Conecteaza-te cu noi

Actual

“Ziua Constanţei” şi “Ziua Copilului” au un buget dolofan! Vedeţi câte proiecte au fost depuse

Published

on

Primăria municipiului Constanța anunță că în cadrul sesiunii de selecție a ofertelor pentru evenimentele „Ziua Constanței 2018” şi „Ziua Copilului 2018” au fost depuse 5 proiecte: 2 pentru manifestările de Ziua Constanței și 3 pentru cele dedicate copiilor.

Bugetul maxim disponibil pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă pentru susținerea proiectului nonprofit de interes general „Ziua Constanței 2018” este de 200.000 de lei, inclusiv TVA, iar pentru „Ziua Copilului 2018” este de 150.000 de, lei inclusiv TVA.

„Îi încurajăm pe toți cei care doresc să avem în Constanța evenimente frumoase să vină alături de noi și avem toată deschiderea pentru a finanța proiecte în beneficiul comunității”, a declarat Mihaela Popescu, directorul Direcției Organizare Evenimente Culturale, Sportive și Sociale.

Primăria municipiului Constanţa le reaminteşte organizațiilor interesate că vineri, 27 aprilie 2018, este ultima zi în care se pot depune propunerile pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru proiectele nonprofit de interes general „Eveniment Sportiv de Triatlon pentru Amatori și Profesioniști”, „Festivalul Mamaia Copiilor” şi „Filme în aer liber”.

Proiectele se vor întocmi conform documentației prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro și se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanța din str. Cuza Vodă, nr. 27.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions