Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Vrabie scapă de condamnare… cel puțin până în martie. ”Dosarul păsărilor”, repus pe rol la termenul de pronunțare

Published

on

Judecătoria Medgidia trebuia să se pronunțe astăzi, 26 ianuarie 2022, în dosarul penal în care primarul Valentin Vrabie a fost trimis în judecată pentru fals intelectual. În cursul deliberării, judecătorul fondului a apreciat însă că o anumită împrejurare nu a fost lămurită în cursul cercetării judecătorești. Din acest motiv, făcând aplicarea articolului 395 din Codul de Procedură Penală, magistratul a dispus repunerea cauzei pe rol și reluarea dezbaterilor, stabilind un nou termen pentru 23 martie 2022. 

Valentin Vrabie a fost trimis în judecată în anul 2020, pe baza unui rechizitoriu întocmit de Parchetul Curții de Apel Constanța. Unitatea de parchet îl acuză că a eliberat un certificat fiscal, atestând prin fals intelectual că o societate care activa pe raza localității ar fi fost la zi cu datoriile către Primărie. În realitate, societatea în cauză avea datorii către bugetul local al municipiului Medgidia. Cetificatul fiscal folosea acestei firme pentru vânzarea unui imobil. Potrivit unor surse extrajudiciare, primarul ar fi mers cu respectivul om de afaceri la funcționarii care aveau în competență emiterea certificatelor fiscale. Însă funcționarii ar fi refuzat emiterea documentului. În aceste condiții, însuși primarul din Medgidia ar fi emis un certificat fiscal, pe care l-a falsificat intelectual pentru a-și ajuta prietenul. Relevant în acest sens este faptul că Valentin Vrabie este singurul inculpat din dosar, nicio altă persoană nefiind acuzată de complicitate. 

Dosarul păsărilor

Dosarul penal al primarului Vrabie poate fi numit și ”dosarul păsărilor”, întrucât martorii cheie pe care se bazează acuzarea au fost protejați sub pseudonime avifaunistice. Aceștia au primit numele de cod – dacă ne putem exprima metaforic – Scațiu Tănase și Colibri Gheorghiță. Cumva, un procedeu metaforic și simbolistic a aplicat și parchetul care a instrumentat cauza, alegând pesudonime pentru martorii anti-Vrabie din categoria unor zburătoare. 

Scatiul este o pasăre mică, de 12 centimetri, din familia Sticleților. Aceasta are capul negru, penajul verde și partea inferioară galbenă.

Advertisement

Colibri este cea mai mică pasăre din lume, fiind supranumită și ”pasărea muscă”. Aceasta se hrănește de regulă cu polen. 

Pe de altă parte, Tănase Scatiu este numele unui roman celebru al scriitorului Duiliu Zamfirescu. Lucrarea este o continuare a operei ”Viața la țară”, făcând parte dintr-un serial epic denumit ”Istoria Comăneștenilor” sau ”Romanul Comăneștenilor”. 

Personajul principal, Tănase Sotirescu, poreclit Scatiu, se căsătorește, la țară, cu fiica unui boier bogat. Ulterior, ”ciocoiul” se mută la oraș, se implică în politică și reușește să prindă trei mandate de deputat, deși nu avea o orientare politică prea coerentă, migrând mereu la partidul puterii. Sactiu este un intrigant, un personaj malefic, dar mai ales un bădăran. El jignește pe toată lumea, iar pe slugile sale le bate în mod frecvent. Personajul își găsește sfârșitul, linșat de țăranii pe care îi asuprea. 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions