Conecteaza-te cu noi

Actual

(Video) Incendiu puternic în cartierul Palas! S-a extins la câteva case

Published

on

În urmă cu puţină vreme, un incendiu puternic a cuprins o magazie în municipiul Constanţa, pe strada Slt. Ghiculescu, nr. 65. Din păcate, flăcările s-au extins cu repeziciune la alte patru case din vecinătate. La faţa locului s-au deplasat urgent două autospeciale de stingere a incendiului şi, ultertior, au mai plecat spre locul incendiului  o autospecială şi o autoscară. Vom reveni cu detalii.

Update: La faţa locului şi-au făcut în scurt timp apariţia şi echipaje ale serviciului de Ambulanţă. Deocamdată ştim că două persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor, una dintre ele deoarece a făcut un atac de panică, iar cea de-a doua a fost cu arsuri minore.

Update2: La ora 13:55, incendiul a fost lichidat. Au ars o magazie şi o casă însă exista pericolul de extindere la casele învecinate. Când au ajuns pompierii la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat cu flacără şi o degajare mare de fum. Au localizat rapid incendiul şi au evitat extinderea la casele din jur, ceea ce a fost extrem de important deoarece în acea zonă locuinţele sunt aproape lipite una de cealaltă.

Update3: În concluzie, a ars magazia în totalitate, acoperişul casei vecine pe o suprafaţă de 60 mp, au fost deteriorate bunurile din casă. Cauza probabilă a incendiului a fost flacăra de la o afumătoare amplasată necorespunzător.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions