivelor stabilite de aceasta. Referitor la îmbogăţire, trebuie să spunem că o altă expertiză, de data aceasta judiciară, dispusă într-un alt dosar de judecată, stabilea că cele 19 hectare de la Carrefour valorează 20.750.000 de euro.

20750000-euro

Sub sechestru

Recent, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a anunţat că a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra terenului de la Carrefour. Cel mai probabil, ancheta penală va scoate în evidenţă manopera fostei judecătoare Corina Eugenia Jianu. Spunem „fostă”, deoarece Corina Eugenia Jianu a fost suspendată, în 2014, din magistratură, fiind trimisă în judecată pentru luare de mită, alături de fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Procurorii DNA au demonstrat că mai multe persoane, în conivenţă cu fostul primar Matei, au depus cereri multiple de judecată, pentru restituirea unor terenuri pe malul mării, în zona Mamaia-Nord, la care nu erau îndreptăţite. Ulterior, justiţiabilii renunţau la o parte din cererile identice, alegând astfel să se judece la completul Corinei Eugenia Jianu, care le admitea acţiunile, nu pe baza probelor, care nici nu existau, ci pe baza unor argumentaţii aiuritoare.

Prestaţia judecătoarei Jianu în dosarul retrocedării carierei Sibioara

Corina Eugenia Jianu s-a mai evidenţiat şi în litigiul, foarte cunoscut opiniei publice, de retrocedare a carierei de la Sibioara. În acel dosar, fosta judecătoare a admis calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare pentru două cliente ale cunoscutului avocat Ionel Haşotti (una din ele, respectiv Elena Mitrofan, având domiciliul în localitatea Mihail Kogălniceanu şi fiind, potrivit surselor noastre, o cunoştinţă a Zoei Rădulescu). Septuagenarele revendicau moştenirea unui autor decedat în anul 1942, pe numele său Nicolae Tudorancea. În cererea introductivă de la instanţă, se arăta că autorul decedat în 1942 ar fi plătit taxe şi impozite pentru terenul ce făcea obiectul litigiului, până în anul 1951. Judecătoarei Jianu nu i s-a părut nimic suspect şi a certificat că mortul din 42 a fost deposedat de regimul comunist instaurat pe 6 martie 1945. De asemenea, a certificat calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare a clientelor lui Haşotti.

hasotti-nicolaescu-montajÎn momentul de faţă, Prefectul Judeţului Constanţa a deschis o acţiune la Judecătoria Constanţa, cerând constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pentru „moştenitori” în inima carierei de la Sibioara. Instituţia susţine că, prin artificiul făcut de Jianu, s-a retrocedat de mai multe ori moştenirea de la Sibioara. În realitate, autorii dreptului de proprietate erau urmaşii lui Nicolae Tudorancea, cei care vieţuiau la momentul confiscării terenurilor de către regimul comunist. Însă drepturile acestor urmaşi au fost integral retrocedate, în anii 90. Considerând că persoana decedată în 1942 ar fi autor, Jianu a deschis drumul retrocedării multiple. Fosta judecătoare nu a cerut Comisiei Judeţene să-i comunice o situaţie a titlurilor de proprietate emise pentru autorul în discuţie. Dacă ar fi procedat aşa, ar fi aflat că autorităţile au mai retrocedat 8 hectare de teren Lucreţiei Păsculescu, pentru autorul Nicolae Tudorancea. La fel, ar fi aflat că autorităţile au predat alte cinci hectare de teren urmaşilor Paraschivei Cangea, în baza documentelor care atestau că aceasta a primit de la tatăl ei, Nicolae Tudorancea, suprafaţa în cauză, în anul 1938. Să mai spunem că retrocedarea de la Sibioara este un caz unic în istoria justiţiei din România. Terenul în cauză făcea parte dintr-o exploataţie minieră activă, motiv pentru care era exceptat prin lege de la retrocedare. Cariera aparţinea companiei Somaco Construct SRL, ale cărei părţi sociale au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de omul de afaceri Grigore Comănescu, cu trei ani înainte de hotărârea de retrocedare. Somaco nu a fost parte în cadrul procesului.

Comments

comments

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: