Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații...
Vicepremierul Oana Gheorghiu revine cu noi explicații în disputa privind conducerea Portului Constanța și respinge acuzațiile fostului ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, potrivit căruia vicepremierul ar...
Forțele Navale Române vor sărbători sâmbătă, 15 august, Ziua Marinei Române, în șase orașe din țară, la Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București. Centrul de...
Constanța își redescoperă patrimoniul: Strada C.A. Rosetti devine pietonală, iar Casa Alleon va fi deschisă publicului pentru o după-amiază, într-un eveniment de regenerare urbană prin care...
Persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experți tehnici-judiciari, executori judecătorești, au din nou acces în aplicația e-Terra începând de astăzi, 12 august 2026, a anunțat...
15 august este una dintre cele mai așteptate zile ale verii la Constanța. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se împletește, an de an, cu emoția și tradiția...
Litoralul românesc devine centrul distracției și al culturii în luna august, oferind turiștilor un program intens de festivaluri, concerte și spectacole pentru toate gusturile. Perioada din...
Pentru Clubul Sportiv Municipal Constanța, „Mens sana in corpore sano” este una dintre maximele a căror cunoaștere teoretică se desăvârșește în practica de zi cu zi;...
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuta-Daniela Belu, vine cu un mesaj pentru locuitori, în condițiile restricțiilor consumului de apă: “Ca urmare a diminuării consumului de apă în...
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța îi așteaptă zilnic pe turiști și pe constănțeni la principalele sale atracții – Delfinariul, Planetariul și Microrezervația. Instituția a...