Conecteaza-te cu noi

Actual

Un șofer care a condus drogat prin Constanța a ajuns la spitalul din Palazu Mare. Vezi ce s-a întâmplat

Published

on

Ieri, 9 iunie, în jurul orei 18.15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția  2 Poliție au urmărit în trafic, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani,  care avea un comportament agresiv în trafic.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor, continuându-și deplasarea. Acesta a fost interceptat la intersecția dintre străzile Dispensarului și Cișmelei.

Deoarece existau indicii că a consumat substanțe psihoactive, bărbatul a fost condus la spital, dar a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Advertisement

”Deoarece bărbatul era agitat și necooperant, la sediul Secției 2 Poliție Constanța a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, care l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, și, ulterior, la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions