Connect with us

Opinie

Discursul lui Donald Tusk: Ich bin ein Rumäener!

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la data de

Am așteptat să se liniștească valul de aprecieri ale discursului ținut de președintele Consiliului European, Donald Tusk, la București, cu ocazia preluării de către România a președinției Consiliului UE.

Este de apreciat atunci când un oficial european vine și vorbește frumos, folosind un limbaj diplomatic, dar în esență își maschează adevăratele intenții, prin cuvinte bine alese. Într-o țară care colcăie de corupție, de la funcționarul unei primării mărginașe până la Guvern, într-o țară în care DNA-ul a încercat să se lupte cu răul, a preluat răutatea în interior – cum s-ar spune, violatorul a ajuns victimă- singurele domenii care par emblematice sunt cultura și sportul. Este clar că Donald Tusk a mizat puternic pe această linie de comunicare, astfel încât să evite subiectele care ar fi putut produce efecte de inflamare în mass media. A reușit, prin mângâiere ușoară și laude aduse rudei sărace, să câștige aplauzele și zâmbetele celor din sală, precum și aprecierea românilor.

Într-adevăr, atunci când ești musafir și vrei să dai dovadă de bună creștere, este normal să folosești cuvinte din care să reiasă aprecierea gazdei. Donald Tusk a reușit, la Ateneul român, să fascineze prin discursul său, care se încadrează perfect în ceea ce înseamnă construcția europeană și fixarea modelelor de succes în mentalitatea colectivă.  Ceea ce este, într-adevăr, de apeciat este efortul de a susține un discurs în limba română. Un grande Bravo din acest punct de vedere!

Discursul său a fost, practic, o adunare de metafore încropite într-un text politically correct. Cum s-ar spune popular: “Spune oamenilor ce vor să audă”. Metafore cu încărcătură emblematică, un șablon despre secvențe, oameni de succes și momente extraordinare devenite simboluri reprezentative ale României. Este bine știut faptul că în lume, când se vorbește despre România, se face asocierea- un clișeu deja- cu povestea mitică și romanțată despre Dracula sau cu personalități precum Ceaușescu, Comăneci și Hagi, iar mai nou, adaptat zilelor noastre, Halep. Într-un fel, prin această repetare excesivă, s-a ajuns la reprezentări și clișee uzate care banalizează adevărul. Iar România este mai mult de atât.

Desigur, am remarcat faptul că nu a pomenit nimic de geopolitică, economie, energie, justiție, stat de drept, bunăstare sau migrație. Subiecte destul de importante la frontiera de Est a Uninunii Europene. De altfel, respectarea regulilor, atașamentul față de principii, provocările viitorului, apărarea valorilor sunt idei, expresii standard, adesea întâlnite în discursul oficialităților europene care încearcă să sfințească locul și să fie pe placul gazdelor.

Într-o țară care este puternic divizată, aflată la marginea Europei și care încearcă să construiască o democrație după modelul occidental, clasa politică se află adesea prinsă în capriciile puterii formate în perioada tranziției speculative, iar Donald Tusk cunoaște aceste realități, pentru că provine dintr-o țară cu un trecut asemănător.

Discursul lui Donald Tusk îmi amintește de faimosul discurs a lui John F. Kennedy din Berlinul de Vest, din anul 1963, care a rămas în istorie datorită celebrei propoziții: ”Ich bin ein Berliner!” Kennedy nu a mai apucat să vadă cu ochii săi că gândurile sale au prins viața și s-au adeverit peste timp. Rămâne să vedem dacă provocările viitorului, prin metaforele din discursul lui Tusk despre energia melodiei românești sau despre zidurile transformate în oglinzi și ferestre, se vor concretiza în apărarea valorilor europene.

 

Comments

comments

Opinie

Lipsa locurilor de muncă, cauza principală pentru exodul românilor spre vestul Europei

Claudiu Vuță

Publicat

la data de

Scris de

Sursa foto: https://huff.ro/stiri/cozi-la-vama-nadlac-sirul-masinilor-se-intinde-pe-mai-bine-de-7km-101267

Potrivit studiului “Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants” realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la cererea Ministerului Afacerilor Externe, în 2015/2016, în statele OCDE locuiau aproximativ 3,6 milioane de persoane născute în România. Din același raport reiese că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, raportat la numărul total al populației.

Caracteristicile emigrației românești

Emigrația românească a fost puternic controlată între 1950 și 1989. Vizele de ieșire au făcut dificilă ieșirea din țară pentru români, iar rata de emigrare era foarte scăzută. Revoluția din 1989 a dus la ridicarea restricțiilor și la o creștere emigrării, începând cu 1990. Principalele țări de destinație au fost Germania, Ungaria și Israel.

Cetățenii români au primit dreptul de circulație în țările UE în anul 2000, aderarea la Uniune având loc în 2007. Cu toate că anumite restricții, mai ales cele legate de accesul pe piața muncii, au rămas în vigoare până în 2014, românii au emigrat din ce în ce mai mult în alte țări din UE, cum ar fi Italia, Spania, Germania și Marea Britanie. Emigrația a devenit un fenomen social și economic major pentru România, populația țării noastre a scăzut de la 22,4 milioane în 2000 la 19,5 milioane în 2018, migrația fiind responsabilă pentru mai mult de 75% din acest declin.

Raportul ia ca puncte de referință anii 2001/2002, respectiv 2015/2016. În acest interval de timp diaspora românească a crescut cu 2,3 milioane, de la 1,1 milioane la 3,4 milioane. Peste 90% dintre românii ce au decis să emigreze au ales Europa. Românii au ales cu predilecție în Italia (peste 1 milion), Germania (aproximativ 700 de mii) și Spania (cca. 600 de mii).

Motivele emigrării sunt în principal economice

Un procent de 75% dintre emigranții români din întreaga Uniune Europeană au declarat că principalul motiv pentru care au părăsit țara este legat de găsirea unui loc de muncă. Un procent de 31% a indicat familia drept prinicipal motiv pentru părăsirea țării.

Acest tip de migrație a produs adevărate drame familiale. Familiile românilor plecați au fost rupte în două pentru că unul dintre membrii acesteia a fost nevoit să asigure traiul întregii familii muncind la peste 1500 – 2000 de km depărtare de casă.

Dacă imediat după aderarea la Uniunea Europeană au ales să plece din țară cei ce aveau o situație materială precară, pe parcurs ce restricțiile de pe piața muncii au fost ridicate, au ales să plece și foarte mulți specialiști, oameni cu studii superioare, cărora le-a fost ușor să obțină un loc de muncă bine plătit. Atât emigranții din primul val , cât și cei din cel de-al doilea, și-au reîntregit familiile, dar nu în țară, ci peste hotare.

Gradul de integrare al românilor în societățile gazdă este unul ridicat

Diaspora românească se caracterizează printr-o integrare  reuşită în societăţile gazdă, adoptând limba şi normele ţărilor de destinaţie.

În țara principală de destinație, Italia, emigranții români au cel mai scăzut nivel de educație, doar 7% dintre aceștia au studii superioare. Spre deosebire de Italia, în Spania numărul românilor cu studii superioare este de 17%. În general românii cu un grad ridicat de educație au ales să emigreze în Germania, Franța, Marea Britanie, Franta, dar și Canada sau Statele Unite. Aceste două țări au avut foarte puțini emigranți români slab educați: 10% în Statele Unite și 7% în Canada. Germania este principala țară de destinație pentru emigranții români cu studii superioare, unul din cinci români cu studii superioare alegând această țară.

Cum putem opri exodul spre vestul Europei

Cei mai mulți dintre cei ce aleg să plece provin din Moldova și județele din sudul României, aceste zone înregistrând întârzieri economice majore comparativ cu județele din Transilvania, unde fondurile europene și investițiile au contribuit la dezvoltarea întregii regiuni. Orașe precum Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, Brașov. Sibiu, Arad sau Oradea reprezintă modele etalon pentru dezvoltare locală și regională, pe când cele din Moldova sau județele din sud sunt un contraexemplu pentru ceea ce reprezintă buna practică administrativă. Lucrurile sunt perfectibile, însă direcția aleasă de către edilii orașelor din Translivania este cea corectă.

Avântul economic luat de aceste orașe a creat și fluxuri migraționale interne. Dacă vizitați Timișoara veți vedea un număr mare de autoturisme cu numere de Gorj, Mehedinți sau Caraș Severin. Situația este identică în Sibiu, oraș în care putem găsi un număr mare de autoturisme înregistrate în Vâlcea. Românii ce locuiau în zone slab dezvoltate economic au decis să plece doar din județul în care locuiau, nu și din România. Au rămas aici pentru că au găsit locuri de muncă, având posibilitatea de a munci și întreține familiile fără a fi nevoiți să plece din țară.

Lucrurile sunt simple, patriotismul este despre economie, decidenții politici ar trebui să conștientizeze că România nu își mai poate permite politici economice și administrative amatoristice. Din raportul OCDE reiese că în străinătate avem 3,5 milioane de români. Nu au fost luați în calcul ultimii doi ani și jumătate. Cifra acestora este posibil să depășească 4 milioane.

Marea majoritate a românilor a ales să emigreze în Italia și Spania, două țări cu mentalitate, limbă și cutume asemănătoare cu România. Cei plecați au căutat nu doar locuri de muncă, ci și o cultură care să le aducă aminte de România.

Acest raport ar trebui nu doar să atragă atenția actualilor decidenți politici, în legătură cu grava problemă demografică a României, este momentul ca indiferent ce guvern vom avea în funcție, să fie create premisele economice pentru ca românii plecați în străinătate să aibă posibilitatea de a reveni în țară. Acest lucru nu este simplu de realizat, dar există exemple ce funcționează. Modelele promovate de către administrațiile din Cluj-Napoca sau Oradea sunt cele ce pot fi implementate și în alte regiuni ale României, în caz contrar țara noastră nu va putea opri exodul propriilor cetățeni spre vestul Europei.

Decidenții politici trebuie să realizeze că patriotismul nu se măsoară prin numărul afișelelor electorale lipite, pancarte sau slogane, patriotismul se evaluează prin succesul înregistrat de către politicile economice adoptate.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Libertate și responsabilitate într-o lume virtuală dominată de post-adevăr

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

„Folosiți-vă de tehnică, nu vă lăsați folosiți de ea!”

În primul rând trebuie înțeles de ce conceputul post-truth (post-adevăr) este atât de des întâlnit în mediile de analiză a comunicării politice și filosofice actuale din toate sferele sociale. Declarat de Oxford Dictionaries cuvântul anului 2016, adjectivul desemnează o însușire a faptelor, discursurilor, subiectelor publice/politice ce nu au legătură cu fapte reale, ci mai degrabă cu ceea ce se crede despre respectivele fapte, credința fiind diferită clar de cunoaștere. A crede ceva despre un anumit fapt, nu înseamnă cunoașterea faptului în sine. Spre exemplu: despre necesitatea sau nu a vaccinurilor. Unii cred că sunt necesare, alții nu. Chiar și specialiștii au păreri diferite.

                       Astfel post-truth nu este un echivalent nici al adevărului, nici al minciunii, ci mai degrabă, devine esențială percepția față de fapta reală sau falsă. Se naște,  astfel, dilema dacă adevărul și mincina mai pot fi delimitate. Din perspectivă morală adevărul poate fi delimitat de minciună numai raporându-ne unui set de legi (religiose/laice). Însă secularizarea tot mai accentuată a ultimului deceniu, precum și pierderea încrederii în obiectivitatea justiției, nu numai la nivel național, ci și global, fac să primeze aspectul abordat de Timothy Williamson, profesor de filosofie la Universitatea din Oxford, în Tetralogul său “I am right, you’re wrong!” (Eu am dreptate, tu greșești!). Printr-o înșiruire de dialoguri purtate între patru pasageri ai unui tren, filosoful demonstrează că punctul de vedere nu este tot una cu adevărul care devine punctul de vedere al fiecăruia susținut, sau nu, prin adeziunea celorlalți. Desigur, viteza actuală de propagare a mesajului face ca percepția față de adevăr să nu fie neapărat una în cunoștință de cauză, ea devine, de cele mai dese ori cu valoare de adevăr în funcție de emițătorul/avatarul virtual.

                       Pornind de aici, punctul de vedere religios nu converge, desigur, cu ideea de post-truth. „Adevărul este unul singur!”, sau „Adevărul vă va face liberi!” țin de o înțelegere și acceptare a legii morale la care omul se raportează permanent.  „Histos e Calea Adevărul și Viața”, iar asta, pentru creștini, ar fi suficient. Istoria, însă, a dovedit că post-truth este un element folosit de milenii în mișcările maselor în războaie, în direcții/doctrine politice, sociale, religioase sau în curente culturale. Abordat prin prisma teologiei creștine, termenul nu poate fi supus propriei sau anumitor dileme. Adevărul este Unul – El este însuși Hristos, cel consubstanțial cu Dumnezeul Treimic, fiind rostit și însușit prin credință. Desigur, este un punct de vedere neîmpărtășit de curentele filosofice actuale, dar care, desigur, mergând pe linia “punctului fiecăruia de vedere”, cel puțin, la nivel teoretic, nu naște dispute.

                       Realitatea este însă alta, iar spațiul virtual devine de nedespărțit de era post-truth, pentru că e o lume în care interacțiunea socială, fie doar la nivel virtual, face ca cel ce apelează la emoțiile personale sau sociale să nască interacțiuni și de aici adeziuni și adepți. Cu cât mai multe, cu atât mai mare propagarea unui mesaj mai mult sau mai puțin adevărat. Criteriul de departajare nu mai este adevărul demonstrabil, ci interacțiunea interpretativă.  Cu cât mai multe interacțiuni, cu atât mai rapidă acțiunea în plan real. Nu dezvolt aici, însă nu demult cazul fetiței adoptate de familia de români din SUA a născut controverse, fiecare susținându-și „adevărul” pe pagina de socializare. De asemenea, campaniile politice nasc aceleași dezbateri care au ca esență “un alt punct de vedere” însușit de prietenii virtuali, iar la scară mai mare, de către votanții și susținătorii unui anumit partid/doctrină/curent.

                       Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv

Cu toate astea mediul virtual este indispensabil vieții, dar, abordat responsabil, atât de către creatorii și susținătorii lui, cât și de către utilizatori, devine un instrument de care omul se poate folosi în concordanță cu valorile morale. Însă, dacă vedem contextele prin lentila post-truth este destul de dificil să mai poți opri multitudinea de opinii și direcții, sau să mai vorbim de o raportare la legi morale. Fiecare este liber să propage orice mesaj pe care îl consideră adevărat. De aici, deținătorii rețelelor sociale devin un soi de dumnezei ai spațiului virtual, prin aceea că multiplicarea ideilor/ comportamentelor/ atitudinilor este dictată de algoritmul de propagare la rândul său abordat prin propriile lor viziuni care, de cele mai dese ori, nu au nimic de-a face cu modelarea morală a lumii în ansamblul ei. Am abordat și responsabilitatea deținătorilor și creatorilor de gadgeturi/ programe, care nu vorbesc despre efectele negative ale acestora, scopul lor fiind creșterea vânzărilor, fără să se  țină cont de faptul că, prin lege, accesul la aceste gadget-uri și programe ar trebui interzis copiilor până la 7 ani. După această vârstă, accesul ar trebui limitat la 20 min pe zi pe filmulețe educative prezentate în reprize de câte 5 minute maxim. Desigur, în virtutea direcției generale din era post-truth deținătorii marilor branduri de gadget-uri vor găsi argumente, unele susținute științific, că este un adevărat stimulator pentru copii, însă o analiză mai atentă rezultată și prin cercetare va dovedi contrariul. Deși în mediul virtual poți găsi analize care să ducă la diminuarea numărului de utilizatori ele nu vor fi promovate ca mesaje de interes public, pentru că nu este niciun interes în acest sens. Cu atât mai mult cu cât pericolul crescut al seducției pe care o exercită comunicarea (Sandu Frunză 2014), în special cea virtuală, nu scutește pe nimeni de utilizarea fără rațiune a acestora.

Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv.  Prin urmare nimeni nu este scutit de capcana societății narcisice dospită la umbra rețelelor virtuale. Comunicatorii religioși  devin astfel parte a sistemului, însă fără o rețetă de gestionare a informațiilor propagate virtual ei devin responsabili pentru accelerarea secularizării, asemeni celor care au conlucrat cu sfera politică fapte ce duc la distanțarea tot mai acută de autenticitate. Dintre ei se nasc și modele, formatori și influenceri, de care este nevoie, însă, atunci când în viața reală nu se păstrează trăsăturile create virtual, există riscul prăbușirii unui sistem de valori create artificial, bazat pe perceție, nu pe realitate. Ei ar trebui să fie conștienți de faptul că sunt multiplicatori de imagine ai lui Hristos, nu slujitori ai cyberspațiului. Astfel că orice abatere de la folosirea rațională a tehnicii prin expunerea exagerată în mediul virtual duce la o anulare a rolului lor de formator religios și chiar la o denigrare a întregului mediu de proveniență. Ei rămân vânători de click-uri/like-uri și nu pescari de suflete. Desigur, mrejele pot fi aruncate în mediul virtual, însă captura necesită atenția practică și directă cu Biserica, nemediată tehnic. Aceleași mecanisme funcționează în toate sferele publice care aduc atingere principiilor pe care le generează. Un sfat al unui judecător, sau comentarea unui proces verbal sunt nule, dacă nu se materializă în acțiuni reale.

Concluzia studiului ce urmează a fi publicat în întregime într-o revistă de specialitate a fost că, în fiecare instituție de educație, precum și în cele religioase, este necesar mai mult ca oricând să se includă programe de formare/ informare care să învețe utilizatorii mediului virtual să se folosească de acesta, nu să se lase folosiți –  nici în a deveni cumpărători iraționali, sau utilizatori dependenții, dar nici să nu se lase păcăliți în ce privește modelarea propriilor opinii după idei înșiruite pe rețelele sociale, mai cu seamă că era post-truth nu are repere. Tot ce contează este crearea unui sistem iluzoriu de valori, bazat pe principiul că cele mai multe click-uri reprezintă valoarea. Desigur, în studiu am vorbit pe larg despre ceea ce reprezintă clickbait – urile, artefactele tehnice, artificial-intelligence. Recomandat pentru parcurs, în acest sens este Jean Claude Larchet, Captivi în internet, care abordează, în termini accesibili, spațiul virtual, dar și Max Tegmark – Viața 3.0 – omul în epoca inteligenței artificiale, o părere ceva mai fantastică, însă foarte posibil cu valoare vizionară.

Notă explicativă pentru titlu: Un studiu in extenso a fost prezentat și va fi publicat în toamna acestui an în revista aferentă lucrărilor celei de-a V-a ediții a Conferinței internaționale Religion, Knowledge, Society organizată de diac. lect. Dr. Ioan Dura la Universitatea “Ovidius” din Constanța în perioada 1-3 iunie 2019. Tema ediției a fost Post-Truth World: Religious and Philosophical Perspectives.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Doctrina economică a lui Donald Trump obligă „Imperiul” european să devină un jucător global sau să cadă în irelevanță

Claudiu Vuță

Publicat

la data de

Scris de

Sursa foto: https://www.peoplespunditdaily.com/policy/2018/01/28/trumps-cramped-protectionism-vs-reagans-trade-expansionism/

În 1817, gânditorul și politicanul britanic David Ricardo a promovat o idee revoluționară, cea a “avantajului comparativ”.

Ricardo a susținut că eficiența productivă a fiecărei națiuni este maximizată atunci când oamenii își concentrează eforturile pentru a realiza produse de cea mai bună calitate, apoi realizează schimburi economice. Ricardo considera că fiecare națiune ar putea beneficia de avantajele comerțului liber. Teoria lui Ricardo este total opusă celei a autarhiei economice, dar și protecționismului.

Ulterior, în 1934, Congresul SUA a adoptat Legea reciprocității tarifare, care a autorizat guvernul SUA să negocieze acorduri bilaterale de reducere a tarifelor cu alte țări. Perspectiva dominantă a fost atunci că liberalizarea comerțului poate contribui la stimularea creșterii economice. Între anii 1934 și 1945, guvernul american a negociat peste 32 de acorduri bilaterale de liberalizare a comerțului cu alte țări.

După război, Statele Unite au promovat Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), instituit în 1947, pentru a reduce la minimum tarifele și alte restricții în vederea liberalizării comerțului. În 1995, GATT s-a transformat în Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Convingerea că tarifele vamale reduse au avut un rol determinant în dezvoltarea relațiilor comerciale inter-țări reprezintă un curent de gândire predominant, cu câteva excepții.

Imediat după preluarea mandatului, președintele american, Donald Trump, a zdruncinat fundația comerțului mondial, mărind tarifele vamale pentru mărfurile importate din UE, Canada, Mexic și China.

Avantajele oferite de către protecționism fac obiectul unor dezbateri aprinse. Susținătorii acestui curent spun că politicile lor oferă avantaje competitive și creează locuri de muncă. Criticii spun însă că, pe termen lung, politicile protecționiste duc la majorarea prețurilor și la încetinirea creșterii, ceea ce dăunează de fapt forței de muncă și economiei în ansamblul său.

Spre deosebire de protecționism, comerțul liber promovează politici comerciale ce nu restricționează importurile sau exporturile. Vânzătorii și cumpărătorii din diferite economii pot efectua acte de comerț voluntar fără ca guvernele să aplice tarife, cote, subvenții sau interdicții pentru importul/exportul de bunuri și servicii.

Apariția războaielor comerciale

Decizia administrației Trump de a impune taxe mai mari asupra importurilor provenite din China sau aplicarea de tarife vamale ridicate bunurilor produse în Uniunea Europeană reprezintă un șir de evenimente ce au sporit indicele de incertitudine al Băncii Mondiale (WUI).

Temerile legate de încetinirea expansiunii economice au fost reluate într-un discurs, ținut de către Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA (FED), care s-a angajat să ia măsuri “corespunzătoare” pentru a proteja economia SUA de impactul războaielor comerciale.

În cursul anului 2018, administrația americană a continuat să pună în aplicare noi politici protecționiste. SUA au aplicat tarife pentru produsele din oțel și aluminiu importate din China, fiind afectate exporturi chinezești în valoare de 2,8 miliarde de dolari. Acest lucru a condus la o repoziționare aproape imediată din partea Chinei, prin impunerea de tarife ce au afectat exportul de produse americane în valoare de 2,4 miliarde USD.

La sfârșitul lunii mai, Trump a avertizat Mexicul că SUA ar putea impune tarife mai mari pentru exporturile mexicane, dacă această țară nu va reuși să reducă migrația. Trump a declarat că un tarif de 5% pentru toate mărfurile va fi impus în primă fază și va atinge 25% până în octombrie 2019.

În raportul “Perspectivele economice globale: tensiunile sporite și investițiile reduse”, publicat de către Banca Mondială, s-a arătat că barierele comerciale au accentuat incertitudinea și au generat încetiniri mai mari decât cele preconizate în economiile majore, în special în cele ale Uniunii Europene.

Ce a urmat în relația cu Uniunea Europeană

Statele Unite au anunțat că, începând cu 1 iunie 2018, vor impune taxe suplimentare de 25% și respectiv 10% la importurile de oțel și aluminiu din UE.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat la momentul respectiv: “Sunt îngrijorat de această decizie. UE consideră că aceste tarife unilaterale ale SUA sunt nejustificate și în contradicție cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului, UE nu va negocia sub spectrul amenințării. Vom apăra interesele Uniunii, respectând în totalitate dreptul comercial internațional “.

Reacția Uniunii Europene

Pentru a contracara spectrul politicilor protecționiste, Uniunea Europeană a semnat mai multe tratate de liber schimb în ultimii doi ani:

  1. Tratatul de liber schimb UE – Canada. CETA a intrat în vigoare la 21 septembrie 2017 și a eliminat 98% dintre tarifele vamale. Acordul acoperă o piață de cca. 540 de milioane de consumatori.
  2. Tratatul de liber schimb UE – Japonia (EPA), acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie 2019. Tratatul produce efecte asupra unei piețe de peste 640 de milioane de consumatori, reprezentând cea mai mare zonă de comerț liber din lume. Acordul de liber schimb a eliminat 99% din tarifele percepute de către UE pentru bunurile japoneze și 97% din taxele aplicate de către Japonia pentru bunurile exportate de către Uniunea Europeană în țara asiatică.
  3. Tratatul de liber schimb UE – MERCOSUR. În mai 2016, UE și statele membre  MERCOSUR au relansat procesele de negociere în vederea încheierii unui tratat de liber schimb. Negocierile actuale vizează încheierea unui acord ambițios, cuprinzător și echilibrat care ar urma să intre în vigoare în cel mult 3 ani. Tratatul va acoperi o piață de peste 764 milioane de consumatori.

Concluzii

Efectul politicilor protecționiste promovate de către Trump, asupra Uniunii Europene, a fost de accelerare a negocierilor și de semnare de noi tratate de liber schimb. În Asia, UE are acorduri comerciale cu Coreea de Sud, Japonia, Vietnam și Singapore. De asemenea, au fost lansate negocieri cu Indonezia, Malaezia, Filipine și Thailanda.

Europenii au înțeles că lumea anilor 1960, când Statele Unite protejau Europa de Vest, a dispărut pentru totdeauna. Lumea se îndreaptă acum spre o nouă ordine internațională, în care UE ar putea aspira să joace un rol semnificativ. Uniunea Europeană are la dispoziție pârghiile economice și politice necesare, dar trebuie să îndrăznească să le utilizeze strategic pentru a construi o politică externă solidă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să-și întărească propria coeziune internă și să depășească disensiunile interne. Și asta nu va fi ușor.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: