În plin centrul Constanței, în Zona Pensinsulară, încadrat între Hotelul BTT, Geamia Hunchiar și Colegiul Național Mihai Eminescu, se află un careu întreg lăsat de zeci de ani pârloagă. Aici, cândva a fost un parc, așa cum își amintesc absolvenții de Eminescu și cum atestă încă aleile specifice de parc și arborii jubiliari sau chiar seculari care se ițesc dintre plăcile de beton, pe alocuri.

Terenul din Tomis 33 a intrat pe mâini private, după ce în anul 2000 Primăria Constanța l-a pierdut într-un proces aiuritor, în care nu s-a apărat în niciun fel și nu a depus apel la hotărârea de fond care, în mod halucinant, nu conținea nici măcar un rând de motivare. O felie din Tomis 33 a ajuns mai apoi în proprietatea Feliciei Ovanesian, avocata. Și nu doar avocată, ci și jurnalistă, activistă civică, mare apărătoare de spații verzi, politiciană, mai cunoscută pentru rolul nefast de city-manager pe care l-a jucat vreo doi ani cât a condus de facto Primăria Constanța. Mai nou, cea care ”patronează” în parte boschetăria din Tomis 33 candidează la funcția de primar, adică de prim-gospodar al urbei. Și o face din diferite motive, poate și pentru a se asigura, printr-un aranjament viitor, că PUZ-ul Pensinsula, la care deja se lucrează, nu-i va lăsa terenul fără valoare, cu vreo reglementare de parc. Mai ales că, înainte de fi hăcuit, acolo chiar a fost un parc.

Până să intrăm detalii, este util să spunem că terenul din Tomis 33 a fost menționat în toate declarațiile de avere pe care Ovanesian le-a depus ca persoană publică. De asemenea, a fost evocat într-un proces pe care aceasta, ca fostă activistă civică, l-a dus pentru a bloca reluarea lucrărilor la ”scheletul” din Portul Tomis, abandonate din vremea lui Mazăre. Ca să-și justifice calitatea procesuală activă, Ovanesian s-a dat drept vecină interesată, dovedind vecinătatea cu actul de proprietate din Tomis 33. Abia anul trecut, a pierdut definitiv procesul, mai ales că instanța a constatat că în niciun caz nu era vecină cu scheletul abandonat, aflat la peste un kilometru distanță.

Sursele informației pot fi consultate AICI și AICI.

UZUCAPIUNEA

Tomis 33, ca orice petic din Peninsula Constanței, a fost un teren naționalizat în perioada comunistă. În mod natural, întreaga suprafață trebuia retrocedată către urmașii proprietarilor jefuiți de fostul regim criminal. Sau în absența acestora, să rămână în patrimoniul public. Dar nu s-a întâmplat așa. Potrivit documentelor, în anul 1999, doi domni, pe numele lor Aurelian Caraiani și Tănase Popescu, au deschis un proces de uzucapiune împotriva Primăriei Constanța, susținând că ar fi stăpânit terenul și două clădiri care existau atunci pe el, fără titlu, dar ca buni proprietari, mai bine de 30 de ani, adică, hăt, din negrii ani ai dictaturii. În februarie 2000, printr-o sentință civilă de o pagină și jumătate, cum nu am mai văzut niciodată, fără niciun rând de motivare, fără să se indice o iotă despre dovezile celor doi, instanța a admis cererea. De fapt, a dictat, întrucât așa se numește ceva lipsit de motivare. Iar așa, cei doi domni au primit un titlu pentru suprafața de 795,72 de metri pătrați, măsurată într-o expertiză.

Extras din hotărârea nemotivată de instanță, neapelată de Primărie, prin care s-a pierdut terenul

DETALII CARE EXCLUDEAU POSIBILITATEA UZUCAPIUNII

În martie 2000, Primăria a uitat să depună apel și astfel hotărârea bizară a rămas definitivă. Iar beneficiarii s-au descurcat rapid, și-n câteva zile au întocmit cadastrul, au obținut recepția și înscrierea bunului într-o carte funciară provizorie. Cu această ocazie, suprafața a fost sporită din măsurători la 825 de metri pătrați.

Mai departe, beneficiarii sentinței de poveste au împărțit terenul în două loturi inegale: primul de 500 de metri pătrați (suprafața din acte), conținând construcția C1 de 198,52 mp formată din 5 camere, un magazin, un hol și un WC; al doilea de 295,72 mp conținând construcția C2 de 161,68 mp, formată dintr-un bar, o patiserie, o anexă-bar, o bucătărie și două WC-uri. Ambele clădiri se aflau, după cum se afirmă în actele oficiale, în stare avansată de uzură, urmând a fi propuse spre desființare. Având în vedere funcțiunea comercială a clădirilor și starea lor de uzură, vă dați seama că era total exclus ca acestea să se fi aflat în posesia utilă a două persoane fizice, în ultimele două decenii ale perioadei comuniste, plus încă zece ani după revoluție. Încă ceva: bunurile naționalizate, adică furate de regimul comunist, nu puteau fi legal uzucapate.

O FELIE PENTRU PRIETENII ITALIENI AI LUI MAZĂRE

Mai departe, cele două loturi au fost vândute unor particulari, care la distanță de câteva luni le-au revândut, cu bani buni, către societatea Satu&Fase SRL, deținută de doi cetățeni italieni și o româncă. Vorbim aici de firma care a ridicat scheletul abandonat din Portul Turistic Tomis. Italienii apar în diverse combinații imobiliare ordonate de Radu Mazăre. Iar fostul primar a declarat la un moment dat că aceștia erau prietenii săi. Ba chiar a dezvăluit detalii intime, precum acela că unul dintre italieni și-ar fi făcut o amantă în Constanța, motiv pentru care soția sa i-ar fi interzis să mai calce pe aici.

Extrase din contractele încheiate pentru lotul de 500 mp.

FELIA FELICIEI

La trei ani după aceste combinații, un oarecare Nicolae Costea a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă, în contradictoriu cu Caraiani și Popescu, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei jumătăți din terenul uzucapat de aceștia. Costea a exhibat un act din februarie 2000  pe care îl încheiase cu cei doi și prin care cumpărase clădirea de 161,68 mp și ½ din întregul teren, pentru care nu exista încă un titlu de proprietate. Iar neexistând, interpretarea comună era că se putea vorbi doar de o promisiune. Însă instanțele constănțene au apreciat că a operat vânzarea terenului și au dispus ieșirea din indiviziune, hotărând ca fiecare parte să primească loturi egale de câte 397,86 de metri pătrați.

Culmea, în proces, Caraiani și Tănase n-au suflat o vorbă despre faptul că vânduseră întregul teren încă din anul 2000 către niște particulari care au revândut mai departe spre Satu&Fase. Deși vânduseră, s-au pomenit iarăși proprietari, cu numele lor, după cum dispusese instanța.

În 2005, Nicolae Costea a vândut terenul de aproape 400 de metri pătrați către Felicia Ovanesian, cu prețul de 65.000 de dolari americani. Plata a fost declarată notarului, dar nu a fost dovedită cu un act de virament, mai ales că pe atunci se purta ca plățile să se facă la sacoșă. Contractul îl puteți studia AICI.

MEDICUL LUI MAZĂRE

Tot pe Tomis 33 figurează cu teren în proprietate și moștenitorii lui Florea Voinea, medicul care l-a ”reparat” pe fostul primar Radu Mazăre, printr-un tratament cu interferon, în primul său mandat. În acest context, în 2003, RAEDPP-ul i-a vândut medicului o clădire degradată și terenul aferent acesteia, de 139 de metri pătrați. Ulterior, aceasta a fost demolată. În același careu, colțul dinspre Traian și Doinei este împrejmuit cu un gard hidos din plasă.

UN PLAN DE RESATAURANT

Pe Geoportal – o aplicație ANCPI care permite oricui să localizeze orice teren intabulat în format electronic, în maidanul din Tomis 33 nu apar individualizate nici terenul Feliciei Ovanesian, nici terenul urmașilor lui Voinea. Cel mai probabil, cărțile funciare nu au fost convertite în format electronic, așa cum se putea întâmpla în cazul unor suprapuneri. Singurul teren individualizat în întregul maidan este cel de 500 de metri pătrați, luat de Satu&Fase în anul 2000.  Din iulie 2023, terenul se află în proprietatea firmei Comidor Trust SRL din Brașov. Numele Comidor Trust a fost pomenit în presă (vezi AICI, AICI și AICI) într-o combinație de afaceri cu Xenoti SRL (Hotelul Flora), o firmă fondată de Mazăre, Constantinescu și Strutisnky.

Tomis 33, vedere din Google Maps (stânga) și Geoportal (dreapta)

Tot în 2023, Comidor a solicitat două certificate de urbanism de la Primăria Constanța, plănuind să amenajeze ”felia” sa de pe Tomis 33 ca grădină de vară cu restaurant și containere de fast-food. Deși proiectul propus se referea doar la construcții ușoare, vecinul Feliciei Ovanesian nu a primit încă o autorizație de construire. Și probabil nici nu va primi prea curând, întrucât se lucrează, și va mai dura, la un Plan Urbanistic pentru Zona Peninsulară.

De noul PUZ este în mod natural interesată și Felicia Ovanesian, întrucât nu ar avea cum să fie încântată să i se stabilească reglementări de parc sau orice altceva care ar putea să diminueze valoarea de circulație a proprietății sale. Cel mai probabil afacerea imobiliară de pe Tomis 33 este un motiv pentru care Ovanesian a intrat în competiția electorală, mai palpabil decât vrăjelile pe care le bagă pe Facebook despre binele comun și alte idealuri.

ÎNAPOI ÎN PATRIMONIUL PUBLIC

În orice caz, situația încâlcită din Tomis 33, cu uzucapiunea inițială, în opinia noastră profund ilegală, cu suprapunerile de loturi și mai ales boschetăria care durează de zeci de ani, va trebui rezolvată. Ideal ar fi ca bunul să fie readus în patrimoniul public, din care a fost smuls pe baza unor șmecherii avocățești.

Drept la replică al Feliciei Ovanesian

Felicia Ovanesian a solicitat publicarea unui drept la replică, motivat de faptul că nu i-am solicitat un punct de vedere în perioada de documentare a articolului de mai sus. Este adevărat, nu i-am solicitat un punct de vedere întrucât, atunci când am făcut-o, la documentarea unui subiect mai vechi, cel despre retrocedarea parcării de la Cazino, aceasta a înțeles să nu trimită un răspuns redacției, ci să posteze o serie de considerații pe contul său de Facebook, aducând informațiile la cunoștința publicului înainte de publicarea unui articol, cu scopul vădit ca la momentul publciării articolului informațiile să nu mai fie de noutate și să nu mai prezinte interes pentru publicul cititor.

Deși multe din observațiile pe care ni le-a transmis se referă la judecăți de valoare, care nu pot face obiectul unui drept la replică, am ales totuși să publicăm aici, integral, considerațiile Feliciei Ovanesian în legătură cu articolul de față. Iată-le:

1. În articolul la care mă refer, ați evidențiat, voit stufos, următoarele aspecte:

a) că 2 persoane fizice, Caraiani și Popescu, au dat in judecată primăria pentru a se constatata că au uzucapat un teren din peninsulă și au câștigat acest proces în februarie 2000,  iar hotărârea prin care au câștigat a rămas definitivă în  martie 2000. În acest context, reamintesc că în februarie-martie 2000, Mazăre nu devenise primar.

b) că aceleași 2 persoane, Caraiani și Popescu, au semnat o promisiune de vânzare cu numitul Costea pentru O PARTE din teren în primăvara lui 2000, imediat după ce au câștigat procesul, dar înainte ca hotărârea să devină definitivă. Și în acest context reamintesc că în primăvara lui 2000, Mazăre nu era primar al Constanței;

c) că în iunie 2000 si august 2000, aceleași 2 persoane, Caraiani și Popescu, care au uzucapat terenul, l-au vândut integral, deci și bucata promisă celui de la care am cumpărat eu, numitul COSTEA, unei firme, SATU & FASE. Din documentele anexate articolului nu rezultă că și terenul cumpărat de mine a ajuns la SATU&FASE, ci doar că diferența de suprafață a fost vândută, apoi revândută de cel care o cumpărase;

d) că firma SATU&FASE a devenit la un moment dat apropiată de Mazăre. Aspect nerelevant în contextul articolului și al situației de fapt și de drept descrisă în articol, cu atât mai mult cu cât recunoașteți că EU am atacat proiectul imobiliar al lui SATU&FASE din peninsulă, celebrul „schelet”. Deci nu am fost prieteni, ci dușmani;

e) că numitul Costea, de la care au am cumpărat în anul 2005 terenul, a trebuit să îl dea în judecată pe cei 2, care vânduseră către firma apropiată lui Mazăre, pentru că nu voiau să perfecteze contractul de vânzare cumpărare pe terenul promis și pentru care primiseră și banii. Pe scurt, cel de la care am cumpărat a avut un război cu cei care au vândut către firma apropiată de Mazăre, război care a durat 3 ani. În acest context, nu se înțelege de ce sunteți nedumerit că cei 2 nu au recunoscut că vânduseră terenul promis lui Costea către aceeași firmă, SATU&FACE, atâta vreme cât articolul nu numai că nu dovedește asta, astfel cum v-am arătat la punctul 1.c. anterior, dar încearcă să inducă în eroare că o revânzare a altui lot a fost de fapt vânzarea lotului promis lui Costea;

f) că în anul 2003, numitul COSTEA, cel de la care am cumpărat terenul, a câștigat terenul pe care îl plătise încă din 2000 de la cei care vânduseră celălalt lot către firma apropiată lui Mazăre. Ce v-a scăpat la momentul documentării sau ați ascuns cu rea credință, este că am fost avocatul lui Costea, cunoșteam deci foarte bine situația terenului la momentul la care l-am cumpărat ( 2 ani mai târziu), faptul că o instanță decisese că este proprietar. Act de proprietate mai valid decât o hotărâre judecătorească definitivă nu există

g) Tot în articol se afirmă că pe terenul cumpărat de mine în 2005 de la un cetățean recunoscut de instanța ca proprietar, mai apar și alți proprietari, care au cumpărat de la RAEDPP ( adică de la Mazăre). Ceea ce ne îndepărtează, și pe mine și pe cel de la care am cumpărat, de Mazăre, că doar a vândut unuia un teren deja aflat în proprietatea celui de la care am cumpărat.

h) Așadar, titlul “Tomis 33, pârloaga din centrul Constanței ”patronată” de Felicia Ovanesian și de oamenii lui Mazăre” este folosit golănește, denigrator, cu scop de dezinformare. Se încearcă asocierea mea cu o firmă apropiată lui Mazăre, în condițiile în care am fost sau sunt doar vecină și atât, nu dețin la comun cu nimeni nimic.

i) Mai sintetic, am fost, de fapt, în război, cu cei care au vândut firmei apropiate lui Mazăre.

2. Suplimentar, încercați să induceți opiniei publice concluzia că aș dori să devin primar doar pentru ca terenul meu să nu devină parc și să își piardă valoarea, „uitând” să informați constănțenii despre faptul că terenul meu nu poate deveni parc decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire ca urmare a unei exproprieri. Adică nu pierd nimic, chiar dacă devine parc.

3. În al treilea rând, scopul identificat prin articol pentru candidatura mea, acela de a bloca o eventuală transformare a terenului meu în parc, ca urmare a aprobării unui PUZ, „uită” să menționeze că nu primarul, ci consiliul local aprobă PUZ-urile.

Pentru corecta și deplina informare a publicului dvs vă rog să menționați și faptul că în anul 2021, în dosarul nr. 5038/212/2021 am fost acționată în judecată de SATU&FACE cu care faceți eforturi să dovediți că aș fi prietenă. Vă las să descoperiți domniile dvs pentru ce și comentăm după. Concluzia, din nou, am fost și sunt în război cu apropiații lui Mazăre, nu prietenă cu ei!

NOTA REDACȚIEI: Nu am intenționat în acest articol să spunem mai mult decât am spus, și anume că acest teren, lăsat pârloagă în mijlocul orașului, aparținând – cu titluri diferite, le-am și arătat ca atare – Feliciei Ovanesian și unor oameni din anturajul fostului primar Radu Mazăre, s-ar cuveni să revină în patrimoniul orașului, de unde a fost smuls. Am arătat că, în martie 2020, Primăria Constanța nu a declarat apel față de hotărârea nemotivată prin care s-a constatat intervenirea prescripției achizitive de lungă durată, fără să detaliem un lucru cunoscut de toată lumea, anume că primar al momentului era Gheorghe Mihăieși, iar nu Radu Mazăre. Dar am scris ”în martie 2000”, fapt suficient în opinia noastră pentru ca oricine, interesat să găsească vinovați, să identifice primarul pe atunci în funcție.

Am scris că bunul ar trebui reîntors în patrimoniul public, dar, atenție!, nu ne-am referit la expropriere nicăieri. Felicia Ovanesian ar trebui să-și recupereze investiția de la cei de la care a cumpărat terenul, nu tot de la municipalitatea care a fost jumulită de acest bun printr-o hotărâre nemotivată, pe baza unui raport de expertiză și atât, față de care nu a fost exercitată în termen o cale de atac. Înainte să vorbim de expropriere, poate că ar fi cazul ca Parchetul să analizeze raportul de expertiză din 2000 și orice act folosit la uzucaparea maidanului din Tomis 33, așa cum a făcut-o de pildă în retrocedarea de la Tom-Carrefour, în cazul Carierei de la Sibioara, la terenul din golful de la Agigea; toate faptele din aceste dosare erau prescrise, dar organul de parchet a găsit modalitățile prin care să sesizeze instața cu desființarea unor înscrisuri.