Conecteaza-te cu noi

Politica

Stelian Ion (USR-PLUS): „Educația – șansa și viitorul copiilor noștri, calea spre dezvoltare“

Published

on

Candidatul Alianței USR-PLUS la Primăria Constanța, Stelian Ion, spune că educația este un domeniu esențial și baza evoluției armonioase și prospere a unei comunități.

„De curând a început un nou an școlar în condiții cu totul speciale. În următoarea perioadă, elevii, părinții, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic trebuie să facă față unei mari provocări. Suntem în plină pandemie din luna martie. Cursurile  fost suspendate tot de atunci și m-aș fi așteptat ca Primăria municipiului Constanța să se fi implicat mai mult în gestionarea situației din unitățile de învățământ. Știu că sistemul nostru educațional este afectat de multe neajunsuri, subfinanțarea fiind unul dintre cele mai grave. Primăria municipiului Constanța a găsit de cuviință să aloce abia pe 31 august, deci pe ultima sută de metri, 5 milioane de lei pentru începerea anului școlar. Este evident că această alocare a venit târziu. Pentru ca școlile să se poată organiza, pentru ca banii să fie folosiți eficient era nevoie de aceste fonduri încă de la începutul verii. Toate calculele și toate previziunile din martie arătau că acest an școlar nu va putea începe în condiții obișnuite. Cred că este de datoria unui primar și a echipei sale să ia din timp și permanent toate măsurile privind dotarea și pregătirea școlilor. Mai ales atunci când acestea se confruntă cu situații speciale.

Finanțarea corespunzătoare a fiecărei unități de învățământ din municipiul Constanța, dincolo de orice interes sau ingerință politică, reprezintă una dintre prioritățile programului nostru de dezvoltare. De aceea, în calitate de primar, eu voi susține întotdeauna dialogul cu toți cei implicați în actul educațional. Pentru că sunt convins că problemele pot fi rezolvate prin comunicare și implicare, nu așteptând mereu directive și bani de la București.“, a declarat Stelian Ion.

Candidatul USR-PLUS spune că, din păcate, în unitățile de învățământ din municipiul Constanța, prezența și implicarea reprezentanților primarului și ai consiliului local în consiliile de administrație au fost de cele mai multe ori formale (în multe situații reprezentanții administrației locale au absentat pur și simplu de la aceste ședințe). Astfel, adoptarea unor hotărâri importante pentru funcționarea și finanțarea unităților de învățământ a fost deseori îngreunată sau împiedicată, notează Stelian Ion.

Parlamentarul constănțean spune că, odată cu câștigarea Primăriei și a majorității în Consiliul Local Constanța, Alianța USR-PLUS va reda deplina funcționalitate a acestor consilii de administrație prin reconsiderarea rolului reprezentanților administrației locale dar și prin consolidarea rolului reprezentanților părinților, elevilor și operatorilor economici.

Advertisement

„Toate părțile implicate și reprezentate în funcționarea consiliilor de administrație din unitățile de învățământ trebuie să se afle pe picior de egalitate și să participe activ la adoptarea hotărârilor. Totodată, prin hotărâre a consiliului local vom asigura cadrul instituțional și condițiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor în domeniul tineretului. Ne-am propus, de asemenea, să redeschidem curțile școlilor dotate cu terenuri de sport pentru a permite copiilor și tinerilor să facă mișcare și în afara orelor de curs. Nu în ultimul rând, vom susține în continuare, prin burse și alte facilități, elevii cu performanțe sau cu situații sociale speciale, vom menține gratuitatea transportului pentru elevi pe liniile CT BUS și vom lua toate măsurile necesare pentru asigurarea protecției elevilor și personalului din unitățile de învățământ.“, a subliniat Stelian Ion.

Candidatul Alianței USR-PLUS la președinția Consiliului Județean Constanța, Remus Negoi, spune, la rândul său, că educația va fi o prioritate și pentru autoritatea județeană.

„Educația este o prioritate pentru USR PLUS și în Consiliul Județean Constanța. Vom milita pentru asigurarea condițiilor și accesului la educație pentru toți copiii și tinerii din județ, pentru reabilitarea și dotarea unităților de învățământ și a creșelor, dar și pentru implementarea serviciilor de tip after-school”, declară Remus Negoi, candidatul Alianței USR-PLUS la Președinția Consiliului Județean Constanța.

Cei doi candidați ai USR-PLUS spun că vor lucra zi de zi la Primărie și în Consiliul Județean pentru binele constănțenilor și al copiilor lor.

„Copiii și tinerii reprezintă șansa și viitorul acestui oraș, șansa și viitorul acestui județ. Constanța va renaște prin ei și pentru ei.“, au mai afirmat cei doi candidați.

  • Comandat de Uniunea Salvați România – Filiala Constanța
  • Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro
  • Codul Mandatarului Financiar: 21200251

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions