Actual

S-a lansat la apă ambarcațiunea ”Iulia”! Iată cu ce se va ocupa

feb. 14, 2018 Maria Ionescu

Astăzi, 14 februarie 2018, C.N. Administraţia Canalelor Navigabile S.A a lansat la apă ambarcaţiunea de  măsuratori hidrografice ”Iulia”Având în vedere necesitatea menţinerii adâncimii apei pe cele două canale la cotele de navigaţie, periodic sunt executate activităţi de măsuratori hidrografice pe toată lungimea Canalului Dunăre – Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă – Midia, Năvodari, dar şi pe canalul de derivaţie pentru Staţia de Pompare Complexă de la km 4. Zona de confluenţă cu Dunărea la Cernavodă, până la SPC este critică, din cauza depunerilor de aluviuni în cantităţi mai mari decât în alte zone. Astfel, apar zone cu adâncimi critice, cu ape de mică adâncime, la care este necesară folosirea unei ambarcaţiuni de măsurători hidrografice cu pescaj mic, de maxim 0,3 m. În acest scop a fost achiziţionată şalupa ”Iulia”, care îndeplineşte toate cerinţele necesare acestei activităţi. Ambarcaţiunea este construită din fibră de sticlă cu cabină semiînchisă. Aceasta va avea ca zonă de navigaţie ape interioare, fiind dotată cu un motor outboard, de 30 CP, combustibilul utilizat fiind benzina. Motorul are pornirea electrică, asigurată de un acumulator de 12 V x 74 Ah, ce poate fi izolat prin întreruperea unui contact general. Capacitatea rezervorului va asigura o autonomie de aproximativ 8-10 ore. Pe ambarcaţiune a fost montat un sistem hidrografic pentru măsurarea adâncimii apei şi scanarea laterală (sonda single beam portabilă). Achiziţionarea sondei a putut fi realizată în cadrul proiectului FAIRway Danube, în care ACN este partener cu alte şapte administraţii, din 6 ţări riverane Dunării, având ca lider de proiect compania ViadonauAustria. Obiectivul principal al acestui proiect este să implementeze “Master Planul de Reabilitare şi Întreţinere a Şenalului Navigabil al Dunării şi a afluenţilor săi navigabili”, aprobat de toate Ministerele relevante în decembrie 2014. Scopul Master Planului este de a asigura condiţii bune de navigaţie pe tot parcursul anului, prin furnizarea unui nivel minim de servicii. Acest obiectiv se va realiza prin punerea în aplicare a unora dintre măsurile stabilite şi anume: – colectarea într-o bază de date armonizată a tuturor punctelor critice de-a lungul Dunării şi a confluenţilor lui navigabili;  – implementarea unei scheme coerente de monitorizare a navigaţie; – armonizarea modelelor şi prognozelor referitoare la nivelele de apă.

 

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!