Conecteaza-te cu noi

Actual

Scandal în Constanța cu arme de foc și arme albe. După aproape un an, mai mulți bărbați au fost reținuți

Published

on

În urmă cu aproape un an de zile, a avut loc un scandal monstruos, cu arme albe și arme de foc, în care au fost implicați mai mulți bărbați, din Constanța și din Capitală.  Mai exact, în data de 16 martie 2022, puțin după miezul nopții, pe strada Sălciilor din  Constanța cele două grupuri s-au bătut, iar un bărbat a ajuns la spital cu o plagă prin împușcare. Un altul a fost tăiat cu cuțitul, însă a refuzat transportul la unitatea spitalicească.

Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

”Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, bărbatul de 38 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului de 33 de ani, unde ar fi provocat scandal prin spargerea cu pietre a geamurilor imobilului, iar apoi l-ar fi agresat fizic pe cel din urmă.”, au precizat la acel moment reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța. 

Ieri, 7 martie a.c.,  polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, cu sprijinul  Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale București și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Advertisement

Din cercetări a reieșit că, la data de 15 spre 16 martie 2022, 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, s-au agresat fizic reciproc, pe strada Sălciilor, din municipiul Constanța, folosind arme albe și arme de foc.

Un bărbat, de 34 de ani, a suferit mai multe leziuni traumatice provocate cu un obiect tăietor-înțepător, iar un altul, de 38 de ani, a suferit o rană prin împușcare.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ieri,  7 martie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate arme albe, muniție neletală, telefoane mobile și spray-uri iritant lacrimogene.

În urma probatoriului administrat, 7 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Advertisement

”Ulterior, la data de 8 martie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru 3 dintre ei, și măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru ceilalți 4.

Cei 7 bărbați vor fi prezentați, astăzi, instanței de judecată, cu propuneri corespunzătoare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions