Connect with us

Exclusiv

Teodosie, agricultorul. Povestea reală a devalizării fermei Nazarcea (documente)

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Arhiepiscopia Tomisului se va apuca de cultivat cereale pe terenurile devalizate de vii şi livezi de la Nazarcea. Aici s-a ajuns după 14 ani de la controversata decizie a lui Adrian Năstase de a susţine aşa-zisele programe social-filantropice ale bisericii de la Constanţa, prin instituirea unui drept de folosinţă asupra proprietăţii publice, în favoarea clericilor. Viile s-au scat pe araci, pomii fructiferi au fost tăiaţi de la mijlocul trunchiului, ca să nu se aplece drujbarii, iar clădirile s-au părăginit şi s-au demolat, una după alta. Deşi subiectul a fost intens discutat în presă, mai multe inexactităţi şi supoziţii contrazise flagrant de documente au ajuns să creioneze, eronat, percepţia publică asupra realităţilor de la Nazarcea. Tocmai de aceea, ne propunem să facem lumină, în baza documentelor disponibile.

Aventura agricolă a clericilor ortodocşi din Constanţa a început în anul 2002, la scurt timp după suirea lui ÎPS Teodosie în scaunul de arhiepiscop al Tomisului. În acel an, pretextând bunaintenţie de a oferi bisericii un sprijin pentru proiectele sale social-filantropice, guvernul condus, oarecum despotic, de Adrian Năstase a adoptat Hotărârea nr. 300/28 martie 2002 (ulterior modificată prin HG 1029 din 26 septembrie 2002), prin care a constituit un drept de folosinţă Arhiepiscopiei Tomisului asupra Grupului Social Culme, a patru ferme, cu utilaje de producţie şi mijloace de transport aferente, precum şi asupra unei suprafeţe de teren de 350 de hectare.

Indiferent de ce aţi citit până acum, trebuie să ştiţi că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost niciodată proprietară la Nazarcea. Singurul drept real obţinut de instituţia bisericească a fost dreptul de folosinţă a clădirilor, mijloacelor de producţie şi terenului agricol.

Prin hotărârea sa, Guvernul României a dispus, în primul rând (prin articolul 1), transmiterea cu plată a Grupului Social Culme din proprietatea Nazarcea-Ovidiu SA în proprietatea publică a statului român, în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor şi folosinţa Arhiepiscopiei Tomisului. Clădirile care intrau în proprietatea publică a statului, cu banii statului, dar cu scopul vădit de a fi folosite, exclusiv şi pe moca, de Arhiepiscopia din Constanţa, aveau suprafaţa de 10.230,86 mp. Erau acolo pavilioane, dormitoare, magazii, şoproane, cantine, băi, rezervoare, alei de acces – pe care nu s-a mai obosit nimeni să le numere şi să le inventarieze ca la carte. Mai era şi un gard de împrejmuire, aşa încât luminatul Guvern ar fi putut să scrie că transferul vizează orice construcţie din spatele gardului, precum şi gardul în sine. Apoi, în septembrie 2002, acelaşi guvern, prin Hotărârea nr. 1029, a inclus în inventarul bunurilor transferate patru sedii de fermă, o secţie de vinificaţie, un sector zootehnic şi unul mecanic, 39 de tractoare, 10 mijloace de transport auto şi alte acareturi… fără a rotunji în vreun fel „plata” datorată de stat către Nazarcea Ovidiu SA, proprietarul de drept văduvit de clădirile şi mijloacele sale de producţie.

În al doilea rând (prin articolul 2 din HG 300/2002), Guvernul a decis transmiterea fără plată a unui teren de 350 de hectare din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, în folosinţa Arhiepiscopiei Tomisului. Terenurile care intrau în proprietatea publică a statului şi folosinţa directă a Arhiepiscopiei Tomisului erau ocupate de vii şi livezi, de cea mai bună calitate, care făceau parte din patrimoniul societăţii Nazarcea-Ovidiu SA, fiind înscrise în capitalul ei social, ca active în sine, distincte de terenul pe care erau plantate. Terenul aparţinuse statului (ca şi acum) şi fusese administrat de Agenţia Domeniilor Statului (înlocuită din 2002, prin hotărârea Guvernului, cu Ministerul Culturii şi Cultelor). Dar nici proprietarul (statul), nici administratorul (ADS), nu aveau vreun drept asupra plantaţiilor pomicole şi viticole, care erau active distincte ce aparţineau societăţii Nazarcea. Despre aceste active, Năstase şi ai lui n-au suflat nicio vorbă în hotărârea pe deplin golănească, deşi era evident că tocmai pe acestea urmăreau să le transmită, cu titlu gratuit, în folosinţa clericilor. Experienţă în astfel de golănii avea Guvernul, după ce folosise acelaşi mecanism ca să predea bălţile şi fondul piscicol din ele către nişte golani de casă, printr-o operaţiune care se referea formal, ca şi în cazul de faţă, doar la schimbarea administratorului terenului neproductiv de pe fundul apei. Nu în ultimul rând, terenul de 350 de hectare conferise, anterior, societăţii Nazarcea SA calitatea de deţinătoare de suprafeţe agricole, certificată ca atare de anexa 1, poziţia 249, din Legea 268/2001. Hotărârea Guvernului nu ţinea cont nici de această lege. Deşi numit oficial administrator al terenului agricol, Ministerul Culturii nu avea atributul legal de a administra astfel de suprafeţe, pentru acest scop fiind creat ADS-ul în subordinea Ministerului Agriculturii. Nefiind de „meserie”, Ministerul Culturii nu a câştigat niciun şfanţ din administrarea terenului, pe care l-a predat preoţilor în contrapartidă cu obligaţia de a conserva „substanţa terenului” (în condiţiile în care hotărârea Guvernului nu stabilea felul folosinţei: cu titlu gratuit sau oneros).

De-a lungul timpului, în spaţiul public s-a creat confuzia că Arhiepiscopia Tomisului ar fi dobândit bunurile de la Nazarcea în proprietate. Mai mulţi autori au observat că HG 300/2002 este precedată de HG 299/2002, prin care s-a aprobat alocarea sumei de trei miliarde de lei vechi Arhiepiscopiei Tomisului pentru achiziţia unui imobil. Pe firul speculaţiei, au presupus că banii alocaţi de Guvern se refereau la achiziţia clădirilor de la Grupul Social Culme. Ei bine, nu se refereau! Ca dovadă, singurul drept obţinut de Arhiepiscopia din Constanţa a fost unul de folosinţă, cumpărătorul stabilit fiind statul român. Pe de altă parte, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de intervenient într-unul din litigiile dintre Nazarcea SA şi Arhiepiscopia Tomisului ( Dosar 285/118/2005), a arătat că nu a plătit niciodată vreun ban pentru Grupul Social Culme şi nici nu s-a obţinut vreodată acordul Adunării Generale a Acţionarilor de la Nazarcea SA pentru trecerea clădirilor şi a plantaţiilor în domeniul public al statului.

Teodosie-54

Terenul agricol de la Nazarcea SA a ajuns pe mâna preoţilor, cu titlu de folosinţă, prin două acte administrative succesive. Prin protocolul 82301/16.12.2002, Agenţia Domeniilor Statului a predat noului administrator, Ministerul Culturii şi Cultelor, terenul de 350 de hectare. Mai departe, prin protocolul 9427/18.12.2002, Ministerul a predat terenul către Arhiepiscopia Tomisului, stabilind o singură obligaţie în sarcina acesteia, anume să execute lucrările de întreţinere şi conservare necesare, din veniturile obţinute din folosinţa suprafeţei. În mod explicit, nu se spunea niciun cuvânt despre viile şi livezile de pe teren, însă toate subînţelesurile duceau într-acolo. În sfârşit, un ultim protocol a fost semnat pe 27 august 2004, în contextul în care societatea Nazarcea SA intrase în insolvenţă pe 25 iunie 2004.

Pe 25 octombrie 2004, lichidatorul judiciar al societăţii Nazarcea SA numit de judecătorul sindic, CC Insolv IPURL, prin practicianul în insolvenţă Corina Curutz, a întocmit un raport de evaluare a viilor, livezilor şi a stocului fizic de vin (634.751 litri de vin si 95.281 litri derivate din vin), în vederea scoaterii acestora la licitaţie. Aflând de intenţiile lichidatorului, Arhiepiscopia Tomisului a depus o contestaţie la Tribunalul Constanţa, pe 12 mai 2005, în Dosarul 285/118/2005, mai sus pomenit. Clericii exhibau dreptul lor de folosinţă asupra viilor şi livezilor, dar şi dreptul de proprietate asupra stocului impresionant de vin şi derivate din vin. “Recolta de struguri a fost obţinută de către contestatoare, prin forţe proprii, din exploatarea viei situată pe terenul primit în folosinţă, conform HG nr. 300/2002. În concordanţă cu drepturile şi obligaţiile asumate prin Protocolul încheiat la 18.12.2002, contestatoarea a derulat, în anii agricoli 2002 – 2003, 2003 – 2004 precum şi în cursul anului 2005, operaţiunile necesare unei campanii agricole specifice culturii de viţă de vie. Drept urmare, în temeiul art. 483 şi art. 485 – 486 Cod civil, Arhiepiscopia Tomisului are calitatea de proprietar al cantităţii de 634.751 litri de vin şi al cantităţii de 95.281 litri derivate din vin.” – aprecia instanţa de judecată, în baza susţinerilor Arhiepiscopiei.

În cadrul procesului menţionat, lichidatorul judiciar a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii de Guvern 300/2002. Pentru judecarea acesteia, a fost constituit un dosar distinct la Curtea de Apel Constanţa sub numărul 463/CA/2005. Prin Sentinţa Civilă 195/CA/10 martie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia de nelegalitate a hotărârii de Guvern. Lichidatorul judiciar a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost pus pe rol cu o repeziciune neuzuală, fiind respins irevocabil pe 10 mai 2006. Contestaţia în anulare promovată de lichidatorul judiciar la ICCJ a fost respinsă şi ea pe 26 aprilie 2007.

După ce ICCJ a constatat că Hotărârea de Guvern 300/2002 este legală, contestaţia Arhiepiscopiei Tomisului faţă de raportul de evaluare şi faţă de procedura de vânzare a activelor şi vinului la licitaţie a fost admisă. Pe 31 ianuarie 2008, la capătul litigiului, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat Decizia Civilă 45/COM (vezi aici hotărârea judecătorească), prin care îi erau recunoscute Arhiepiscopiei dreptul de folosinţă asupra viilor şi livezilor, precum şi dreptul de proprietate asupra stocurilor de vin. Judecătorii constănţeni au considerat că investiţiile proprii ale SC Nazarcea SA în realizarea plantaţiilor de vie şi pomi fructiferi sunt irelevante atâta timp cât terenul aparţine statului. Mai mult, au respins şi apărarea că plantanţiile sunt proprietatea societăţii, înscrisă în capitalul ei social, „ştiut fiind că posesia se poate pierde chiar şi fără voinţa posesorului…”. De asemenea, instanţa a considerat irelevante evidenţele contabile ale societăţii, potrivit cărora vinul se afla pe stoc la data deschiderii procedurii de insolvenţă. Şi aşa, din stocul societăţii, vinul evaluat de noi, ochiometric, la peste 1,5 milioane de euro, a intrat în stocul preoţilor.

În 2011, când de Nazarcea se alesese praful (pomii fructiferi fiind tăiaţi cu drujba, de la jumătatea trunchiului, să nu se aplece drujbarii, iar viile se uscaseră în mare parte, nefiind lucrate), Arhiepiscopia Tomisului transmitea o dare de seamă Secretariatului de Stat pentru Culte (adresa 785/28.02.2011). Aşa cum intuim, Secretariatul ceruse detalii despre terenurile primite în folosinţă de la stat, de Arhiepiscopia din Constanţa, respectiv 1.000 mp în intravilanul staţiunii Jupiter şi 350 de hectare la Nazarcea, aferente activului Grup Social Culme. Ţâfnoşi, clericii constănţeni precizeau că terenul de la Jupiter nu este atribuit de stat în folosinţă gratuită, ci este cumpărat (fără să lămurească dacă banii pentru achiziţie fuseseră alocaţi de guvernul lui Năstase prin HG 299/2002). Mai departe, aceştia precizau, în mod surprinzător, că terenurile de la Nazarcea nu au nicio legătură cu denumirea „teren activ aferent activului Grup Social Culme”.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/07/Teodosie-adresa-despre-Nazarcea-2011.pdf”]

„Erorile din justiţie, voite sau nu, au făcut ca până în anul 2008, să nu putem să ne exercităm drepturile prevăzute de HG 300/2002. În acest timp activele cuprinse în anexa HG 1029/2002, adică imobilul Grup Social Culme, au fost vândute de lichidator, iar plantaţiile agricole s-au degradat aproape în totalitate”, spuneau peoţii de la Constanţa, uitând cu desăvârşire că îşi câştigaseră vinul susţinând că exploataseră intensiv viile în perioada 2002-2005.

Minciunica de mai sus e o simplă glumiţă, pe lângă demersul pe care Arhiepiscopia spunea că l-a întreprins pentru bunul mers al plantaţiilor. Potrivit propriilor susţineri, preoţii au depus la Direcţia Agricolă Constanţa, pe 11 august 2010, un plan de reconversie a culturilor de la Nazarcea. Sfinţiile lor se gândeau chiar să ceară şi nişte fonduri europene, când Direcţia Agricolă le-a tăiat macaroana pretenţiilor, pe motivul întemeiat că nu sunt proprietari. Ca să îndrepte acest neajuns şi această nedreptate, clericii de la Constanţa au depus o cerere la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sub numărul 2481/2010, cerând să li se retrocedeze terenul defrişat de vii şi livezi de la Nazarcea… deşi retrocedările se referă la proprietăţile confiscate în mod abuziv de regimul comunist, nu la aranjamentele făcute pe vremea lui Năstase.

Deşi recunoşteau în adresa lor din anul 2011 că plantaţiile s-au degradat aproape în totalitate, Arhiepiscopia n-a avut nicio problemă să ceară şi să obţină subvenţii agricole de la APIA, de 142.988,37 de lei în 2010 şi de 148.610,21 de lei în 2011, pentru terenurile pârlogite de la Nazarcea. Statul român, prin aceeaşi instituţie, a mai pompat în „producţia agricolă” de la Nazarcea 239.732,26 de lei în 2012, 262.267,07 lei în 2013, 281.733,52 de lei în 2014 şi un avans de 84.631,23 de lei în 2015, aşa cum reiese din adresa APIA nr. 52/SIIP/15.02.2015.

Tot în anul 2011, Corpul de Control al Ministrului Agriculturii Valeriu Tabără constata că hotărârile lui Năstase din anul 2002 au creat elementele favorizării intrării în faliment a societăţii Nazarcea SA, împiedicarea privatizării acesteia şi neîncasarea redevenţei cuvenite statului român pentru cele 350 de hectare, pe o perioadă de nouă ani. În nota 225.222/18.07.2011 a Corpului de Control al Ministrului Agriculturii se mai constata şi faptul că Ministerul Culturii şi Cultelor nu are atribuţii de a administra terenurile cu destinaţie agricolă, motiv pentru care „s-a dispus demararea procedurilor legale în vederea supunerii spre aprobare Guvernului României a emiterii unui act normativ prin care terenul agricol prevăzut în HG 300/2002 să fie preluat de către Agenţia Domeniilor Statului, administrator specializat al statului în administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă, în temeiul Legii nr. 268/2001”.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/07/Valeriu-Tabara-Nazarcea.pdf”]

Intenţia declarată a lui Valeriu Tabără nu s-a mai materializat, după ce acesta a fost schimbat din funcţie. Pe 11 martie 2013, prin adresa 187.537, ADS-ul a comunicat presei că măsurile dispuse de Valeriu Tabără se vor concretiza, având în vedere că proiectul de hotărâre de Guvern privind trecerea terenului de la Nazarcea în administrarea ADS a fost deja întocmit şi înaintat ministrului agriculturii. Cel mai probabil hârtiile s-au rătăcit în ditamai ministerul, că de atunci nu s-a mai adoptat nicio hotărâre de Guvern care să readucă situaţia în litera şi spiritul Legii 268/2001. Deşi aceasta este în vigoare, hotărârea dată de Năstase prin încălcare ei flagrantă continuă să îşi producă efectele.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/07/261_raspuns_Antena_3.pdf”]

Recent, Arhiepiscopia Tomisului s-a asociat într-o cooperativă agricolă, alături de Integra Wood SBS SRL, Aurelian Ştefan, Emil Cosmin Brăescu şi Alexandru Petrean. Cooperativa Agricolă Tomis – aşa cum se numeşte aceasta – a fost înfiinţată pe 10 iunie 2016 şi are sediul social în satul Culmea (Nazarcea). Noua persoană juridică are ca obiect principal de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase“. Cel mai probabil, aceasta urmează să cultive cereale pe terenurile defrişate de vii şi livezi. Din vechea societate Nazarcea a mai rămas doar vinul câştigat de Arhiepiscopie în procesul la care ne-am referit mai sus, care încă se mai comercializează fără forme legale, aşa cum s-a probat deja în nişte înregistrări cu camera ascunsă, virale pe internet. (Va urma!)

                                                                                                                                                   Adrian Cârlescu

Comments

comments

Exclusiv

Cifrele oficiale ale dezastrului de la Primăria Mangalia: 7 milioane de euro, arierate și executări silite

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Mangalia este orașul cel mai prost administrat din România. O spun cifrele oficiale comunicate de Guvern la mijlocul anului 2019, cu privire la datoriile neachitate mai vechi de 90 de zile (arierate). În acest top al rușinii, Municipiul Mangalia ocupă primul loc pe țară, cu datorii restante de peste 26 de milioane de lei. Cotidianul Ordinea.Ro a publicat recent două articole pe această temă (le puteți citi dând click AICI și AICI). Revenim asupra subiectului, deoarece situația este mult mai gravă și reiese, de data aceasta, chiar din cifre oficiale comunicate, pentru prima dată în ultimii 7 ani, de Primăria Mangalia.

Relatam în articolele precedente revolta consilierilor locali de opoziție din sudul litoralului, referitor la faptul că datoriile Primăriei sunt ținute la secret de primarul Cristian Radu. Cu siguranță, ”strigătul” consilierilor s-a făcut în sfârșit auzit. Ca dovadă, pe 8 august a.c., Primăria a comunicat către aparatul permanent al Consiliului Local Mangalia o situație a datoriilor înregistrate în contabilitatea publică la 31 iulie 2019. Potrivit acestui document, datoriile municipalității sunt de 33.016.385 de lei, ceea ce înseamnă peste 7 milioane de euro. În adresă se precizează că, din acest total, 26.397.939 de lei reprezintă arierate, adică datorii care zac neplătite de peste 90 de zile.

8,14 milioane de lei, datorii de întârziere către Callatis Therm

În documentul Primăriei sunt enumerate și dosarele de executare silită, deschise de creditori care au de recuperat bani grei, de ani grei. Este vorba de 12 dosare de executare silită, în care Primăria a epuizat orice formă de contestație.  Cel mai important este dosarul 407/2018 deschis de executorul judecătoresc Deacu Vasile la cererea creditorului SC Callatis Therm SA, pentru recuperarea sumei de 8.148.936,42 de lei. Datoria Primăriei provine dintr-o situație care frizează zona penală. Astfel, în anul 2013, primarul Cristian Radu a negociat o convenție cu SC Callatis Therm SA în vederea retragerii acesteia din contractul de concesiune a serviciului public local de termoficare. Prin convenție, Primăria se obliga să achite societății valoarea investițiilor realizate de-a lungul timpului în sistemul local de termoficare. Vorbim de o plată eșalonată, cu termene fixe și cu penalități usturătoare, acceptate de Cristian Radu, de 0,5% pe zi de întârziere. În anul 2014, consilierii locali au aprobat un buget care includea și datoria către Callatis Therm, de 1.066.944,65 de lei. În mod inexplicabil, deși acești bani se aflau la dispoziția Primăriei, datoria nu a fost achitată. Peste ani, Callatis Therm a cerut penalități de întârziere. În acest fel, Primăria a fost obligată să achite penalități de 7.223.2015,28 de lei pentru întârzierea nejustificată din perioada 15 aprilie 2014 – 29 decembrie 2017. De asemenea, instanța a acordat penalități de întârziere și după 29 decembrie 2017, fără a le calcula ea însăși. Așa se face că datoria creată din nimic a ajuns, iată, cu cheltuieli de executare silită, la peste 8 milioane de lei. Debitul principal a rămas neachitat și nu poate fi stins decât după stingerea accesoriilor. În consecință, penalitățile curg, zi de zi, și la momentul de față.

 

Al doilea dosar important de executare silită este cel deschis de BEJ Grasu Gelu Iulian, la cererea creditorilor Erdan Import Export SRL și Fill I Com SRL, pentru suma de 2.699.868,43 de lei. Și această datorie imensă frizează zona penală. Situația are legătură cu o licitație din anul 2007, cu mai mulți participanți, pentru atribuirea traseelor de minicare din Mangalia. Fiind vorba de mai multe trasee, licitația putea avea mai mulți câștigători. În anul 2008, pe finalul procedurii de licitație, un funcționar al Primăriei a întocmit un referat, prin care a propus descalificarea tuturor participanților. Erdan Import SRL și Fill I Com SRL au contetat soluția în instanță, într-un proces comun. De asemenea, o altă societate participantă, R&MM Co SRL, a contestat, la rândul ei, într-un proces separat, soluția de descalificare. În ambele procese, instanțele au pronunțat soluții similare, prin care au desființat raportul de descalificare și au obligat municipalitatea să continue procedura de licitație. Logic și legal era ca toate cele trei firme să fie invitate la continuarea procedurii. Însă, în anul 2012, primarul Mangaliei, Cristian Radu, s-a prezentat în fața Consiliului Local, cerând aprobarea de a semna contractul pentru traseele de minicare doar cu firma R&MM Co SRL, în baza hotărârii judecătorești. Despre cealaltă hotărâre judecătorească, soluționată în mod similar, nu a suflat un cuvânt. Lucrurile se complică, deoarece R&MM Co SRL intrase între timp în insolvență, cesionând drepturile către o altă societate. Cesiunile de acest tip sunt ilegale, însă Primăria nu a ținut cont, atribuind contractul către firma cesionară, care nu participase, în realitate, la nicio licitație. Celelalte firme participante, care trebuiau să beneficieze de aceleași drepturi, au fost ignorate. Erdan și Fill I Com au cerut însă daune în justiție pentru întârzierea punerii în aplicare a hotărârii judecătorești, întârziere începută de fostul primar Claudiu Tusac și continuată de actualul primar, Cristian Radu. În acest fel s-a ajuns la actualul dosar de executare silită de aproape 600.000 de euro.

Alte întârzieri de sute de mii de euro

Pe lista creditorilor care execută silit Primăria se mai numără o persoană fizică, Marius Vișan, care nu a primit la timp un teren potrivit unei sentințe de retrocedare. Și în acest caz vorbim de sume născute din întârzierea nejustificată a îndeplinirii unei obligații. Vișan are de încasat 253.297 de euro.

Firma Recon & Doje SRL, implicată în construcția zidului de pe faleza orașului, execută la rândul ei Primăria pentru o plată restantă de 222.490,77 de lei.

În documentul atașat puteți citi lista tuturor creditorilor obligați să întreprindă acte de executare silită ca să-și încaseze drepturile confirmate definitiv de instanțele de judecată. În mod șocant, printre aceștia se numără și două persoane fizice care au de încasat 600 de lei. Primăria Mangaliei refuză să achite această sumă infimă din data de 30 martie 2018, trădând o rea-credință ieșită din comun.

Download (PDF, 3.56MB)

Consilierii locali de opoziție din Mangalia au convocat, recent, o ședință extraordinară a Consiliului Local. Ei au cerut dezbaterea unui proiect care viza obligarea primarului Cristian Radu de a depune rapoarte explicative în primul rând pentru penalitățile de întârziere colosale către Callatis Therm, iar în al doilea rând pentru o serie de prejudicii constate de Curtea de Conturi (plăți ilegale către o casă de avocatură și către o firmă de PR). Majoritatea controlată de Cristian Radu a boicotat acest demers, lipsind de la ședință.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum a furat Primăria Năvodari 2,5 hectare din lacul Siutghiol. Stuful a fost declarat ”pădure”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Un extras informativ de carte funciară emis de OCPI Constanța atestă că Primăria Năvodari și-a însușit fraudulos o halcă de 2,5 hectare din Lacul Siutghiol, zona Mamaia-Sat. N-ar fi nici primul și nici ultimul furt de terenuri din lac. Însă, în acest caz manevra imobiliară lovește în cea mai valoroasă zonă a lacului Siutghiol din punct de vedere al protecției mediului. Practic, primăria și-a tras hotarul proprietății private nu doar peste domeniul public al statului român. S-a întins și peste zona de stufăriș peren din coada lacului. Vorbim de o zonă esențială pentru funcționarea sitului ROSPA 0057, inclus în rețeaua de protecție comunitară europeană, Natura 2000.

În timp ce Uniunea știa că în coada lacului nostru se află o zonă de stufăriș importantă pentru supraviețuirea a 31 de specii de păsări, Primăria Năvodari mințea odios că zona ar fi în mare parte o pădure. Nici urmă de stuf. Nici urmă de specii protejate. După cum se știe pădurile pot fi administrate în regim privat.

Așa cum se poate constata fără dubiu din filmarea atașată articolului de față, terenul înglobat fraudulos în proprietatea Orașului Năvodari nu este deloc pădure. În proporție de 90% este stufăriș peren, brăzdat de canale și ochiuri de apă alimentate din bazinul hidrografic al lacului Siutghiol. Pe alocuri, se observă insulițe de piatră, moloz și nisip, ”construite” artificial, de-a lungul timpului, pentru cucerirea terenului din lac. Zona Mamaia Sat este în plină expansiune imobiliară. Blocuri care pot produce un profit de milioane de euro așteaptă să se cuibărească în situl natural.

Download (PDF, 215KB)

Tunul imobiliar evocat mai sus a fost atent plănuit, dar mai ales legalizat printr-o serie de falsuri epocale. Totul a început în 2013. Primar al localității era PSD-istul Nicolae Matei. De-a dreapta sa, ca viceprimar, se afla Florin Chelaru, actual ”chiriaș” de la Primărie. La dispoziția celor doi funcționa o mașină de vot în Consiliul Local: Oameni cu origini sănătoase, tâmplari și lăcătuși în mare parte, inapți să înțeleagă chestiuni juridice elementare, dar dispuși să ridice mâna pentru orice. În acest context, pe 25 iunie 2013, Nicolae Matei s-a prezentat în fața Consiliului Local Năvodari cu un proiect de completare a inventarului bunurilor din domeniul privat al localității. În anexa hotărârii figurau trei terenuri. Lista era deschisă de un teren de 25.000 de metri pătrați situat în Mamaia Sat, pe strada M1 (o stradă care nu există pe hărțile Google). Valoarea de inventar – un fleac: 17.032,50 de lei. La ”categoria de folosință”, în anexa hotărârii se menționa ”HB”. Acest indicativ, HB, înseamnă ”lacuri și bălți naturale”.

Download (PDF, 178KB)

La ședință au participat 16 consilieri locali. Toți au votat în bloc pentru înscrierea terenului HB în inventar. Nici măcar unul dintre ei nu a întrebat: dar în ce bază a obținut Primăria o bucată din lac în proprietate privată? Se poate așa ceva? E legal?

Din punct de vedere legal, nu se putea. În primul rând, inventarierea este o procedură pur formală. Inventarul este un tabel ordinar, făcut în  Word sau în Excel, în care o comisie numită prin dispoziție de primar trebuie să înscrie terenurile și clădirile dobândite legal de Primărie. Rețineți: dobândite legal! Primăriile dobândesc proprietatea privată a unor bunuri la fel ca toți privații din această țară, prin cumpărare, prin schimb de terenuri, prin donație etc., dar și prin câteva modalități specifice, precum dezafectarea unor terenuri și clădiri din domeniul public sau preluarea bunurilor fără moștenitori.

Înscrierea terenului în inventarul Primăriei a fost ilegală din toate punctele de vedere. Primăria nu a dobândit legal acest teren și nici nu-l putea dobândi legal, fiind vorba de o bucată din lac, aparținând de drept, prin Constituție și prin legile organice, domeniului public al statului român. Să înscrii un teren al statului într-un inventar local cu bunuri private este un furt ordinar, în toată puterea cuvântului.

Hotărârea este contrasemnată de secretarul UAT, Viorica Târșoagă. Secretarul semnează pentru legalitate. Cât de legală a fost ”afacerea” am explicat mai sus. Doamna în cauză a mai fost implicată în menținerea în ființă a unei taxe fiscale, total abuzive, de două milioane de euro pentru un alt teren furat din lac de Primăria Năvodari, printr-o inventariere frauduloasă perfect similară. Ne-am referit mai sus la cazul halucinant, în care firma Somaco Construct SRL, care deține un complex de vile în zona Mamaia Nord, a consolidat, în anul 2007, malul lacului, care se surpa și îi afecta investiția. În 2011, Primăria a inventariat abuziv malurile lacului, care aparțin de drept domeniului public al statului român. Un an mai târziu, autoritatea locală a reușit să obțină intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, fără nicio dovadă că obținuse bunurile în mod legal. După ce s-a văzut proprietară pe terenul statului, în modalitatea de mai sus, Primăria a emis o taxă fiscală în valoare de două milioane de euro pentru SC Somaco Construct SRL, apreciind că lucrarea hidrotehnică de consolidare a malului ar reprezenta, de fapt, o formă de depozitare provizorie de materiale de construcții în locurile publice. În realitate, societatea nu depozitase nimic, iar Primăria nu obținuse legal terenul folosit în scopul taxării abuzive a firmei de turism. Viorica Târșoagă a contrasemnat dispozițiile, evident abuzive, emise de Matei în acest caz, prin care a respins contestațiile societății, confirmând legalitatea unor aspecte pe deplin ilegale.

Primăria Năvodari a mai furat și alte terenuri de stat: hălci zdravene din plaja Mării Negre, dar și tot terenul de stat de sub Tabăra de Copii Năvodari. Toate aceste prăduieli ale proprietății publice au fost legalizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Constanța, condus, la un moment dat, de un năvodărean din gașca lui Matei. Pe astfel de relații unse din timp, amputarea bucății de lac din domeniul public al statului român a fost legalizată fără probleme. Geniile de la OCPI au considerat că HCL-ul pe care Primăria Năvodari și l-a fabricat în regie proprie reprezintă titlu de proprietate. Terenul a fost intabulat pe 31 martie 2014 în cartea funciară 111900/Năvodari. Doi ani mai târziu, pe 12 octombrie 2016, când la cârma orașului se afla deja actualul primar Florin Chelaru, terenul a fost dezmembrat în două loturi: primul de 24.000 de metri pătrați și al doilea de 1.000 mp.

Extrasul de carte funciară evocat la începutul articolului se referă la terenul de 24.000 mp. Cartea funciară a imobilului are numărul 115183/Năvodari. Din rubrica de date referitoare la teren, aflăm că acesta figurează integral în intravilan, având categoria de ”pădure” pe o suprafață de 10.412 mp și de ”ape stătătoare”, pe o suprafață de 13.588 mp. În zonă, niciodată nu a existat o astfel de pădure. În plus, Codul Silvic interzice introducerea pădurilor în intravilan. În sfârșit, apele de suprafață (curgătoare sau stătătoare) aparțin domeniului public al statului, potrivit punctului 3 din anexa Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia. Credeți că registratorul de la OCPI nu știa aceste lucruri?

Ministerul de Finanțe și Administrația Națională Apele Române încearcă să recupereze terenurile de stat de la Siutghiol, intabulate fraudulos de Primăria Năvodari, pe calea unui proces de revendicare imobiliară. Statul a cerut în proces constatarea nulității absolute a hotărârilor locale prin care bunurile sale au fost inventariate fraudulos în proprietatea privată a Orașului Năvodari. Gașca de la Primărie nu pare deloc intimidată de aceste demersuri, adoptând noi acte care fraudează statul român. Însă despre acestea vom vorbi pe larg într-un articol viitor. Va urma!  

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Parchetul Curții de Apel, servicii pentru primarul PSD-ist de la Agigea

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul comunei Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, este de câțiva ani subiect al unor dezvăluiri tulburătoare, total ignorate de autoritățile judiciare. Ne referim aici, în primul rând, la o serie de interviuri realizate de un avocat din Baroul Bota, în anul 2016, cu mai mulți locuitori din Agigea, care spun că Primăria le-a luat terenurile în mod abuziv. Filmările au fost urcate pe Youtube, însă nu au fost luate în seamă de autorități. Nici primarul din Agigea nu a cerut îndepărtarea lor sau atragerea răspunderii civile delictuale a persoanelor intervievate. De asemenea, acesta nu a oferit niciodată explicații cu privire la acuzațiile grave care i s-au adus.

Ion Crețu: ”Cîrjaliu mi-a pus pistolul la cap”

Ion Crețu, unul din cetățenii intervievați în 2016, spune că a avut probleme cu un teren, care i-a fost luat de Primărie, iar în momentul în care a insistat să primească explicații, primarul Cîrjaliu i-ar fi pus pistolul la cap.  

”Eu de câte ori am fost la dânsul, n-a vrut să mă rezolve. Când a văzut că-l pistonez mai mult, mi-a pus pistolul la cap, m-a luat în șuturi, m-a dat afară și mi-a zis să nu mai vin” – declara Ion Crețu în interviul postat pe Youtube. 

Cetățeanul a precizat că incidentul ar fi avut loc în anul 2013, însă autoritățile nu au luat nicio măsură împotriva primarului, în ciuda numeroaselor plângeri penale depuse.

”Sunt peste 60 de proprietăți, pe care le-a luat. El a venit să ia, nu să dea. Lumea l-a votat să le dea, iar el le-a luat și cenușa din sobă. Deci oameni care au terenuri de câte 200 de ani, din moși-strămoși, și el le-a luat terenurile” – mai declara, în 2016, Ion Crețu.

Din aceeași serie face parte și interviul dat de Suliman Fighiret, din Lazu, care spune că, într-o seară, întorcându-se de la locul de muncă, a descoperit că Primăria a montat un gard despărțitor chiar în spatele casei sale, confiscându-i aproape 2.000 de metri pătrați de teren.

Suliman Fighiret: ”Mi s-a luat un teren cu japca”

”Mă numesc Suliman Fighiret. Sunt din comuna Agigea. Acum vreo câțiva ani mi s-a luat un teren cu japca. (…) Pentru aia era să și mor, că am venit seara acasă și am găsit gardul pus. (…) E vorba de aproape 2.000 de metri pătrați. În 1985, când am cumpărat casa de la unchiul meu, atuncea le-am dat 125.000 de lei, o grămadă de bani, că puteam să cumpăr două hoteluri la Eforie. Am zis să-i ajut pe ai mei că plecau definitiv, vreo 11 persoane, în Turcia. (…) Acum câțiva ani am încercat să plătesc terenul și m-am dus la Primărie. Chiar primarul mi-a zis: ”bă, ia ieși de aici. Dă-i drumu* de aici, că nu mai ai nimic de plată, la revedere”. Deci asta urmărea, ca să îmi ia terenul. A rămas neplătit și mi l-a luat cu japca.”, declară Suliman Fighiret în filmarea publicată pe Youtube. 

Bărbatul precizează că incidentul s-a petrecut în anul 2012. Terenul ar fi valorat, potrivit aprecierii sale, aproximativ 150.000 de euro. El spune că a depus mai multe plângeri penale împotriva lui Cristian Cîrjaliu, însă acestea nu au fost soluționate. În alte filmări postate pe Youtube tot în 2016, Suliman Fighiret apare la un protest organizat în fața Curții de Apel Constanța, reluând aceleași acuzații împotriva primarului din Agigea. Protestatarii au susținut că autoritățile judiciare din Constanța îl protejează pe Cîrjaliu și pe alții ca el. Însă demersul lor a rămas fără ecou. 

Inventarieri frauduloase de terenuri

O investigație din 2018 derulată în comun de publicațiile Ordinea.Ro, Constanța.Ro și Constanța 100% (CT100.Ro) a scos la iveală faptul că, în anul 2012, Cristian-Maricel Cîrjaliu a inițiat prin dispoziție de primar o acțiune de inventariere a bunurilor din domeniul privat al comunei Agigea. Comisia numită în acest scop a întocmit un inventar în care a înscris 1000 de bunuri, în principal terenuri. Ulterior, lista de inventar a fost aprobată în bloc de Consiliul Local Agigea, fără a se verifica documentațiile pentru fiecare poziție în parte. Primăria Agigea a făcut uz de acest document pentru a intabula dreptul de proprietate în cartea funciară asupra unor bunuri pe care nu le dobândise legal și asupra cărora nu avea, în realitate, niciun drept de proprietate.

În investigația noastră am consultat o vastă documentație juridică rezultând, fără niciun dubiu, că în inventarul domeniului privat nu pot fi înscrise decât bunuri dobândite legal. Primăriile dobândesc proprietatea privată la fel ca toți privații din această țara, prin cumpărare, schimb de terenuri, donație, legat etc., dar și prin câteva modalități specifice, la rândul lor prevăzute în lege. Modalitățile specifice se referă la moștenirile vacante (când moare o persoană și nu are urmași, bunurile revin Primăriei) sau la trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat (terenuri sau clădiri dezafectate din domeniul public).

Tabăra Năvodari, furată și ea prin inventariere frauduloasă

Înscrierea unui teren în inventar fără ca acesta să fi fost dobândit legal este faptă penală. Însă, în acest caz, răspunderea se disipă între primar, comisia de inventariere și consilierii locali. Repararea unor abuzuri în această materie este extrem de dificilă. O dovadă în acest sens este cazul taberei de copii de la Năvodari. Aceasta a fost inventariată în anul 2011 în domeniul privat al Orașului Năvodari, deși terenul era proprietate de stat, iar clădirile aparțineau sindicatelor, prin SC Sind România. Primăria Năvodari nu a dobândit legal aceste bunuri, dar, cu toate acestea, niște derbedei cățărați la butoanele puterii locale au decis să le înscrie în inventar, ca să le fure. După ce s-au făcut stăpâni din pix peste bunurile altora, jupânii de la Năvodari au decis să aducă terenurile și clădirile furate în capitalul social al unei societăți, în care 40% din acțiuni reveneau autorității locale, iar 60% unei rubedenii a primarului (concubinul surorii sale). Primarul care a girat imensa furăciune a fost trimis în judecată în 2017 de procurorul Andrei Bodean de la DNA Constanța. HCL-ul de aprobare a inventarului a fost desființat definitiv în 2018, după șapte ani de procese.

SIND România este firma marilor centrale sindicale din România și a fost reprezentată în aceste proceduri de avocați foarte buni și foarte scumpi. Oamenii simpli de la Agigea, care spun că primarul i-ar fi tratat cu pistolul la cap sau cu drăgălășenii de genul: ”dă-i drumu* de aici!”, n-au avut nicio șansă.

Golful Pescarilor, un tun imobiliar de familie

Investigația jurnalistică începută de noi în 2018 a mai reliefat că primarul din Agigea a obținut inventarierea în aceeași manieră frauduloasă și a terenurilor din Golful Pescarilor. În acest caz, vorbim de o suprafață de 8.940 de metri pătrați, care a fost inventariată în domeniul privat al comunei Agigea fără ca autoritatea locală să fi dobândit legal acest bun. Primăria nu a cumpărat acest teren, nu l-a obținut prin schimb, prin dezafectare din domeniul public sau printr-o altă modalitate prevăzută de lege. L-a luat, pur și simplu, cu japca, după cum se exprimase un alt pățit, pomenit mai sus. În realitate, Golful Pescarilor este o platformă construită în anii 80 în cuveta Mării Negre, folosită de la înființare pentru activitatea de pescuit maritim. Din 2003, platforma se afla în patrimoniul societății piscicole Sarda Fish.

După furăciunea prin inventariere, Primăria lui Cîrjaliu a dezmembrat terenul din golf în 7 loturi mai mici. Un lot de 1700 mp a fost vândut cu 33.136 de euro societății Golful Pescarilor SRL (o firmă care înainte s-a numit Cherhana Bibanu SRL). La baza vânzării nu a stat o hotărâre de Consiliu Local, așa cum ar fi fost legal. E limpede că terenul a fost dobândit ilegal și apoi a fost vândut tot ilegal, fără aprobare. Societatea cumpărătoare era deținută, la momentul tranzacției, de mecanicul auto Dumitru Stanciu, un tip nășit la cununie de fratele primarului Cîrjaliu. Ulterior, acesta s-a asociat cu doi afaceriști din Constanța, care cumpăraseră de la o firmă controversată de lichidări judiciare un dig din sistemul național de protecție costieră. Potrivit legii, digurile cu acest rol aparțin de plin drept statului român. În sfârșit, în anul 2018, Ionuț-Cătălin Nuțoaia-Cîrjaliu, ginerele primarului din Agigea, a cumpărat 10% din SC Golful Pescarilor SRL, cu 100 de lei. Firma, care deține restaurantul cu același nume, derulează afaceri de 1,5 milioane de euro pe an. E limpede că ginerele primarului nu a primit o felie din acest purcoi de bani pentru investiția sa de o sută de lei. La fel de limpede e faptul că tranzacția a fost generată de alte resorturi.

Controale și amenzi pe bandă rulantă la restaurantul concurent

În această privință, trebuie să spunem că socrul ”investitorului”, adică primarul din Agigea, nu s-a limitat doar să facă loc sub soare pentru restaurantul Golful Pescarilor. Acesta a pornit și un război de uzură împotriva primului restaurant pescăresc ridicat în zonă de tânărul antreprenor Matei Datcu, Pescăria lui Matei, faultând în mod grav concurența. Vorbim aici de acțiuni arbitrare, precum înființarea unei taxe speciale pentru ambarcațiunea utilizată de acest restaurant în activitatea de pescuit, de refuzul emiterii avizelor de branșare la utilități, de controale și amenzi cu duiumul, care au și fost în mare parte desființate de instanțele de judecată. La un moment dat, între Pescăria lui Matei și Primărie existau 37 de procese pe rol.

În mare parte, amenzile au fost atent plănuite dinainte. Astfel, la un moment dat, Primăria Agigea a inventat o obligație în sarcina agenților economici de a declara dacă dețin branșamente la rețeaua de apă. Informația, dacă era utilă Primăriei, putea fi obținută de la RAJA. Neaflând de această obligație care nu mai există nicăieri în țară, Pescăria lui Matei nu a transmis declarația. În schimb, Primăria a profitat de situația pe care o crase în mod intenționat, pentru a trimite imediat o amendă de 100.000 de lei. Vorba aceea, nu depui o hârtie fără valoare, jap, o amendă de 100.000 de lei.

Într-un alt moment, Primăria a săpat un șanț pe marginea străzii, în așa fel încât clienții Pescăriei lui Matei să nu mai poată parca în afara părții carosabile, ci la marginea străzii. Însă, ghinion de neșansă, un indicator anunța parcarea interzisă. Mai multe echipaje ale Poliției Locale au împărțit o vară întreagă amenzi și avertismente, descurajând clientela.

Maricel face săpături ca să-i înfunde pe părinții lui Matei

Aspectele de mai sus sunt cunoscute autorităților judiciare. Cu toate acestea, Maricel de la Agigea se bucură de o protecție incredibilă. De când se războiește cu Matei Datcu, văzând că nu-l poate dovedi, lui Maricel i s-a năzărit să caute chestii despre părinții acestuia, care dețin societatea piscicolă Sarda Fish SRL. Tot căutând și căutând, Maricel a descoperit o situație din urmă cu 18 ani. La vremea respectivă, cherhanaua de la Agigea și platforma marină pe care se situează se aflau în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate de stat care continua activitatea de producție a fostei Întreprinderi Piscicole din județul Constanța. Director la SC Marea Neagră SA era chiar tatăl lui Matei Datcu, pe care îl cheamă tot Matei Datcu. Bătrânul este unul din cei mai renumiți specialiști în piscicultură pe care i-a dat Dobrogea; el a coordonat construirea cherhanalei de la Agigea, în anii 80.

La un moment dat, Marea Neagră SA a intrat în insolvență, la cererea altei societăți de stat, Condemar SA. În această procedură, având drept propriu de administrare, SC Marea Neagră SA a decis să vândă către creditorul său, Condemar SA, bunurile de la Agigea. Factura care s-a întocmit cu acea ocazie este semnată de Matei Datcu (bătrânul). Peste câțiva ani, Condemar SA a înființat firma Sarda Fish SRL, în parteneriat cu Matei Datcu (bătrânul), aducând ca aport la capitalul social Cherhanaua și platforma piscicolă de la Agigea. În fapt, era vorba de o metodă de privatizare votată de Adunarea Generală, adică de reprezentanții statului. Aceeași metodă s-a aplicat și în privința pescăriei din Constanța.

 Părinții antreprenorului, trimiși în judecată pentru uz de fals. Dosarul lui Maricel rămâne fără parte vătămată

Pe această succesiune de întâmplări, Maricel a construit acuzația că Matei Datcu (bătrânul) , vânzând bunurile de la Agigea fără acordul lichidatorului judiciar, ar fi prejudiciat în acest fel creditorii. În realitate, după cum am arătat, activele au ajuns exact la creditor. Mai departe, același Maricel a descoperit o copie a facturii diferite de originalul aflat la Condemar. Diferențele se referă la suprafața platformei – mai mare în factura originală și mai mică în copie.

Pe baza acestor descoperiri, primarul din Agigea a trimis o scrisoare Ministerului Finanțelor Publice, solicitându-i să depusă în numele statului român o plângere penală, prin care să ceară anularea înscrisurilor falsificate. Ministerul nu a intrat în acest joc murdar. În schimb, scrisoarea a fost publicată în presă. Un procuror de la Parchetul Curții de Apel care a citit-o s-a autosesizat și a întocmit o cercetare care confirmă spusele lui Maricel. Cu siguranță, organul nu a citit și articolele despre Maricel; și dacă tot nu le-a citit, nici nu s-a prins că ar putea să-l întrebe pe pistolar câte ceva despre faptele sale.

Părinții patronului de la Pescăria lui Matei au fost trimiși în judecată, pentru uz de fals în formă continuată. În concret, uzul de fals se referă la plângerile penale și la procesele prin care Sarda Fish a reclamat maniera frauduloasă prin care Comuna Agigea și-a însușit terenul din Golful. Vă dați seama ce serviciu îi face organul de Parchet primarului din Agigea? În loc să-l inculpe pentru faptele vădit penale, parchetul îi strânge cu ușa pe reclamanții săi. În procesul penal, Comuna Agigea (Primăria) are calitatea de parte vătămată. Serios!

Aceeași spălătură și la Năvodari

Trebuie să mai spunem că același procuror a emis o ordonanță și în privința Taberei de Copii de la Năvodari, furată tot prin inventariere de fostul primar Nicolae Matei. Acesta din urmă a fost trimis în judecată de DNA. În acest context, Matei de la Năvodari l-a sesizat pe același procuror de la Parchetul Curții de Apel cu privire la niște ”falsuri” comise de marile centrale sindicale din România în decembrie 1989, la preluarea patrimoniului fostei structuri comuniste UGSR. Organul s-a apucat de cercetat faptele de acum 30 de ani, și-a însușit punctul de vedere al infractorului (care a fost condamnat și a ispășit o pedeapsă pentru dare de mită) și a învestit instanța să desființeze actul prin care sindicatele democrate au preluat patrimoniul sindicatelor comuniste, desființate la Revoluție. Măsura îi profită inculpatului, ca să poată susține că firma sindicatelor nu justifică încadrarea ca parte vătămată în dosarul deschis la cererea DNA. Cu alte cuvinte, ăia de la sindicate nu sunt victime, sunt niște hoți ordinari, care fac uz de un fals comis acum 30 de ani.

Toate acestea se întâmplă la Constanța. Un fel de Caracal mai spălat al României.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: