Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, va fi eliberat condiţionat, după ce Tribunalul Constanţa i-a admis,...
Premierul Viorica Dăncilă a admis luni că au existat probleme generate de legea salarizării și a dat asigurări că Guvernul va găsi soluții pentru a remedia...
Lucrările privind reabilitarea și reamenajarea zonei Piața Ovidiu din municipiul Constanța au fost începute în anul 2012, iar evenimentul de inaugurare a fost organizat în aprilie...
Politistii locali actioneaza atat din oficiu cat si la solicitarea cetatenilor pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale de apelare la mila publicului ori vagabondaj. Astfel, in...
Societatea Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, ar trebui să achiziţioneze Compania Naţională a Uraniului (CNU), deţinută tot de stat, iar legislaţia naţională trebuie modificată...
Meteorologii anunţă o nouă schimbare a vremii de duminică. Se anunţă lapoviţă şi ninsori în mare parte din ţară, iar temperaturile vor scădea brusc până la limita gerului...
Medicii de la Serviciul de Ambulanță Constanța au fost solicitați pentru a acorda primele îngrijiri pentru un pacient accidentat pe trecerea de pietoni din zona Școlii...
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, depusă de Partidul Naţional Liberal, va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor. Votul va fi dat miercuri, după cum a...
Liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în care îi solicită să urgenteze trimiterea spre dezbatere a proiectului...
Parlamentarii PSD şi ALDE vor ca aleşii locali care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune să devină independenţi, susţinând că există o situaţie ”total absurdă şi...