Conecteaza-te cu noi

Societate

UE, lovitură pentru Facebook, Google și Twitter. Ce taxă propune Comisia Europeană

Published

on

Uniunea Europeană pregătește impozite pentru marile companii digitale. Vizate sunt și cele mai cunoscute companii din lume, Facebook, Google, Amazon.com și Twitter. Astfel, marile companii digitale, precum Alphabet, deținătorul Google, şi Twitter, ar putea fi impozitate cu 3% din veniturile brute, în ţara de unde provin utilizatorii. Acestea sunt datele unui proiect înițiat de Comisia Europeană și care va fi publicat pe 21 martie, relatează Bbloomberg, citat de News.ro.

Conform documentului, această taxă va mări costurile fiscale ale acestor companii. Intențiile Comisiei Europene vizează obținerea de fonduri din parte unei industrii care, potrivit instituţiei, contribuie mai puţin decât ar trebui la finanţele publice. În acest sens, statele din UE au căutat metode de impozitare a companiilor digitale, între care se află și Amazon.com, dar și Facebook, astfel încât să ia în considerare valoarea reală creată de aceşti giganţi în regiune.

Taxa pe venituri plănuită de Comisie va reprezenta numai o soluţie ţintită, temporară. De asemenea, blocul comunitar mai intenţionează să propună o abordare cuprinzătoare, pe termen lung, care se va concentra pe crearea unui sistem permanent destinat companiilor digitale.

Aria de aplicare a taxei avute în vedere va reuni companiile care oferă servicii ca publicitatea sau vânzarea de date ale utilizatorilor, potrivit proiectului Comisiei Europene. De asemenea, va acoperi serviciile oferite de platformele digitale care permit utilizatorilor să se găsească şi să interacţioneze unii cu alţii şi prin intermediul cărora utilizatorii îşi oferă unii altora alimente şi servicii.

Advertisement

Taxa va fi aplicată companiilor cu venituri anuale la nivel global de peste 750 de milioane de euro şi venituri totale impozabile din servicii digitale oferite în EU de peste 50 de milioane de euro, arată proiectul, conform acelorași surse, cu precizarea că parametrii ar putea să fie modificaţi până la aprobarea propunerilor.

Totodată, documentul mai menționează un alt aspect important: taxa, care va fi aplicată anual veniturilor brute, va avea un nivel unic în UE, de 3%, dar şi aceasta ar putea suferi modificări în versiunea finală. Versiunile anterioare ale proiectului prevedeau un cuantum al taxei de 1% – 5%.

Proiectul trebuie să fie aprobat în unanimitate de toate cele 18 de state membre ale UE înainte de a deveni lege, aşa că şi o singură ţară îl poate bloca.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions