Connect with us

Opinie

Boboteaza – Vederea lui Dumnezeu sau Epifania

Liliana Naclad

Publicat

la data de

“A-L vedea pe Dumnezeu și să trăiești, ne spune Scriptura, că este cu neputință omului”. Dar cum totuși, azi, sau de Rusalii, sau de Schimbarea la Față, oamenilor le este permis să Îl vadă? Răspunsul este în Fericiri. Acolo ni se spune: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Însă ni se arată cu ce vom și vedea – deci nu cu ochii, ci cu inima, și nu orice inimă, ci una curată. Cam greu în lumea noastră încercănată de noroi, chipuri cioplite și închipuiri. Chiar și la Bobotează, dacă am fi fost la Iordan, oare L-am fi văzut? Sau nu am fi înțeles nimic din tabloul minuțios al arătării Celui ce este. Și S-a arătat. Natura toată și-a arătat rostuirea. Iordanul s-a întors, semn că din apă și prin apă vom trăi. Dar doar dintr-o anumită apă vom fi și vii. Dar cine L-a văzut atunci? Doar câțiva erau pregătiți să primească această vedere a Lui. Și dintre ei, câți au mai rămas cu El pe Golgota? A-L vedea, a-L primi și a-L păstra este exercițiul de fiecare zi al vieții.

Ar fi trebuit să ne activăm toți stimulii interiori și exteriori pentru a auzi, a vedea, a simți și a înțelege. Doar așa El S-ar fi comunicat, fiind Comunicantul Însuși. Prin urmare, nu este necesară doar voința Domnului, cât mai degrabă dorința omului. Epifania, arătare, și Epifanis din gr ἐπιφάνής însemna – să vină în vedere! – este practic o invocare, un punct culminant al alergării până la momentul în care Dumnezeu și omul se întâlnesc, se văd reciproc, pentru că până atunci doar omul este văzut de Dumnezeu. El nu se vedea doar în luciul apei ca Fiu, nici ca Duh Sfânt în porumbel, El era acolo întru totul și se putea revela ca stare. Așa cum vibe-ul fiecăruia dintre noi devine contaminant, la fel era și la Iordan. Numai că El, Dumnezeu, se transmite ca stare, ca mod de a fi, în echilibrul treimic oferit încă de la creație prin chipul zidit în om. Cei prezenți au voit să Îl vadă, au trecut prin filtrul rațiunii cunoștințele despre El și au simțit ceea ce transmitea. Practic, prin rațiune, voință și simțire, chipul lui Dumnezeu din om s-a echilibrat în părți egale, și doar așa L-au putut vedea prin înțelegere deplină, prin voință deplină și prin simțire deplină.

Sunt oameni care caută să îl vadă fizic și, în micimea căutării, sfârșesc în devieri făcându-și chip din om. Eu însămi am traversat o experiență prin care apropiați doreau să îmi inoculeze ideea că mă întâlnesc cu dumnezeul pe care ei și-l făcuseră dintr-un părințel bătrânel, cu barbă albă, simpatic de altfel – însă clar, nu Dumnezeu. Prin acest mod deviant de a-l vedea, și-au construit o adevărată teologie plină de erezii. Apoi sunt cei care urmăresc cu tot dinadinsul să Îl simtă, fără să treacă prin rațiune ajungând la stări extatice ce nu au a face cu realitatea vederii Lui, ci doar cu o nălucire fără noimă și fond. Sau cei ce urmăresc o revelație divină, doar prin voință sfârșesc în a-L vedea pe Dumnezeu chiar și în cele mai grosiere și josnice aspecte ale vieții lor.

Prin urmare vederea lui Dumnezeu, la Iordan, sau în viața fiecăruia dintre noi, nu este o vedere cu ochii fizici, ci este o vedere în chipul lăuntric sădit în noi prin creație. Însă din chip am ajuns închipuiri într-o lume tot  mai virusată de virtual și realități raționale fără fond trăitor.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Decebal Făgădău, artist în amânări

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Arta de a amâna este politica oficială a primarului Constanței. Câteodată sunt indignat când citesc anumite știri, deși nu mă miră că Decebal Făgădău a patentat amânarea, care a devenit o cutumă pentru Primăria Constanța.
Ultimul subiect legat de amânarea proiectelor, apărut în presă, se referă la locurile de joacă. Din cele 25 de locuri de joacă care ar fi trebuit finalizate până în luna februarie a acestui an, primăria a reușit să atingă recordul de a nu reabilita niciunul. În această situație, mă întreb: În afară de a păzi scaunul, oare ce altceva mai face domnul Decebal Făgădău la Primăria Constanța?
Constănțenii încep să vadă ceea ce este deja evident: singurul rol pe care îl are domnul primar este cel decorativ, căci o întreagă listă de proiecte este blocată, de la Podul de butelii până la spații verzi, grădinițe, parcări, asfaltări, modernizarea piețelor etc. Fără a analiza detaliile contractului legat de locurile de joacă, un fapt este cert: locurile de joacă pentru copii rămân doar o promisiune nerealizată a PSD-iștilor din Constanța.
Aștept ziua în care voi vedea cum primarul Constanței va cere părinților cu copii mici să îl susțină în alegeri.
Iată, a venit primăvara și, în loc să vedem locurile de joacă amenajate și pline de copii, rămân în continuare doar spații de arătat cu degetul, în timp ce scuzele primarului nu mai încălzesc pe nimeni!

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Părintele Constantin Necula: “Politicienii ne mănâncă pe pâine prăjită”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

„Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”

Astăzi, în toate bisericile ortodoxe Evanghelia zilei a fost dedicată pildei Fiului risipitor, una dintre cele mai pline de conținut  simbolic, rostită de Mântuitorul. Fiecare pasaj se regăsește în conștiința oricărui cititor, de 2000 de ani încoace, acesta fiind încă o dovadă a actualității mesajului hristic.

În acest context, după o descriere a personajelor prezentate în pildă, în cadrul predicii rostite în Catedrala din Sibiu, părintele Necula a arătat că Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit partea de avere, a avut un moment de luciditate oferit de conștiința apartenenței la un tată și la o religie.“E ceea ce nu ne mai ține pe noi astăzi. Când îți pierzi identitatea religioasă mănânci orice. Mai cu seamă pe frații tăi. Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.

În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare părintele a afirmat că “în curând (candidații n.n.) vor umple iarăși scaunele din față de la Catedrală în preajma alegerilor. Ce cruci or să mai bage ei! O să avem cruci europarlamentare, cruci prezidențiale, municipale și apoi naționale.”

Făcând o trecere în revistă a personajelor prin corespondența lor actuală, părintele l-a asemănat pe tatăl Fiului risipitor cu cei care, în așteptare fiilor plecați în străinătate, trăiesc mâhnirea, revărsată câte o dată și pe Dumnezeu. “Pare un tată liniștit, dar el este un tată supărat. Cei care v-ați rătăcit copiii în orizonturi străine știți cât de grea este așteptarea. În greutatea așteptării, uneori te cam superi pe Dumnezeu”. Se împacă cu El prin junghierea Vițelului cel îngrășat, el  însuși simbol al răscumpărării aduse prin Hristos.

Despre fiul rămas alături de tată, acasă, părintele Necula îl consideră ca fiind asemeni creștinilor care merg la biserică însă sunt lipsiți de dragoste și chiar au o atitudine acră –„oțetit, dom’le”.  El este parte din fiecare dintre noi: “Aici ne depunem candidatura toți. Toți semănăm cu micuța acritură rămasă acasă. (…) El ne arată că, oricât de mult am strânge, oricât de mult am avea, dacă nu ai dragoste, nu ai nimic. (…) 

Uitați-vă la politicieni. Oricât ar fura, tot niște săraci, niște amărâți sunt, niște cârpiți.

Uitați-vă la cei care fură, în general. La cei care pun pe alții să fure, nesăturându-se.”

Tot în asemănarea noastră cu fiul rămas acasă a adus în discuție și depărtarea și lipsa de recunoștință față de părinți. “Noi toți am întors spatele, cândva, în viață, părinților noștri. Cu excepția Mântuitorului care arată tot timpul către Mama Sa, ceilalți arătăm spre noi: nouă ne-a ieșit, noi am făcut facultatea, noi ne-am luat diplomele – NOI. Foarte rar arătăm spre părinți.

În context amplu, pilda citită azi în bisericile ortodoxe este o oglindă a vieții noastre.

 „Observați că, dintr-o dată suntem în fața propriei noastre vieți. Nu avem unde o întoarce. Suntem foarte des în viață fii risipitori”

Pilda Fiului risipitor marchează începutul Triodului, o perioadă de analiză interioară, urmată de o dorință de purificare ce are ca punct culminant împărtășirea în preajma Învierii Mântuitorului. Este o perioadă propice descoperirii sinelui, venirii în fire și reîmbrăcării hainei celei dintâi. O haină a umanului firesc aflat în imediata apropiere a Tatălui,  în sfera  unui ospăț al bucuriei reîntoarcerii și regăsirii fiului pierdut și aflat, mort și înviat, asemeni fiecăruia dintre noi.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Valentine’s day. Sau despre ce înțeleg copiii

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Valentine’s day – intru la Baby Genius și copiii mei se întrec să îmi spună, care mai de care mai răspicat: „azi e ziua îndrăgostiților!” – Zâmbesc și eu și le spun că nu știu ce înseamnă acest cuvânt „îndrăgostiți”. Ei încep să îmi explice că sunt cei care se pupă  – le spun: ”Adică…eu dacă v-am pupat ieri, vă pup și azi înseamnă că sunt îndrăgostită?!” Ei îmi răspund: „Nuuuu!” (deși ei stârnesc o dragoste imensă). Atunci zâmbind am continuat: ”Atunci mama și tata sunt îndrăgostiți, pentru că ei se pupă!” Unii au început să râdă, alții să spună că mama și tata nu se pupă, alții că da, într-o fotografie de pe facebook părinții lui se pupau… și a râs înroșindu-se. Apoi un băiețaș drăguț îi spune unei colege: “Eu sunt îndrăgostit de tine!”

Sunt frumoși cu toții. Nu poți nici să le spui că îndrăgosteala e un abur ce trece, nici că dragostea e o treabă serioasă, dar nici să negi existența unei sărbători al cărei import a transformat noile generații. Și atunci, simplu – știi că trebuie să fixezi cu ei orientarea stânga dreapta, așa că te legi de inimioara care este în partea stângă, apoi știi că trebuie să îi faci să își recunoască stările interioare și le vorbești despre ticăitul tandru, dar ferm al inimii când sunt fericiți sau bătaia ei nervoasă când se supără… Așa că Valentine’s day pentru ei este, de fapt, o zi la care trebuie să ne gândim puțin mai mult la inimioara noastră. Prin urmare am decupat o inimioară și am ascuns-o sau lipit-o între foi, pentru a fi  și noi în ton cu ziua.

Nu le poți explica faptul că o astfel de sărbătoare importată importă inimioare roșii și exportă suflete gri. Cum nu poți lua bucuria din ochii femeii care a primit, după mult timp, un buchet de flori, sau căreia soțul i-a pregătit în sfârșit cina, după ce ani de zile doar ea a robotit. E comercială, da, dar dincolo de toate noi o lăsăm să fie așa. Ne aliniem și ne alienăm într-un consumism inutil! Stările se cultivă, nu se cumpără, stările se oferă prin gesturile zilnice, mărunte, tandre sau măcar prin toleranță. Iar părinții sunt obligați să aibă gesturi de tandrețe – responsabile – în fața copiilor. Nu doar pe facebook! Din casă vor ști cum să ofere clipe cotidiene ce rămân pentru caracterul lor repere, nu doar pentru ziua de Valentine’s day! Să aveți un veșnic Valentine’s day, pentru ca micuții voștri să învețe a trăi în pace, dragoste și armonie în fiecare zi, nu doar o singură zi pe an, în care cele mai multe mofturi sunt îndeplinite ca la un sunet strident: “azi e ziua îndrăgostiților!” Așa! și?! Nu îmi puteam permite să le răspund astfel, însă dacă erau mai măricei sigur așa le-aș fi răspuns.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: