Conecteaza-te cu noi

Societate

Schimbări MAJORE în învățământ. Educația financiară, noua disciplină școlară impusă în gimnaziu și liceu

Published

on

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune o nouă disciplină școlară. Astfel, anul acesta vor fi demarate trei programe naţionale menite să pregătească din punct de vedere economic şi financiar educaţia generaţiilor viitoare. Concret, În cele trei programe vor fi implicate Autoritatea de Supravehere Financiară (ASF), Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice.

Programele prevăd modalităţi de educaţie financiară la nivel naţional, atât a elevilor din mediul urban, cât şi a celor din mediul rural, scriu jurnaliștii de la economica.net.

“Programele sunt demarate din acest an şi aplicabilitatea lor va fi tot de anul acesta, dar nu ştim exact de când. Primul program prevede revizuirea programei şcolare, atâ a celei de gimnaziu, cât şi a celei de liceu, prin introducerea de elemente de educaţie financiară. Practic, o disciplină ca un ABC al lumii financiare, care să cuprindă noţiuni mai simple pentru elevii de gimnaziu şi ceva mai complicate pentru elevii de liceu”, explică Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreședintele ASF.

Proiectul se pare că este gândit în detaliu, astfel că, pentru modificarea curriculei şcolare urmează să fie constituit un grup de lucru din care vor face parte specialiști din Ministerul Finanțelor Publice, din Ministerul Educației Naționale și reprezentanți ai ASF.

Manualul de economie, pe înțelesul tuturor

Advertisement

Totodată, un alt proiect pe care cele trei instituții intenționează să îl pună în aplicare în acest an vizează manualul de economie de clasa a XI-a. Intenția este revizuirea manualului care vor primi modele actuale legate de evoluţiile economice curente, într-un limbaj uşor de înţeles pentru ei.

“O naţiune needucată din punct de vedere financiar se prezintă ca o naţiune vulnerabilă, condamnată să nu se poată dezvolta. Rolul nostru este să evităm un astfel de parcurs şi să pregâtim atât tânăra generaţie cât şi pe cea adultă în integrarea acesteia în contextul financiar global”, a mai declarat Ovidiu Wlassopol.

“Școala Alfel” cu educație financiară

În fine, al treilea program național presupune îmbunătăţirea programului din săptămâna “Şcoala Altfel”, program care se desfăşoară, de regulă, în luna aprilie. În acest sens, ASF, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor propun ca o zi din această săptămână va fi dedicată educaţiei financiare. Profesorii vor ține cursuri introductive pe acest subiect, fie prin oranizarea unor vizite la diverse instituţii financiare din România.

Programul va fi aplicabil şi elevilor din zona rurală, după cum a explicat tot Wlassopol.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions