Conecteaza-te cu noi

Actual

Risc de inundații la Mahmudia. S-a rupt digul de protecție din zona Carasuhat

Published

on

dig

Astăzi, digul de apărare de la Mahmudia, din zona Carasuhat a cedat iar apa a invadat o zonă cu culturi agricole și a distrus totul în cale.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară începând cu ora 13:30. În urma acesteia, prefectul județului Tulcea, Dan Munteanu a ordonat activarea grupului de suport tehnic pentru inundații la nivelul județului Tulcea care s-a deplasat în regim de urgență la fața locului pentru o analiză completă a situației de fapt.

În urma recunoașterii, a fost luată decizia intervenției la fața locului de către structuri aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Delta” al județului Tulcea, a autorităților locale și a operatorilor economici din zona afectată.

În vederea gestionării situației de urgență, dar și a operativității în teren, transportul materialelor, utilajelor și a pompierilor militari precum și a voluntarilor din partea comunității locale, se va face cu ajutorul unui operator privat care deține un bac ce poate suporta o încărcătură mărită.

Advertisement

În acest moment, evenimentul produs la digul de protecție nu pune în pericol obiective economice, terenurile inundate fiind unele agricole.

25 de subofițeri și un ofițer , cu o ambarcațiune și un camion din cadrul ISU Tulcea intervin la fața locului.

Știre în curs de actualizare.

tulcea

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions