Conecteaza-te cu noi

Actual

S-a întâmplat la Constanța. Un tânăr cu permisul SUSPENDAT a schimbat locul cu pasagerul din dreapta

Published

on

beat la volan

La data de 19 mai a.c., puțin după miezul nopții, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, care circula cu autoturismul pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța.

”Întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare, poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea lui, pe bulevardul Tomis, moment în care acesta ar fi făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul, de 24 de ani, care s-a aflat inițial la volanul vehiculului, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Totodată, pasagerul din dreapta, de 30 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.

Advertisement

Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions