Conecteaza-te cu noi

Video

(VIDEO) Stelian Ion, despre comasarea alegerilor: „Se face din disperarea unor pigmei politici să își salveze pielea“

Published

on

stelian ion

E aproape cert că alegerile din acest an vor fi comasate. Alegerile europarlamentare vor fi comasate cu cele locale, iar parlamentarele cu prezidențialele, în noiembrie. Totul va fi bătut în cuie joi, 8 februarie, într-o ședință a Coaliție, unde PSD și PNL își vor da mâna oficial pe această temă. Semnalul a fost dat foarte clar de premierul Marcel Ciolacu astăzi, într-o declarație de presă. El a spus că precedent există și că nu crede în vocile care spun că această comasare nu este democratică.

„Nu e niciun secret că joi avem o ședință a Coaliție unde vom sta aplicat de vorbă, unde vom vedea toate argumentele. Cert este că, în acest moment, în 9 state membre ale Uniunii Europene sunt comasate alegerile locale cu cele europarlamentare, deci precedentele europene s-au petrecut. Nu cred în argumentul lipsei de democrație că se face o comasare, pentru că, știm cu toții că la alegerile locale vin cei mai mulți cetățeni. Cu alte cuvinte, făcând această comasare, mai mulți români vor participa la vot. Atunci, clasa politică e mai legitimă.“, a spus Marcel Ciolacu.

În schimb, premierul nu a explicat ce se va întâmpla cu mandatele cu aleșilor locali, în condițiile în care aceștia au fost aleși, în 2020, în luna septembrie, iar acum alegerile locale vor fi în 6 iunie. Vor fi scurtate mandatele lor sau vor sta în funcție până când se vor împlini patru ani calendaristic, iar noii aleși „vor aștepta pe dreapta?“

Liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion, a criticat în termeni duri înțelegerea dintre PNL și PSD de a comasa aceste alegeri.

Advertisement

„Comasarea alegerilor este o mare ticăloșie pe care nici măcar Dragnea, nici Năstase, nici tații și bunicii lor nu le-au gândit. Adică să te gândești tu, mai ales Partid Național Liberal, să te uiți pe sondaje și să vezi că ești în cădere liberă și să faci o manevră din asta, anticonstituțională, împotriva tuturor reglementărilor internaționale, nu mai zic de Comisia de la Veneția, să schimbi regulile în timpul jocului, îi înnebunești pe oameni, amesteci teme locale cu cele europene, nimeni nu mai înțelege nimic. Asta se face doar din disperarea unor pigmei politici, a filialei galbene a PSD, care sunt disperați și nu știu cum să își salveze pielea. E o bătaie de joc… O să sesizăm Curtea Constituțională și toate forurile internaționale. Noi ne pregătim de luptă și o să îi batem cu toate comasările lor…“, a declarat Stelian Ion.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions