Connect with us

Opinie

Discursul lui Donald Tusk: Ich bin ein Rumäener!

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la

Am așteptat să se liniștească valul de aprecieri ale discursului ținut de președintele Consiliului European, Donald Tusk, la București, cu ocazia preluării de către România a președinției Consiliului UE.

Este de apreciat atunci când un oficial european vine și vorbește frumos, folosind un limbaj diplomatic, dar în esență își maschează adevăratele intenții, prin cuvinte bine alese. Într-o țară care colcăie de corupție, de la funcționarul unei primării mărginașe până la Guvern, într-o țară în care DNA-ul a încercat să se lupte cu răul, a preluat răutatea în interior – cum s-ar spune, violatorul a ajuns victimă- singurele domenii care par emblematice sunt cultura și sportul. Este clar că Donald Tusk a mizat puternic pe această linie de comunicare, astfel încât să evite subiectele care ar fi putut produce efecte de inflamare în mass media. A reușit, prin mângâiere ușoară și laude aduse rudei sărace, să câștige aplauzele și zâmbetele celor din sală, precum și aprecierea românilor.

Într-adevăr, atunci când ești musafir și vrei să dai dovadă de bună creștere, este normal să folosești cuvinte din care să reiasă aprecierea gazdei. Donald Tusk a reușit, la Ateneul român, să fascineze prin discursul său, care se încadrează perfect în ceea ce înseamnă construcția europeană și fixarea modelelor de succes în mentalitatea colectivă.  Ceea ce este, într-adevăr, de apeciat este efortul de a susține un discurs în limba română. Un grande Bravo din acest punct de vedere!

Discursul său a fost, practic, o adunare de metafore încropite într-un text politically correct. Cum s-ar spune popular: “Spune oamenilor ce vor să audă”. Metafore cu încărcătură emblematică, un șablon despre secvențe, oameni de succes și momente extraordinare devenite simboluri reprezentative ale României. Este bine știut faptul că în lume, când se vorbește despre România, se face asocierea- un clișeu deja- cu povestea mitică și romanțată despre Dracula sau cu personalități precum Ceaușescu, Comăneci și Hagi, iar mai nou, adaptat zilelor noastre, Halep. Într-un fel, prin această repetare excesivă, s-a ajuns la reprezentări și clișee uzate care banalizează adevărul. Iar România este mai mult de atât.

Desigur, am remarcat faptul că nu a pomenit nimic de geopolitică, economie, energie, justiție, stat de drept, bunăstare sau migrație. Subiecte destul de importante la frontiera de Est a Uninunii Europene. De altfel, respectarea regulilor, atașamentul față de principii, provocările viitorului, apărarea valorilor sunt idei, expresii standard, adesea întâlnite în discursul oficialităților europene care încearcă să sfințească locul și să fie pe placul gazdelor.

Într-o țară care este puternic divizată, aflată la marginea Europei și care încearcă să construiască o democrație după modelul occidental, clasa politică se află adesea prinsă în capriciile puterii formate în perioada tranziției speculative, iar Donald Tusk cunoaște aceste realități, pentru că provine dintr-o țară cu un trecut asemănător.

Discursul lui Donald Tusk îmi amintește de faimosul discurs a lui John F. Kennedy din Berlinul de Vest, din anul 1963, care a rămas în istorie datorită celebrei propoziții: ”Ich bin ein Berliner!” Kennedy nu a mai apucat să vadă cu ochii săi că gândurile sale au prins viața și s-au adeverit peste timp. Rămâne să vedem dacă provocările viitorului, prin metaforele din discursul lui Tusk despre energia melodiei românești sau despre zidurile transformate în oglinzi și ferestre, se vor concretiza în apărarea valorilor europene.

 

Comments

comments

Opinie

Educăm copiii pentru a uita cine sunt

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Urmăresc încă din martie 2020, discuțiile și direcțiile din educație, politicile pe care guvernele încearcă să le adopte sau să le implementeze.

Este jale! Asta e cert! Și nu că nu ar mai avea copiii școli sau sisteme de educație eficiente, ci pentru că se întrezărește clar o dorință a schimbării radicale a comportamentelor socio-umane. Încă de la început, pandemia a picurat încet și sigur ideea distanțării fizice (nu comentez incorectitudinea expresiei “distanțare socială”). Se dorește o atomizare a individului, o rupere a lui de grup, de apartenență, de adeziune și aderență la un nucleu. El devine lui sieși suficient și sistemele actuale îl sprijină în acest scop. Interesul? Puterea scăzută de a schimba ceva în direcția politicilor globale din societate și implicit din educație. Sensul e clar – un om – un individ, nu o persoană. Diferența dintre individ și persoană este dată de ceea ce vezi/dorești să vezi în indivizii/persoanele alcătuitoare ale grupului/ orașului/țării etc. Suntem indivizi consumatori, asigurând existența sistemului capitalist, sistem care fără să realizăm ne afectează lăuntric, mental, ne atacă în construcția noastră inițială.

Mental se dorește o ștergere a datului nostru ancestral. “Nu e bine să fie omul singur!”. Nu văd cartea Genezei din Scriptură că pe o înșiruire de idei și povesti, ci ea are o valoare revelatoare, ne descoperă în permanență sensuri. Toate elementele ce apar în creația omului sunt efectiv cipări ale noastre inițiale pe coordonatele cărora putem trăi armonios.  “Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” – sunt clar instincte ale noastre: creșteți- nevoia de hrană, înmulțirea – instinctul reproducător, stăpâniți – instinct de posesiune. Ce a făcut societatea umană în decursul istoriei și accelerează în ultimii ani?  A pervertit datul nostru inițial – ne-a condus către consumerism de bunuri și alimente fără valoare, către senzualizare excesivă, către posesiuni irelevante pentru viața și existența unui om echilibrat. Totul e în dezechilibru! Căutăm să introducem fel de fel de surogate, substitute ale fericirii și care, deși aparent simplu de procurat, ne țin la distanță de acel “Nu e bine să fie omul singur!”, aspect ce este în plin proces de pervertire implementat încă din etapa preșcolară. Tehnic suntem într-un punct ce ne-ar permite să avem mai mult timp de petrecut cu prietenii și familia, însă contrar acestui aspect, petrecem tot mai mult timp în fața gadget-urilor, rupți de acel “Nu e bine să fie omul singur.” Ne dorim singurătatea, însă nu cu sine sau cu Dumnezeu, ci singurătatea cu lumea noastră creată în mod artificial în spațiul virtual. Ne rupem de noi, de cei din jur, de Dumnezeu. Iar direcția din educație este clar crearea unui individ care să fie consumator de produse și furnizor de taxe, care să primească satisfacții imediate din sintetizarea dopaminei printr-o aparentă hrană, aparentă reproducere, aparentă posesiune. Totul e simulacru  – o lume frumoasă însă golită de conținut. Luăm atitudine scriind pe cronologia nostră nemulțumirile socio-politice – ele rămân fără ecou, chiar și în cazul celor care au zeci de mii de interacțiuni. Există o  aparentă viață de cuplu excelentă, la distanță, cu întâlniri virtuale, ce folosesc acel instinct doar pentru un plus de dopamină care oricum nu va fi in cantități suficiente și se vor încerca alte și alte metode de procurare a ei prin consum pentru a reuși să posedăm cât putem de mult, pentru că în datul inițial este să spânim pământul, însă toți, și nu în sens socialist, egalitar – ci de comuniune. Marii jucători globali asta exacerbează, dorința de a stăpâni/supune pământul pe care noi, ca indivizi îl populăm. Și totuși… suntem persoane. Indivizi sunt doar ID – uri ce vor fi în scurt timp controlați virtual. O parte sunt și acum. Deși pare rupt din Huxley tot ce se întâmplă este expus într-o lume a percepțiilor de dincolo – O oglindă a profilului psihologic al utilizatorului de rețele sociale poate fi făcută cu ușurință de orice companie care studiază comportamentele umane. După care suntem lipsiți de decizie – Ni se oferă fix ce vrem să consumăm, fix ce vrem să auzim – Devenim captivi într-un internet ce ne oferă miraje, lăsând să treacă pe lângă noi naturalul, firescul, bucuria de a descoperi lumea creată, de a cultiva natural hrana, de a abandona întâlnirile virtuale și a le transforma în realitatea comuniunii devenind monade, oglinzi ale ale Cerului, ale Treimii. Preferăm narcisicul unui ecran care ne limitează cunoașterea, devenirea, descoperirea, ci ne oferă aparența lărgirii sferelor de cunoaștere. Și totul se schimbă rapid – următoarea generație nu va mai avea capacitatea de fi socială – ci antisocială dirijată din spatele unui ecran.

Curând copiii se vor întoarce în bănci. Care bănci? Care îmbrățișare a învățătoarei în prima zi de școală? Care comuniune învățată prin împărțirea pachetului cu colegul? Care clasă? Copiii noștri vor se vor transforma interior, ființial. Vom fi bătrâni și, dacă demența digitală nu va pune stăpânire pe noi, vom povesti nepoților despre clăcile bunicilor, despre Cenaclul Flacăra, despre ASCOR, sau despre peripețiile găștii – iar ei se vor uita la noi ca la niște tribali – trist!

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ordonanța privind majorarea alocaţiilor, publicată în Monitorul Oficial. Vezi câți bani vor primi copiii din septembrie

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ordonanţa de urgență privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei, potrivit textului ordonanței. Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprins între 2 ani şi 18 ani. Sursa: digi24.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Alifantis, atac la adresa lui Walter Ghicolescu

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Cel mai recent album al lui Walter Ghicolescu – “A 7-a treaptă” și pregătirea, deja, a celui de-al optulea, reprezintă dovada că artistul este într-o creștere rapidă în alegerile iubitorilor muzicii folk, motiv de atac din partea vechilor folkiști. Într-o postare pe facebook, Nicu Alifantis îi dă “sfaturi prietenești” lui Walter, care deși se bucură de aprecierea iubitorilor genului, nu a fost invitat la Festivalul de folk. Gărâna pare a fi de ani buni un festival cu circuit închis, astfel că, mentorul acestuia, Nicu Alifantis, a ținut să îi transmită lui Walter că fiecare festival își are publicul preferat cu artiștii preferați. Și totuși, maestre Alifantis, un festival, pentru a supraviețui, are nevoie să își păstreze fanii și chiar să crească numărul acestora. Postarea lui Alifantis arată nevoia acestuia de a-și consolida imaginea în fața unui nou interpret apreciat de iubitorii de folk, vorbind despre sine din postura unui titan, dar lasă să se strecoare expresii care să inducă frustrare destinatarului mesajului. Se teme că își va pierde poziția în fața celui care nu doar că interpretează și crează folk, ci se preocupă de generația tânără, pentru ca acest gen să nu se piardă. Postarea a generat polemici in rândul iubitorilor genului, care consideră că atitudinea lui Alifantis nu îi face cinste nici lui, nici mișcării folk ce este, prin definiție, una de păstrare și promovare a valorilor. În opinia comentatorilor postării, a fi artist mare sau mic este rezultatul ascultătorilor genului, care ar trebui să fie unul variat, nu în ligi diferite. “Noi vă iubim și vă respectăm cu adevărat (n.r. pe artiști în general), cu mult mai mult decât reușiți între voi! Sunteți atât de puțini și atât de frumoși, de ce aceste atacuri publice?” a comentat Fabiola Baragan din Iași.

Dacă în deschidere Alifantis vorbește despre Walter, numindu-l confrate, spre final ajunge să îl catalogheze ca jucător de liga C, fapt ce inevitabil îl coboară și pe Alifantis în aceiași ligă, fiindu-i confrate. Nu se știe în ce ligă este, dar abordând astfel un artist, Alifantis se coboară pe sine ca om, nu ca artist, în liga Z.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: