Guvernul a aprobat joi construcția pentru Autostrada Litoralului, respectiv Alternativa Techirghiol.
CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul. Ministrul Transporturilor a explicat că Autostrada Litoralului va avea 30,59 kilometri și va ajunge de la Constanța până în sudul litoralului Mării Negre.
”O veste bună pentru litoralul românesc!
Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici necesari construcției Alternativei Techirghiol!
Valoarea totală a investiției ( inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport (#PT) 2021 -2027.
Obiectivul cu o lungime de 30,59 km (pentru care a fost obținut deja Acordul de Mediu) va fi construit la profil de autostradă și va asigura conexiunea între Centura Constanța (A4) și sudul litoralului românesc.
CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maximum de 36 de luni).
Pe traseul noii autostrăzi (prevăzute în Master Planul General de Transport al României) care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv:
– 31 Poduri/Pasaje/Viaducte,
– 6 parcări,
– un centru de întreținere și coordonare,
– un punct de sprijin.
Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.”, scrie Sorin Grindeanu.