Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Năvodari. Soacra unui consilier PSD toarnă frânturi din combinații imobiliare extrem de bizare

Published

on

În urmă cu doi ani, scriam aici, pe Ordinea.Ro, despre un păienjeniș de afaceri de la Năvodari, prin care niște localnici cu stea în frunte au dobândit drept de superficie asupra unor terenuri din domeniul privat al localității, cu 8 lei și ceva pe metru pătrat pe an. Mai departe, aceștia au construit blocuri și vile de milioane de euro, pe care le-au valorificat comercial. Schema a mers ca unsă.

Terenuri pentru tineri, în superficie la bătrâiori

Am arătat, de exemplu, cum un fost consilier local din gașca Matei-Chelaru a pus mâna pe niște terenuri atribuite la bază în folosință gratuită către un tânăr beneficiar al Legii 15/2003. Tânărul care a primit terenul de la Primărie a construit un ciot de clădire. Mai apoi, a vândut construcția nefinalizată către fostul consilier local Adrian Tudora. Acesta din urmă a cerut Consiliului Local să-i constituie un drept de superficie asupra terenului, fără licitație publică, în baza unui regulament inițiat de primarul Florin Chelaru. Consilierii locali au fost de acord și astfel terenul pentru tineri a ajuns la fostul consilier bătrâior, cu 8,40 de lei pe metru pătrat pe an. După această pleașcă, Tudora a modificat proiectul, a obținut în timp record o nouă autorizație de construire, a finalizat lucrările, iar mai apoi a vândut apartamentele pe piața imobiliară.

Detaliile unei vizite în Turcia. În stânga, sus și jos, afaceristul Adrian Tudora, alături de personaje perene ale puterii locale de la Năvodari, precum Nicolae Matei, Florin Chelaru, Ilie Coman sau Vasile Moruzi.

Clanul Damian și despăgubirile de la Primăria lui Chelaru

Cine n-ar vrea să fie investitor imobiliar în aceste condiții? Schema este destul de largă, iar acest fapt reiese din hotărârile de Consiliu Local, prin care s-au aprobat sute de astfel de superficii la Năvodari. Am scris pe larg de business-urile imobiliare derulate pe astfel de superficii de afaceristul Adrian Damian, de firma sa Aqua Force SRL și de partenera sa Elena Dinu. Aceasta din urmă este soacra consilierului local PSD-ist Ilie Coman. Am amintit de terenuri ale orașului deținute în superficie de o septuagenară, pe numele ei Basma Floaria, care mai departe a încheiat un contract de asociere cu firma lui Damian. De asemenea, am scris despre afacerea prin care soția lui Adrian Damian a primit despăgubiri de la Primăria Năvodari, pentru o afacere imobiliară eșuată. Pe baza acestor date, am enunțat bănuiala legitimă că găștile PSD-iste de la Năvodari sunt implicate până peste cap în tot felul de combinații imobiliare, unele din ele dezvoltate pe terenuri din domeniul privat al localității (foste concesiuni transformate în superficii, terenuri atribuite tinerilor, deturnate de la scopul inițial, sau pur și simplu terenuri atribuite în superficie prin licitații publice de care au avut cunoștință doar câțiva inițiați). Bănuielile de atunci se adâncesc și mai mult în prezent, mai ales de când s-a schimbat ceva în fronturile de luptă și detalii interesante încep să apară în spațiul public, turnate de niște participanți care au ajuns să se certe pe bani.

Advertisement

Citește și:

Tunuri imobiliare la Primăria Năvodari. Blocuri de milioane de euro pe terenuri atribuite cu 8 lei/mp/an

Război total între despăgubitul primarului și soacra consilierului Coman

Ei bine, de câteva luni, între Damian și soacra consilierului local Ilie Coman se duce un război cumplit, pe bani. Și pe acest fond încep să iasă la suprafață tot felul de informații despre învârtelile imobiliare de la Năvodari, din gașca puterii. Conflictul evocat mai sus a fost intens mediatizat de publicația Incisiv Național, care a ținut partea Elenei Dinu. În articolele publicate pe această temă, publicația a arătat că Damian a pornit proceduri de executare silită împotriva Elenei Dinu, pe baza unui contract de împrumut. Însă, pe de altă parte, Incisiv susține că femeia ar fi avut de recuperat diverse sume de bani de la Damian, pentru a se regla înțelegeri anterioare, unele verbale, pe încredere, referitoare la alte tranzacții.

Elena Dinu, soacra consilierului PSD Ilie Coman

Detaliile unei afaceri de 300.000 de euro

În zeci de paragrafe din aceste articole sunt relatate diferite tranzacții. De pildă, se relatează la un moment dat că, în 2015, Elena Dinu s-a asociat cu Adrian Damian să cumpere un teren de 1.106 mp, în Mamaia Sat, pe strada M9, în valoare de 81.000 de euro, de la o persoană particulară. Se afirmă că Dinu ar fi achitat din contul ei întreaga sumă, urmând să se regleze ulterior, în alte afaceri, cu privire la recuperarea investiției de bază. Ulterior, pe acest teren ar fi fost construite 7 imobile, care au fost vândute cu 300.000 de euro. Toți banii au fost reinvestiți în achiziția unui alt teren la Mamaia Sat, tot pe strada M9, cu o suprafață mult mai generoasă, de 4.274 de metri pătrați.

Advertisement

Cumpărătorii. Petru Toader Moruzi

Acest teren a fost dezmembrat și vândut pe loturi, contra sumei totale de 625.840 de euro. Două loturi mai mari au fost vândute firmelor Ian Invest Trans SRL și Interior Store Development SRL. Alte două loturi mai mici au ajuns la Petru Toader Moruzi și Ana-Maria Tutoveanu, prin mandatar Margareta Mitran. Moruzi a cumpărat un lot de 876 mp cu 122.640 de euro, pe 28 martie 2017. Nu știm dacă acesta este rudă a consilierului local Vasile Moruzi, unul din stâlpii de bază ai regimurilor Matei și Chelaru. Însă coincidența este tulburătoare.

Clanul Mitran

De cealaltă parte, Margareta Mitran a cumpărat pentru Ana-Maria Tutoveanu, din Brașov, un lot de 600 de metri pătrați, cu 78.000 de euro. În afară de a fi mandatar în această tranzacție imobiliară, Mitran este director executiv în Primăria Năvodari. Ea este al patrulea om, după primar, viceprimar și secretarul UAT, în organigrama instituției, fiind în funcție din vremuri imemoriale. Primarii se mai schimbă, dar Mitran rămâne. Rămâne chiar dacă, de anul trecut, consemnează în declarația de avere venituri încasate din pensie. Soțul ei este următorul în organigrama Primăriei, ca șef al Urbanismului. În mod deosebit ne-a atras atenția că soții Mitran, acești stâlpi ai Primăriei, dețin două terenuri în concesiune la Năvodari, de câte 500 de metri pătrați. Concesiunile se obțin de la Primărie, adică de la locul lor de muncă. Ei mai dețin un hectar de teren, tot la Năvodari, obținut în procedura fondului funciar, în anul 2011. Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate o face Comisia Locală de fond funciar din Primărie. În sfârșit, Margareta Mitran a avut o implicare în povestea taxei fiscale de două milioane de euro, inventate de gașca de la Primăria Năvodari contra societății Somaco Construct SRL, cu scopul de a jefui patrimoniul turistic deținut de aceasta pe malul lacului Siutghiol.

O firmă din locul natal al primarului Chelaru, deținută de o mamaie de 78 de ani

Advertisement

Firma Ian Invest Trans SRL, la rândul ei implicată în aceste tranzacții amintite de Incisiv Național, este deținută de o bătrână de 78 de ani, pe numele ei Ecaterina Leonte. Societatea are sediul social în comuna Blăgești, satul Buda, din județul Bacău. Deși ar putea fi o simplă coincidență, satul Buda se învecinează cu Buhuși, orașul natal al primarului Florin Chelaru. În 2017, Ian Invest Trans SRL a solicitat aviz de mediu pentru a ridica un bloc de patru etaje pe terenul cumpărat de la cuplul afaceristic Damian-Dinu. În memoriul depus atunci se arăta că terenul afectat acestui proiect se află în zona Hanul Piraților, pe partea cu marea, la o distanță exactă de 540 de metri de țărm.  

Detaliu de pe site-ul Comunei Blăgești. Localitatea se află în vecinătatea orașului Buhuși, locul în care s-a născut primarul Florin Chelaru.

 

Pe malul lacului Siutghiol

Ne întoarcem la afacerile derulate de soacra consilierului PSD Ilie Coman cu fostul ei partener Adrian Damian. Incisiv Național relatează un alt aranjament imobiliar, atrăgând atenția asupra unor aspecte posibil penale. Publicația vorbește chiar de înșelăciune și mită, dar acuzațiile nu sunt dovedite decât declarativ, motiv pentru care nu insistăm deloc asupra lor. Însă câteva aspecte bizare ale combinației merită punctate.

Incisiv Național susține că Elena Dinu a încheiat un contract de asociere în participațiune cu Viaconsavis SRL și cu persoana fizică Mihail Dumitrescu. Dinu ar fi contribuit la această asociere cu un teren de 1.081 de metri pătrați, proprietatea sa, situat în zona Mamaia Sat, la 300 de metri de Lacul Siutghiol, în vecinătatea ansamblurilor ”Ovidius Holliday” și ”Zenit Residence”.  Societatea cooptată urma să execute lucrarea, în speță un imobil P+3-4 E retras. Însă Mihail Dumitrescu nu ar fi contribuit cu nimic în această asociere, susține Incisiv Național. Aspectul este bizar, întrucât publicația nu lămurește de ce Dinu și firma Viaconsavis SRL ar fi acceptat să împartă beneficiile unor contribuții concrete cu o persoană care nu a contribuit cu nimic.

Se mai afirmă că Elena Dinu trebuia să primească în urma asocierii etajul 1 al imobilului, format din 6 apartamente de câte două camere, precum și o garsonieră situată la etajul 4 retras. Pe piață, un apartament de acest tip valorează 65.000 de euro, iar o garsonieră, 40.000 de euro.

Advertisement

Donații și împărțeli fără contribuție

La un moment dat, așa cum se susține în serialul Incisiv Național, Elena Dinu ar fi cedat o garsonieră și două apartamente, prin acte notariale încheiate cu Adrian Damian și cu Mihai Bogdan Roșu, în speță un contract de donație, respectiv un contract de participațiune la finanțarea lucrării.

Soacra consilierului PSD-ist susține că acest Roșu nu ar fi contribuit financiar. Cu alte cuvinte, consemnările din actul notarial nu ar fi reale. Ea susține, citată de Incisiv, că Mihai Bogdan Roșu este patronul firmei Hamm District SRL Constanța, care a primit lucrări de taluzare de la Primăria Năvodari de un miliard de lei noi, deși societatea avea ca obiect principal de activitate creșterea porcinelor. (Contractul evocat aici se referă la realizarea unor ziduri de sprijin și consolidare a taluzului învecinat cu bulevardul Mamaia Nord, pe diferite porțiuni; lucrarea a fost atribuită în anul 2016, însă nu are valoarea de un miliard de lei noi, ci de 958.340 de lei plus TVA).

Detalii dintr-un articol publicat de cotidianul Ziua de Constanța cu privire la atribuirea lucrărilor de taluzare de la Năvodari către societatea Hamm District SRL, care avea atunci obiectul principal de activitate creșterea porcinelor. Elena Dinu spune că patronul acestei firme este un apropiat al primarului Florin Chelaru.

”Mama mea sunt eu”

În sfârșit, consemnăm un ultim aspect interesant care s-a revărsat în spațiul public de pe urma războiului pe bani dintre soacra consilierului local Ilie Coman și afaceristul care a primit despăgubiri, prin soția sa, de la Primăria Năvodari. În cadrul serialului Incisiv se arată că Elena Dinu ar fi achitat executorului judecătoresc suma pentru care era executată silit de către Adrian Damian. Aspectul este dovedit prin două ordine de plată publicate în facsimil. Însă, ce să vezi, în aceste documente Elena Dinu este o simplă mandatară pentru Floaria Basma, septuagenara care a obținut terenuri în superficie de la Primăria Năvodari, pe regulamentul lui Chelaru. Situația seamănă cu aceea a unui PSD-ist de frunte, Marian Oprișan, care a lămurit afacerile mamei sale: ”mama mea sunt eu”.

Detaliile unei plăți. Basma Floaria prin Dinu Elena. Sursa foto: Incisiv Național

În articolele Incisiv se mai arată că s-au formulat denunțuri penale la DIICOT și DNA. De altfel, informațiile pe care le-am preluat în măsura în care ni s-au părut veridice sunt ordonate în articolele Incisiv Național după tipicul unei plângeri penale. Va urma!

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions