Conecteaza-te cu noi

Actual

Zi dramatică pe malul mării! Încă o persoană și-a pierdut viața – sunt deja 15 decedați

Published

on

Ziua de azi a fost una neagră pe malul mării din cauza valurilor foarte mari, a curenților foarte puternici și a teribilismului unora dintre turiști, care au ignorat semnalele transmise de către salvamari și s-au aventurat în largul mării, de unde au fost trași și mai adânc în apă.

În toate stațiunile de pe litoral a fost arborat steagul roșu, care interzice baia în apele mării, dar cu toate astea a fost plin de turiști în apă.

Dacă ceva mai devreme vă spuneam că șapte persoane fuseseră salvate de către ambarcațiunile Targa, acum avem un alt bilanț, din păcate mult mai trist. Între timp, o persoană și-a pierdut viața, iar alta este căutată.

Potrivit serviciului de Ambulanță, în Eforie Nord, în dreptul Debarcaderului,  au fost scoși din apă doi pacienți conștienți, stabili care vor fi preluați de 2 echipaje Saj cu asistent. De asemenea, a fost scos și un pacient de 40 ani, în stop la care s-a efectuat protocolul de resuscitare. Din păcate nu a răspuns la protocol și a fost declarat decedat.

Advertisement

Din păcate, am ajuns deja la un număr de 15 persoane care și-au pierdut viața în apele mării și o persoană dispărută.

Șapte persoane, la un pas să-și piardă viața în mare… Azi, până la această oră

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions