Conecteaza-te cu noi

Administratie

Trei zile de transport public GRATUIT în Constanța. Decizia a fost luată la propunerea USR

Published

on

Pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilității, la solicitarea consilierilor locali USR, Primăria Constanța va oferi gratuitate tuturor persoanelor care aleg să circule cu mijloacele de transport în comun în municipiu în zilele de vineri, 17.09.2021, sâmbătă, 18.09.2021, și duminică, 19.09.2021. Ziua de vineri, 17 septembrie, se va suprapune programului „Vinerea verde“, o inițiativă de mobilitate urbană la nivel național, care la Constanța a fost încurajată prin folosirea mijloacelor de transport în comun ori prin extinderea rețelei de piste de biciclete.

„Menționăm că persoanele care dețin abonamente valabile vor beneficia de o prelungire a acestora cu 3 zile calendaristice.“, spune Primăria.

Inițiatoarea acestui demers a fost Cristiana Popescu, consilier local din partea USR-PLUS. 

„Este important să marcăm Săptămâna Europeană a Mobilității și în orașul nostru. Promovarea metodelor alternative de transport ar trebui să fie prioritatea noastră de acum în colo când  vorbim despre mobilitate urbană. Recunosc că mi-aș fi dorit un eveniment mult mai amplu, însă timpul a fost scurt, iar domnul primar nu a agreat decât cele 3 zile de gratuitate pentru transportul în comun.  Este un prim pas.  Pe viitor vom veni cu propuneri din timp, astfel încât să existe timpul necesar pentru organizare.“, a declarat pentru Ordinea.ro consilierul USR-PLUS.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions