Conecteaza-te cu noi
SEAS

Administratie

Zilele Constanța, un eveniment de 2 milioane de lei. Primăria a publicat contractul

Published

on

Cu numai două zile înainte de declanșarea evenimentelor dedicate Zilelor Constanței, Primăria a publicat contractul de prestări servicii privind serviciile necesare pentru organizarea evenimentului. Contractul a fost semnat încă din 10 mai, dar publicat abia miercuri, 15 mai. Valoarea contractului se ridică la 2.059.115 de lei cu TVA, cu aproximativ 300.000 de lei mai puțin față de valoarea estimată inițial, dar cu un milion de lei mai mult față de manifestările de anul trecut.

Contractul a fost semnat cu SC Media Group Services International SRL, din Sectorul 3 din București. Potrivit termene.ro, cifra de afaceri Media Group Services International SRL a fost de 74.082.803 de lei în anul 2022, cu un profit de 7.334.899 de lei , după de activitate. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 34.85%. Media Group Services INTERNATIONAL SRL a raportat un număr de 61 angajați în anul 2022.

„Timp de 5 zile și 5 nopți distracția și voia bună vor fi prezente în fiecare colț al orașului. Zilele Constanței vor fi sărbătorite anul acesta începând de pe 17 mai până pe 21 mai, când îi cinstim pe Sfinții Împarați Constantin și Elena, patronii spirituali ai Constanței. Vom avea un maraton de evenimente de toate tipurile, de la concerte pentru toate gusturile, expoziții, evenimente sportive, ateliere și tot felul de alte activități interesante. De dimineața până spre miezul nopții, Constanța va fi într-o continuă petrecere indiferent de zona în care te vei afla. În fiecare seară, Piața Ovidiu va găzdui super concerte susținute de: Delia, Andreea Bănică, Iuliana&Anișoara Beregoi, The Motans, Jean Gavril, Trupa Discoteka, Florin Ristei, Emilian, Votaj, Trupa Nada, Elena Gheorghe, Ionuț Galani, Pepe și 3 Sud Est. Spectacole vom avea și în cartierele Constanței în autobuzele etajate, care se vor transforma în scene mobile, unde vor întreține atmosfera: Bogdan Ioan, dl.Goe, Lucian Colareza, Jazzy Jo Experience, Kiss Kiss in the mix și Partydul Kissfm. Cei mici vor avea parte de ateliere de creație și de grădinărit, momente teatrale de reconstituire istorică, picnic, dar și vânătoare de comori, iar melomanii vor putea urmări spectacole de operă și nu numai. Nu va lipsi nici caravana statuilor vivante, iar iubitorii sportului vor avea parte de activități inedite organizate de Clubul Sportiv Municipal Constanța. Caracterul multietnic al zonei noastre va fi marcat prin defilarea paradei etniilor constănțene și a costumelor populare, iar accesul în muzee va fi gratuit. 5 din orașele înfrățite ale Constanței vor fi alături de noi, cu participarea unor cântăreți, ansambluri de muzică și dansuri tradiționale. Maratonul evenimentelor se va încheia, în seara de 21 mai, cu un memorabil spectacol de drone și artificii.“, informează Primăria Constanța.
Ziua Ctei general

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions