Conecteaza-te cu noi

Administratie

Șeful de promoție al unui liceu din Medgidia a devenit consilierul primarului din Castelu

Published

on

Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu: ”Ceea ce am făcut ar trebui să-i inspire și pe alți primari. Nu contează că Onur este minoritar. El este cetățean român, este fiu al satului, este șef de promoție și avem nevoie de el în cadrul administrației locale.”

Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, are începând cu 1 august 2018 un nou consilier personal. Este vorba de Onur Salim, un tânăr dintr-o familie cu o situație materială modestă din localitate. Inteligent și foarte ambițios, Onur a realizat de timpuriu că poate să schimbe acest destin prin educație. Învățând cu sârg, tânărul castelan a terminat anul acesta Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia ca șef de promoție.

”Onur este un copil care a plecat de jos și s-a străduit să învețe. În clasa a XI-a și a XII-a a avut numai note de zece. Nu am stat deloc pe gânduri. Tatăl lui a venit la Primărie și mi-a spus că băiatul a reușit la ASE la București, dar nu au bani. Atunci i-am propus să-l angajez pe Onur consilier personal al primarului. Doamna viceprimar (Antoneta Prodan – n.r.) îl cunoaște de mic și a garantat că este un tânăr de caracter, forate inteligent și muncitor. Și, atunci, am zis că va fi în primul rând o plus-valoare pentru Primărie. Noi avem 3 proiecte europene. Perspectiva este să mai facem și altele. Iar Onur va lucra pe această linie. Cu siguranță se va descurca foarte bine. Îl vom sprijini să se înscrie la facultate, am vorbit cu el și vrea la informatică, la Universitatea Ovidius. Căutăm forme legale ca să stimulăm și alți copii cu rezultate bune la învățătură, pentru că numai prin carte pot să-și facă un rost în viață.” – declară primarul Nicolae Anghel.

Onur Salim are 19 ani. El a absolvit anul acesta Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia, profilul matematică-informatică, obținând la examenul de bacalaureat media 9,51 (cu 10 la matematică). De asemenea, a obținut mediile anuale 9,62 în clasa a IX-a, 9,94 în clasa a X-a și medii de 10 (cu note de 10 pe linie) în clasele a XI-a și a XII-a. Liceul din Medgidia i-a decernat diploma de excelență ca șef de promoție pentru ciclul 2014-2018.

Cooptarea șefului de promoție al liceului din Medgidia în cadrul aparatului de lucru al primarului comunei Castelu reprezintă o bilă albă pentru administrația locală, precum și un exemplu pozitiv care ar trebui urmat și de alți primari. Trebuie să mai precizăm că la nivelul comunei Castelu există o preocupare mai veche, materializată în parteneriate cu mai multe organizații nonguvernamentale, pentru combaterea sărăciei, combaterea abandonului școlar, furnizarea de servicii medicale, inclusiv stomatologice, pentru copiii și tinerii din familiile cu o situație materială precară. De asemenea, administrația locală acordă o atenție deosebită instituțiilor de învățământ de pe raza comunei.

Citește și:

Advertisement

(Video) Ambulanța albă care ia copiii… ca să le repare dinții

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions