Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Războiul pentru patrimoniul Taberei de Copii Năvodari. Liberalul Gălbău, unealtă pentru gașca lui Matei

Published

on

Consilierul liberal Ștefan Gălbău de la Năvodari s-a transformat într-o unealtă a fostului primar penal al localității, Nicolae Matei. La ședința de consiliu local programată în ultima zi a lunii ianuarie 2019, Gălbău a înaintat un proiect de hotărâre inițiat de el în folosul găștii lui Matei. El a cerut Consiliului să emită un acord de principiu în favoarea SC Tabăra Năvodari SA, pe baza căruia acest agent economic să poată solicita de la ANRE autorizarea de a furniza/refurniza energie electrică pentru iluminatul public și pentru consumatorii casnici din zonele Beach Land și tabără. Motivul invocat a fost acela că zonele menționate primesc energie electrică dintr-un post trafo aflat în incinta taberei de copii Năvodari. Situația trebuie reglementată, pentru că altfel acești oameni ar risca să rămână fără curent – a motivat liberalul în cadrul ședinței. În realitate, casele din Beach Land sunt alimentate de la acest post trafo, fără vreo reglementare specială, încă de la înființarea cartierului. În schimb, tabăra de copii, care a reintrat în posesia proprietarul ei de drept, Sind România, a fost lăsată în beznă de oamenii lui Matei, încă din toamna anului trecut, cu scopul de a bloca investițiile și funcționarea acesteia. Aici e miza reală a afacerii. Sind România are acte de proprietate asupra postului trafo și-l revendică. Ai lui Matei nu au niciun fel de act. De aici nevoia unui acord al Consiliului Local, aruncat în discuție pe semnătura unui sudor liberal distribuit în rolul idiotului util. Ce nevoie are firma lui Gurgu de postul trafo? Singura nevoie este aceea de a ține tabăra de copii în întuneric, de a bloca investițiile și funcționarea, cu speranța că până la urmă, prin cine știe ce minune, ar putea pune din nou gheara pe active.

Proiectul inițiat de gașca lui Matei pe semnătura sudorului liberal a trecut fără probleme, deși Sind România a trimis o notificare consilierilor și actul de proprietate asupra postului trafo. Mai mulți consumatori din zona Beach Land au fost aduși la ședința de consiliu, pentru a face galerie. Doar 3 consilieri – doi de la PMP și unul de la PNL – nu au votat proiectul. Ceilalți au ridicat din degete, ca de fiecare dată.

Drama taberei de copii de la Năvodari a pornit tot de la ridicări din degete. În anul 2011, sudorii și lăcătușii care compuneau Consiliul Local al momentului au fost de acord cu inițiativa primarului Matei, la rândul său un fost magazioner de la USAS, abulic și agramat, de a înscrie clădirile și terenurile taberei de copii Năvodari în inventarul bunurilor private ale localității. Practic, aceste bunuri care aparțineau de drept sindicatelor, prin Sind România, au fost însușite de Primărie. Mai departe, consilierii au ridicat din nou din degete, ca bunurile furate prin vot să ajungă în capitalul social al unei societăți noi, Tabăra Năvodari SA. Vorbim de 298 de clădiri și de 58 de hectare de teren în vecinătatea mării. Orașul Năvodari primea 40% din acțiunile firmei noi, în vreme ce 60% ajungeau la o firmă a lui Isidor Gurgu, concubinul surorii lui Nicolae Matei. Practic, familionul lui Matei devenea stăpân pe tabără. Preluarea bunurilor s-a făcut cu ajutorul controversatului executor judecătoresc Vasile Deacu. Acesta a întocmit acte de executare abuzive.

Abia în 2018, după ani de procese, Sind România a reușit să reintre în posesia taberei. Societatea a obținut anularea actelor de executare silită întocmite în mod abuziv de Deacu. De asemenea, a reușit să obțină anularea definitivă a hotărârii de Consiliu Local 144/2011, prin care a fost tâlhărită de bunurile sale din tabăra de copii. Hotărârea judecătorească atestă că Orașul Năvodari nu are niciun drept asupra taberei, titlul prin care și-a trecut în proprietate bunurile furate prin vot fiind desființat pentru totdeauna în justiție. În consecință, nici Tabăra Năvodari SA, firmă controlată de cumnatul fără forme legale al fostului primar, nu mai are niciun drept asupra bunurilor pe care le-a primit de la Primărie, după ce Primăria le-a furat de la sindicate. La începutul anului trecut, Sind România a obținut o hotărâre executorie cu fondul la Judecătoria Constanța, de întoarcere a executării silite.

Advertisement

Procedura de preluare îndărăt a patrimoniului taberei de copii a demarat cu acordul societății Tabăra Năvodari SA, care a predat voluntar către Sind România Hotelul Delfin și toate clădirile taberei… mai puțin postul trafo la care am făcut referire. Procedura a fost suspendată în ultimul ceas, pe baza unei cereri accesorii formulate de Primăria Năvodari. Actele de executare silită întocmite până în acest punct au rămas în vigoare, însă Sind România, deși are în posesie toate clădirile taberei, nu poate intra și în posesia postului trafo decât după ce va câștiga în apelul declarat de Tabăra Năvodari SA și de Orașul Năvodari împotriva hotărârii de întoarcere a executării silite.

O asemenea dezlegare este inevitabilă, întrucât, așa cum am arătat, titlul prin care Orașul Năvodari s-a înstăpânit pe bunurile sindicatelor a fost anulat definitiv, la fel și executarea silită făcută abuziv de Deacu, a cărei întoarcere s-a cerut. În schimb, datorită influenței asupra unor magistrați locali, gașca lui Matei a reușit până acum să tergiverseze deznodământul inevitabil. Între timp, invocând exact această influență nefastă, Sind România a cerut și a obținut strămutarea dosarului la Tribunalul Bacău. Procesul merge în linie dreaptă și se îndreaptă spre final.

Pe ultima sută de metri, gașca lui Matei caută soluții de tipul ”cuiul lui Pepelea”, ca să fabrice cu mâna consilierilor un acord referitor la postul trafo care încă nu a fost predat proprietarului de drept. Un astfel de act ar justifica posesia temporară și ar fi motiv de procese ulterioare. Până atunci, gașca lui Matei se folosește de situație, pentru a ține în beznă tabăra de copii și a bloca funcționarea acesteia și investițiile. Situația face deja obiectul unui doar penal deschis pe baza plângerii Sind România în vara anului trecut. Din acest motiv, PSD-iștii de la Năvodari s-au temut să inițieze pe semnătura lor proiectul referitor la postul trafo, păcălindu-l pe sudorul liberal să-și ia în răspundere această inițiativă.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions