Conecteaza-te cu noi

Societate

S-a încheiat a doua etapă de licitație a plajelor de la Marea Neagră. Alte 39 de subsectoare, închiriate

Published

on

Încă 39 de subsectoare de plajă au fost atribuite odată cu încheierea Etapei II a procedurii de închiriere derulate în baza Ordonanței nr. 8 /2023, acestea reprezentând 85 % din cele intrate în licitația publică. Nivelul total al chiriei stabilit prin procedura recent încheiată este cu peste 75% mai mare decât valoarea de pornire.

”Vă reamintim că prin licitațiile derulate în Etapa I au fost atribuite 62 de subsectoare, fiind semnate contractele de închiriere pentru 59 dintre acestea.

Potrivit prevederilor legale, 50% din suma încasată reprezintă venit la bugetul de stat iar diferența de 50% se va utiliza în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre.

Precizăm că prin noile contracte, operatorii sunt obligați să implementeze măsuri ce rezolvă carențe semnalate de-a lungul timpului de turiști. Spre exemplu, cel mult 70% din suprafața de plajă va putea fi folosită pentru închirierea de șezlonguri și umbrele în suport fix, diferența reprezentând o zonă destinată plajei pe nisip, iar operatorul este obligat să instaleze și toalete ecologice pe suprafața atribuită.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

Advertisement

A.N.A.R. a aprobat și un tarif unitar pentru instalarea unor construcții provizorii de tip beach – bar pe suprafețele închiriate.

Administrația Națională „Apele Române” va pune în aplicare prevederile art.5, alin.1 din Ordonanța nr. 8 /2023, rezultatele urmând să fie publicate pe site-ul instituției www.rowater.ro.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions