Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Un inculpat pentru șpagă reabilitează grădinițele din Medgidia. Lucrările, blocate într-o majorare de preț

Published

on

Primăria Medgidia reabilitează unitățile de învățământ din localitate cu firma unui afacerist constănțean trimis în judecată pentru dare de mită. Este vorba de ABC Val SRL, care a beneficiat de-a lungul timpului de contracte extrem de avantajoase din partea unor baroni PSD-iști precum Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu sau Claudiu Tusac (fostul primar al Mangaliei). Patronul firmei, controversatul Vasile Costea, a fost trimis în judecată în primele zile ale anului 2018 pentru dare de mită, alături de președintele de atunci al Curții de Apel Constanța, Nicolae Stanciu. În rechizitoriul întocmit, DNA a susținut că Vasile Costea i-ar fi mobilat lui Stanciu o vilă de la Năvodari, obținând în schimbul acestei mite intervenția magistratului pentru anularea unor contestații depuse de contra-ofertanții ABC Val în cadrul unei licitații de la Cumpăna. Ca urmare a intervenției, toate contestațiile au fost respinse, firma lui Costea obținând astfel un contract cu primăria condusă de PSD-ista Mariana Gâju pentru construirea unui campus școlar (Mai multe detalii AICI).

La câteva luni de la trimiterea lui Costea în judecată pentru dare de mită, firma acestuia a primit două contracte în serie de la Primăria Medgidia, condusă de Valentin Vrabie. Un al treilea contract vizând intervenții similare avea să fie încheiat în primăvara acestui an. În total, vorbim de 11.387.186,74 de lei plus TVA, ceea ce înseamnă aproximativ 2,4 milioane de euro plus TVA. Autoritatea contractantă nu a organizat licitații publice, ci proceduri simplificate la care a participat doar firma ABC Val SRL, de una singură. Practic, vorbim de o formă mascată, dar la un mod rudimentar, de încredințare directă a lucrărilor. Toate cele trei contracte sunt finanțate din fonduri guvernamentale nerambursabile, prin celebrul Program Național de Dezvoltare Locală inventat de Liviu Dragnea.

Primul contract a fost anunțat în SICAP de Primăria Medgidia pe 4 octombrie 2018 (VEZI AICI). Acesta se referă la reabilitarea, modernizarea și dotarea colegiului național Kemal Ataturk și a grădiniței Ion Creangă din localitate. Contractul a fost atribuit societății ABC Val SRL la valoarea de 6.840.291,59 de lei plus TVA. De acești bani, firma inculpatului trebuie să întocmească proiectele tehnice, devizele estimative, documentațiile tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construire. De asemenea, trebuie să obțină avizele necesare, să ofere asistență tehnică din partea proiectantului și totodată să execute lucrările. Ultimele două cerințe sunt un nonsens și o gogomănie de proporții, pentru că societatea primește o sumă defalcată pentru a se asista pe ea însăși să execute bine proiectul întocmit de ea însăși. Această imbecilitate în achiziții se repetă și la celelalte două contracte.

Al doilea contract a fost urcat în SICAP la distanță de o zi, pe 5 octombrie 2018 (VEZI AICI). Acesta cuprinde intervenții absolut identice pentru grădinițele Piticot, Lucian Grigorescu și Nr. 11.  ABC Val a împușcat 2.416.895,15 lei plus TVA.

În sfârșit, al treilea contract (VEZI AICI) a fost anunțat în SICAP pe 11 aprilie 2019 și se referă la aceleași intervenții pentru Grădinița 3, Grădinița 8 și Grădinița din Valea Dacilor. Contractul a fost atribuit la valoarea de 2.130.000 de lei plus TVA. Ca o noutate, în fișa de achiziție au fost incluse sume consistente pentru ”lucrări neprevăzute”. Primele două contracte nu conțin acest detaliu, iar din această cauză se întâmplă lucruri bizare.

Advertisement

O spune chiar fostul city-manager al Municipiului Medgidia, Bogdan Moșescu, un colaborator intim al primarului Valentin Vrabie, de care acesta s-a lepădat de curând. Vrabie îl cântă pe Moșescu pe Facebook, deși destul de subțire în raport cu amplele competențe pe care le are în mizerii de acest tip. Cu alții, inclusiv cu semnatarul articolului de față, primarul de la Medgidia a fost mult mai dezinhibat, folosind expresii de pârnăiaș ordinar. Dar timpul nu e pierdut nici pentru Moșescu, mai ales că acesta a trimis o scrisoare deschisă, în care pune degetul pe rană. Pe rana proiectelor de modernizare a unităților de învățământ cu firma afaceristului inculpat pentru dare de mită.

Bogdan Moșescu și Valentin Vrabie, în vremurile de colaborare

Moșescu susține că cele trei finanțări PNDL au fost obținute pe baza stăruințelor sale, ca șef al echipei care s-a ocupat de atragerea resurselor nerambursabile. Acest lucru s-a întâmplat în luna mai 2018. Primăria s-a învrednicit să încheie primele două contracte după luni grele, la începutul lui octombrie 2018, în circumstanțele clientelare descrise în prima parte a articolului de față. Al treilea contract s-a încheiat, hăt, la aproape un an distanță de la accesarea finanțării, în aprilie 2019, tot în condiții clientelare, fără licitație, pe bază de abonament cu ABC Val. Toate cele trei proiecte, spune Moșescu, bat pasul pe loc. Singurul care a demarat până acum este proiectul de reabilitare a grădinițelor Piticot, Lucian Grigorescu și Nr. 11. Lucrările s-au pornit în vara acestui an, însă la scurt timp s-au oprit subit. Totul a încremenit și așa a rămas și la momentul de față, din motive pe care Moșescu le explică și le susține cu înscrisuri. Le vom trece în revistă, câteva rânduri mai jos. Până atunci, trebuie să spunem că lucrările începute și imediat înghețate afectează confortul și standardele educaționale ale preșcolarilor din Medgidia. Orașul are, cu totul, 6 grădinițe. Când cele 3 menționate mai sus au intrat în renovare, copiii, cadrele didactice și angajații auxiliari au fost repartizați în celelalte 3 grădinițe rămase în funcțiune. Practic, 6 grădinițe funcționează în 3 clădiri, într-un provizorat bulversant. Situația poate fi tolerată cu gândul la dotările moderne care urmează să se înfăptuiască. Însă, când vorbim de o încremenire în proiect – după o sintagmă a unui mare intelectual român – situația devine intolerabilă.

Am ajuns cu aceasta chiar la explicația lui Moșescu. El spune că blocajul a fost generat de faptul că, în urma realizării proiectului tehnic, au fost introduse lucrări suplimentare. Cu alte cuvinte, ale noastre, proiectantul a spus că executantul lucrărilor trebuie să facă niște lucruri în plus, cu alți bani în plus. Cum proiectantul și constructorul sunt aceeași persoană, apare suspiciunea rezonabilă, cum spun procurorii, că ABC Val a încercat să-și rotunjească încasările. Ar fi vorba de o majorare cu aproape 40% a valorii contractului, conform informațiilor noastre. Zice Moșescu, într-un stil destul de diplomatic: ”În aceste condiții, Primăria este obligată să organizeze noi licitații, pentru că așa cere Agenția Națională a Achizițiilor Publice (ANAP). Sesizarea ANAP a fost transmisă în data de 12 iulie 2019. De la acea dată eventualele noi licitații nici măcar nu au fost încărcate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice cu documentațiile tehnice pentru lucrările suplimentare”.

 

Moșescu a atașat un extras din adresa ANAP din 12 iulie 2019. Relatarea mai exactă este aceea că ANAP recomandă Primăriei Medgidia să anuleze demersul de modificare a contractului și să organizeze o licitație pentru atribuirea lucrărilor suplimentare. Or, de aici deducem că Primăria Medgidia a făcut deja un demers de a majora din pix valoarea contractului. O majorare de aproape 40% este în afara legii.

În sfârșit, trebuie să mai spunem că, trecând în revistă înghesuirea copiilor arondați acestor grădinițe în celelalte 3 grădinițe funcționale, Moșescu mai spune o frază cu tâlc: ”la nivelul administrației locale se gândește doar în interes propriu, în timp ce locuitorii sunt amăgiți cu tot felul de declarații politicianiste fără a le oferi argumente logice”. Treaba cu populismul din declarații este simplă și se vede în conduita primarului Vrabie. Însă treaba cu interesul personal are ceva enigmatic în ea. O fi sau n-o fi interes personal aici, asta nu putem să ne dăm cu părerea. În consecință, ne oprim la datele certe ale problemei: că tipul inculpat că ar fi șpăguit un magistrat a primit de la Vrabie trei contracte de 2,4 milioane de euro, candidând de unul singur în proceduri simplificate; că lucrările s-au blocat pe tema unei majorări a valorii contractului; și că preșcolarii din Medgidia suferă de pe urma acestor netrebnicii.

Advertisement

Nu i-am solicitat un punct de vedere primarului Vrabie, pentru că până acum domnia sa a răspuns doar cu înjurături imposibil de publicat. Dacă, totuși, Valentin Vrabie înțelege să formuleze un punct de vedere într-un limbaj nelicențios, ne angajăm să-l publicăm aici. Scrisoarea deschisă a lui Bogdan Moșescu a fost publicată de Constanța.Ro și o puteți citi AICI.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions