Connect with us

Opinie

În prima zi a Anului Nou, am fost pacientă a UPU Constanța! Iată cum a fost…

Maria Ionescu

Publicat

la

Anul Nou este, sau ar trebui să fie, pentru noi toți un prilej de bucurie, de distracție, poate de făcut bilanțuri și de petrecut timpul împreună cu prietenii și/sau cu familia, la munte, la mare, acasă, la restaurante, la baruri sau fiecare unde a găsit de cuviință să petreacă.

Din păcate, însă, lucrurile nu stau pentru toată lumea la fel. Unii oameni lucrează în schimburi și chiar nu contează în ce zi le pică tura de lucru. Deci ei erau pe baricade. Alții, cei care au grijă de sănătatea noastră atunci când noi nu ne mai putem descurca zilnic cu problemele, respectiv angajații Serviciului de Ambulanță și cei ai Unității de Primiri Urgențe Constanța lucrează. Nici pentru ei nu contează ce zi este…

Unii constănțeni sunt internați în spital și nu au voie să plece acasă nici de sărbători, alții au parte de diferite crize și sunt nevoiți să ajungă la UPU fie în noaptea de Revelion, fie în prima zi a anului nou.

Din această ultimă categorie am făcut și eu parte. Nu este cazul să vă povestesc de ce anume am ajuns la urgență, dar nicidecum pentru că aș fi mâncat sau băut. Cum starea mea nu era foarte gravă dar necesita un prim ajutor din partea unui specialist, iar în prima zi a anului medicii de familie sunt liberi, am fost nevoită să urc într-un taxi și să ajung rapid la spital. Dar nu conta că am ajuns cu taxiul sau cu o ambulanță:  acest lucru chiar nu avea nici o importanță în momentul în care am intrat la UPU.

Sala de așteptare era plină, toate scaunele erau ocupate și în picioare se mai aflau câțiva însoțitori. Nu foarte mulți, însă… Era aproape ora 14.00… Asistenta mi-a spus că dacă aș fi venit până la ora 10.00, era mult mai liber. Am așteptat cuminte o oră până când am fost chemată la UPU, în fața asistentelor medicale care forfoteau.

Dar am avut la dispoziție suficient de mult timp pentru a privi în toate direcțiile și a constata despre ce bolnavi era vorba. Și spun asta deoarece, de-a lungul anilor, am ajuns la spital ca pacient și de Paște, și de Sf. Maria, așa că presupuneam cam ce lume bolnavă aș putea întâlni. M-am înșelat.

În sala de așteptare erau oameni de toate vârstele, cu diferite probleme medicale. Unii aveau cefalee, alții dureri abdominale sau de altă natură, febră etc. acestea erau considerate cazuri ușoare, pe lângă cele câteva persoane care au ajuns pe targă, în decurs de o oră.

Un singur bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice am văzut, dar acesta fusese adus la spital de către o ambulanță și era însoțit de doi polițiști. Nici nu mai conta ce făcuse, dat fiind faptul că era extrem de beat, cu chef de scandal și cu ochii umflați, pe care nu îi putea deschide și cu care nu vedea, cel puțin așa susținea el. Se pare că a fost o perioadă fără accidente rutiere…

O singură țigancă cu fuste lungi am văzut, care îl însoțea pe soțul ei…

În sala de așteptare erau oameni foarte bine îmbrăcați, ca în prima zi a Anului Nou – toți erau suferinzi, însă nimeni nu se plângea că vrea să intre neapărat la medic. Știa fiecare că suntem acolo cu toții pentru a fi văzuți de către un specialist.

După o oră de așteptare, am fost chemată în sala de tratament pe care presupun că o știți cu toții. Acolo erau câteva asistente medicale care se ocupau de pacienți. Imediat mi-a fost luată tensiunea, mi-a fost luat sânge, făcut EKG-ul etc., tot ceea ce se putea face la urgență.

Dar și acolo s-a aglomerat în scurt timp, iar în timp ce mi se făcea perfuzia, am împărțit patul cu alte două persoane… Dar nu conta nici asta. În schimb, au apărut mai multe tărgi, cu oameni în stare mai gravă decât erau cei din interior. Ce pățiseră aceștia este o necunoscută pentru mine.

Cert este că, și dacă nu ești în stare foarte gravă, durează cel puțin două ore până când îți ies rezultatele și știi dacă vei fi internat în spital sau îți poți cumpăra niște medicamente și să te tratezi acasă. Iar cu perioada de așteptare în sala de așteptare, care poate fi de una sau mai multe ore (alte dăți am stat și două sau mai multe ore) și cu orele petrecute în sala de tratament poti aștepta 4-5-6 ore.

Ca să nu mai zic că prietena mea, care suferă de o boală mult mai gravă decât ce am avut eu, a ajuns la urgență pe la ora 10.00 și a fost internată în spital aproape de miezul nopții.

Vă spun asta pentru că știu foarte mulți oameni care ponegresc activitatea cadrelor medicale de la UPU, fără a cunoaște ce anume se întâmplă acolo și cât durează toate investigațiile medicale pe care le fac pacienților, în funcție de starea lor medicală.

De pe data de 31 ianuarie și până  în această dimineață, la ora 5.00, au apelat la Serviciul de Ambulanță 667 de persoane. Și au fost mulți și aceia care au ajuns la spital cu mașinile personale sau cu taximetrul….

Multă sănătate, tuturor!

Comments

comments

Opinie

Educăm copiii pentru a uita cine sunt

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Urmăresc încă din martie 2020, discuțiile și direcțiile din educație, politicile pe care guvernele încearcă să le adopte sau să le implementeze.

Este jale! Asta e cert! Și nu că nu ar mai avea copiii școli sau sisteme de educație eficiente, ci pentru că se întrezărește clar o dorință a schimbării radicale a comportamentelor socio-umane. Încă de la început, pandemia a picurat încet și sigur ideea distanțării fizice (nu comentez incorectitudinea expresiei “distanțare socială”). Se dorește o atomizare a individului, o rupere a lui de grup, de apartenență, de adeziune și aderență la un nucleu. El devine lui sieși suficient și sistemele actuale îl sprijină în acest scop. Interesul? Puterea scăzută de a schimba ceva în direcția politicilor globale din societate și implicit din educație. Sensul e clar – un om – un individ, nu o persoană. Diferența dintre individ și persoană este dată de ceea ce vezi/dorești să vezi în indivizii/persoanele alcătuitoare ale grupului/ orașului/țării etc. Suntem indivizi consumatori, asigurând existența sistemului capitalist, sistem care fără să realizăm ne afectează lăuntric, mental, ne atacă în construcția noastră inițială.

Mental se dorește o ștergere a datului nostru ancestral. “Nu e bine să fie omul singur!”. Nu văd cartea Genezei din Scriptură că pe o înșiruire de idei și povesti, ci ea are o valoare revelatoare, ne descoperă în permanență sensuri. Toate elementele ce apar în creația omului sunt efectiv cipări ale noastre inițiale pe coordonatele cărora putem trăi armonios.  “Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” – sunt clar instincte ale noastre: creșteți- nevoia de hrană, înmulțirea – instinctul reproducător, stăpâniți – instinct de posesiune. Ce a făcut societatea umană în decursul istoriei și accelerează în ultimii ani?  A pervertit datul nostru inițial – ne-a condus către consumerism de bunuri și alimente fără valoare, către senzualizare excesivă, către posesiuni irelevante pentru viața și existența unui om echilibrat. Totul e în dezechilibru! Căutăm să introducem fel de fel de surogate, substitute ale fericirii și care, deși aparent simplu de procurat, ne țin la distanță de acel “Nu e bine să fie omul singur!”, aspect ce este în plin proces de pervertire implementat încă din etapa preșcolară. Tehnic suntem într-un punct ce ne-ar permite să avem mai mult timp de petrecut cu prietenii și familia, însă contrar acestui aspect, petrecem tot mai mult timp în fața gadget-urilor, rupți de acel “Nu e bine să fie omul singur.” Ne dorim singurătatea, însă nu cu sine sau cu Dumnezeu, ci singurătatea cu lumea noastră creată în mod artificial în spațiul virtual. Ne rupem de noi, de cei din jur, de Dumnezeu. Iar direcția din educație este clar crearea unui individ care să fie consumator de produse și furnizor de taxe, care să primească satisfacții imediate din sintetizarea dopaminei printr-o aparentă hrană, aparentă reproducere, aparentă posesiune. Totul e simulacru  – o lume frumoasă însă golită de conținut. Luăm atitudine scriind pe cronologia nostră nemulțumirile socio-politice – ele rămân fără ecou, chiar și în cazul celor care au zeci de mii de interacțiuni. Există o  aparentă viață de cuplu excelentă, la distanță, cu întâlniri virtuale, ce folosesc acel instinct doar pentru un plus de dopamină care oricum nu va fi in cantități suficiente și se vor încerca alte și alte metode de procurare a ei prin consum pentru a reuși să posedăm cât putem de mult, pentru că în datul inițial este să spânim pământul, însă toți, și nu în sens socialist, egalitar – ci de comuniune. Marii jucători globali asta exacerbează, dorința de a stăpâni/supune pământul pe care noi, ca indivizi îl populăm. Și totuși… suntem persoane. Indivizi sunt doar ID – uri ce vor fi în scurt timp controlați virtual. O parte sunt și acum. Deși pare rupt din Huxley tot ce se întâmplă este expus într-o lume a percepțiilor de dincolo – O oglindă a profilului psihologic al utilizatorului de rețele sociale poate fi făcută cu ușurință de orice companie care studiază comportamentele umane. După care suntem lipsiți de decizie – Ni se oferă fix ce vrem să consumăm, fix ce vrem să auzim – Devenim captivi într-un internet ce ne oferă miraje, lăsând să treacă pe lângă noi naturalul, firescul, bucuria de a descoperi lumea creată, de a cultiva natural hrana, de a abandona întâlnirile virtuale și a le transforma în realitatea comuniunii devenind monade, oglinzi ale ale Cerului, ale Treimii. Preferăm narcisicul unui ecran care ne limitează cunoașterea, devenirea, descoperirea, ci ne oferă aparența lărgirii sferelor de cunoaștere. Și totul se schimbă rapid – următoarea generație nu va mai avea capacitatea de fi socială – ci antisocială dirijată din spatele unui ecran.

Curând copiii se vor întoarce în bănci. Care bănci? Care îmbrățișare a învățătoarei în prima zi de școală? Care comuniune învățată prin împărțirea pachetului cu colegul? Care clasă? Copiii noștri vor se vor transforma interior, ființial. Vom fi bătrâni și, dacă demența digitală nu va pune stăpânire pe noi, vom povesti nepoților despre clăcile bunicilor, despre Cenaclul Flacăra, despre ASCOR, sau despre peripețiile găștii – iar ei se vor uita la noi ca la niște tribali – trist!

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ordonanța privind majorarea alocaţiilor, publicată în Monitorul Oficial. Vezi câți bani vor primi copiii din septembrie

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ordonanţa de urgență privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei, potrivit textului ordonanței. Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprins între 2 ani şi 18 ani. Sursa: digi24.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Alifantis, atac la adresa lui Walter Ghicolescu

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Cel mai recent album al lui Walter Ghicolescu – “A 7-a treaptă” și pregătirea, deja, a celui de-al optulea, reprezintă dovada că artistul este într-o creștere rapidă în alegerile iubitorilor muzicii folk, motiv de atac din partea vechilor folkiști. Într-o postare pe facebook, Nicu Alifantis îi dă “sfaturi prietenești” lui Walter, care deși se bucură de aprecierea iubitorilor genului, nu a fost invitat la Festivalul de folk. Gărâna pare a fi de ani buni un festival cu circuit închis, astfel că, mentorul acestuia, Nicu Alifantis, a ținut să îi transmită lui Walter că fiecare festival își are publicul preferat cu artiștii preferați. Și totuși, maestre Alifantis, un festival, pentru a supraviețui, are nevoie să își păstreze fanii și chiar să crească numărul acestora. Postarea lui Alifantis arată nevoia acestuia de a-și consolida imaginea în fața unui nou interpret apreciat de iubitorii de folk, vorbind despre sine din postura unui titan, dar lasă să se strecoare expresii care să inducă frustrare destinatarului mesajului. Se teme că își va pierde poziția în fața celui care nu doar că interpretează și crează folk, ci se preocupă de generația tânără, pentru ca acest gen să nu se piardă. Postarea a generat polemici in rândul iubitorilor genului, care consideră că atitudinea lui Alifantis nu îi face cinste nici lui, nici mișcării folk ce este, prin definiție, una de păstrare și promovare a valorilor. În opinia comentatorilor postării, a fi artist mare sau mic este rezultatul ascultătorilor genului, care ar trebui să fie unul variat, nu în ligi diferite. “Noi vă iubim și vă respectăm cu adevărat (n.r. pe artiști în general), cu mult mai mult decât reușiți între voi! Sunteți atât de puțini și atât de frumoși, de ce aceste atacuri publice?” a comentat Fabiola Baragan din Iași.

Dacă în deschidere Alifantis vorbește despre Walter, numindu-l confrate, spre final ajunge să îl catalogheze ca jucător de liga C, fapt ce inevitabil îl coboară și pe Alifantis în aceiași ligă, fiindu-i confrate. Nu se știe în ce ligă este, dar abordând astfel un artist, Alifantis se coboară pe sine ca om, nu ca artist, în liga Z.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: