Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

SNN ascunde o defecțiune la Unitatea 2 Cernavodă?

Published

on

Deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreședintele Comisiei de Industrie și Servicii, a anunțat, astăzi, că adevăratul motiv al opririi Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă este o defecțiune la sistemul de încărcare a combustibilului, după ce Nuclearelectrica a anunțat ieri că va opri reactorul pentru lucrări de mentenanță planificate. Totodată, parlamentarul liberal a acuzat Nuclearelectrica că “a mintit public”.

Nuclearelectrica a decis să oprească reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, începând de joi, pentru lucrări preventive de verificare şi control, în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada iernii, se arată într-un comunicat al companiei emis miercuri. „Societatea Naţională Nuclearelectrica SA anunţă că a adoptat proactiv decizia de a opri programat şi controlat Unitatea 2 CNE Cernavodă în seara zilei de 07.12.2017 în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventual intervenţii punctuale asupra sistemelor Unităţii 2, în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanţă preventivă”, se preciza în comunicatul SNN transmis bvb.ro. Asta se întâmpla ieri! Astăzi, parlamentarul PNL a aruncat… bomba pe piață media și a spus că SNN “a mințit public” și că la Centrala de la Cernavodă ar fi o defecțiune.

“În data de 7 decembrie a.c. societatea Nuclearelectrica a mințit public, anunțând o ‘oprire proactivă’ a unității 2 de la Centrala de la Cernavodă ca urmare a unor lucrări de mentenanță planificate și preventive. Adevăratul motiv al opririi centralei a fost cauzat de defectarea mașinii de încărcare și descărcare a combustibilului nuclear (MID), oprirea fiind una forțată, și nu proactive. PNL cere premierului Mihai Tudose demiterea imediată a ministrului Energiei, Toma Petcu și a directorului general provizoriu al Nuclearelectrica pentru incompetența și iresponsabilitatea prin care au ales să gestioneze un incident operațional fără riscuri majore, alegând inclusiv a minți public în loc să spună adevărul. PNL cere, de asemenea, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) să informeze corect asupra situației și să precizeze public dacă au autorizat numirea lui Cosmin Ghiță la conducerea Nuclearelectrica, o persoană fără nici un fel de experiență managerială”, precizează deputatul PNL.

Contactat telefonic de Ordinea.ro, deputatul Popescu ne-a declarat că problema pe care ține s-o facă publică nu este neapărat defecțiune, pe care o recunoaște a nu fi un pericol pentru populație, ci faptul că aceasta a fost ascunsă oamenilor.

Advertisement

“Este o defecțiune la sistemul de încărcare a combustibilului, nu este nimic grav și susțin asta, nu este motiv de panică generală, problema este alta, conducerea SNN a ascuns asta populației! Aici este grav și mă întreb cum ar proceda dacă ar exista cine știe ce altă defecțiune? Am solicitat puncte de vedere, aștept să văd ce mi se răspunde și voi decide care sunt următorii pași pe care îi vom urma. Oricum, un lucru e cert și îl susțin cu tărie: nu înțeleg de ce a trebuit să mintă în legătură cu un incident minor? Aștept răspunsul primului Ministru Mihai Tudose, a celor de la CNCAN, SNN… Cu toții stau ascunși și nu este normal în astfel de situații! De asemenea, ceea ce nu este normal e modul cum a procedat conducerea SNN: au anunțat ieri că astăzi opresc Unitatea 2 a Centralei Nucleare pentru lucrări preventive. E, în această situație, populația trebuie să știe un aspect și anume că lucrările de verificare și pregătire din centralele nucleare nu se decid și nu se fac de pe o zi pe alta! Cu toate astea, grija tuturor este de unde am eu informațiile…”, a declarat deputatul Virgil Popescu pentru ziarul nostru.

SNN tace

Am solicitat și un punct de vedere din partea conducerii Nuclearelectrica, însă acesta a întârziat să apară; toți cei care se ocupă de comunicare în cadrul companiei fiind în… ședințe și ni s-a transmis că revin ei cu informații. Până la publicarea articolului, nimeni din conducerea Nuclearelectrica nu a transmis niciun punct de vedere, însă îl așteptăm cu interes.

Pe surse, “Ordinea.ro” deține informația conform căreia datele deputatului Popescu sunt corecte, iar SNN ar ascunde o defecțiune la centrala nucleară de la Cernavodă.

Amintim că directorul general interimar al SNN, Cosmin Ghiță, a fost numit în funcție la finalul lunii august a.c., în perioada imediat următoare urmând să îi expire și provizoratul. Un incident nuclear nu ar duce decât la punerea sub semnul întrebării a continuării activității lui Ghiță la Nuclearelectrica.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions