Conecteaza-te cu noi

Politica

Traian Băsescu propune desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale printr-un proiect de lege

Published

on

Senatorul PMP Traian Basescu a depus pe 18 septembrie un proiect de lege prin care se desfiinteaza Acadamie de Stiinte ale Securitatii Nationale, despre care spune ca a facut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, iar numele membrilor fondatori au fost implicate in scandaluri de plagiat.

Ce prevede proiectul?

“Legea nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale se abrogă. Atat timp cat a functionat, s-au facut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN si ale membrilor fondatori fiind implicate in scandaluri publice legate de plagiat”, sustine fost sef al statutului in expunerea de motive. Prin adoptarea în iunie 2015 a propunerii de modificare a Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare, Academia a devenit propriul ordonator de credit şi propriul evaluator al rezultatelor acţiunilor sale. De asemenea, considerăm că există alte structuri cu tradiţie, cum sunt Academia Tehnică Militară, Colegiul Naţional de Apărare (CNAp) şi structuri din cadrul SRI care au excelat ca foruri de consacrare ştiinţifică. Avem institutii care si-au adus o contribuţie măsurabilă la trasarea strategiei şi a securităţii naţionale”, se arata in expunerea de motive, citat de Hotnews.ro.

Fostul presedinte critica si faptul ca “bilanţul contabil şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care sunt informaţii de interes public, nu sunt comunicate de către ASSN (cu periodicitate), nu cunoastem fondurile de care dispune instituţia (stim doar că Ministerul Educaţiei finanţează parţial ASSN, iar în anul 2016 fondul alocat ASSN s-a majorat de la 190.000 euro la 310.000 euro) şi ca nu există până la ora actuală niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfăşurată în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, făcută de academicienii ASSN. Toate acestea aruncă cel puţin o umbră de neîncredere asupra prestigiului de care susţin că se bucură la nivelul societăţii sau al ariilor profesionale de provenienţă membrii AS SN3.”

Advertisement

Proiectul este in dezbatere publica si va intra in dezbaterea legislativului. Camera Deputatilor este decizionala.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions