Connect with us

Opinie

Părintele NECULA: ”Fii-ne Libertate Doamne, nu lăsa România fără colindători”

admin

Publicat

la data de

Cel mai recent text al părintelui Constantin Necula, publicat astăzi în Tribuna de Sibiu, reprezintă înainte de toate o rugăciune către Dumnezeu, să lase României colindătorii… libertății. Vă invităm la lecturarea acestui text, ca să înțelegeți cum vede părintele Necula semnificația Crăciunului în lumea actuală. Părintele spune că ideologiile de azi, care sunt, în fapt, ereziile de totdeauna reșapate și reîmpachetate modern și modernist, așează solzii lor pe ochii celor care, asemenea magilor, ar trebui să vadă steaua nașterii.

Iată în continuare, integral, textul semnat Constantin Necula:

”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Se naște în mijlocul nostru. Mereu. An de an. Liturghie după Liturghie. Zi după zi. E memoria permanentă pe care Biserica ne-o propune zi după zi, clipă după clipă. Asemeni unui izvor al cunoașterii imanente, din care se naște mistica rezistenței la rău și orgolii nestăvilite, asceza lucrului bine făcut, rezistența la minciuna ridicată la rang de lege. Pare puțin, veți zice. Iar eu am să vă spun că din această memorie vie ni s-a renăscut libertatea. Încheiem un An Centenar și intrăm în al 30-lea an de Libertate asumată prin efort democratic și prin aliniere la valorile multiple ale unui secularism obiectiv, dese ori deranjant, dar care asigură evadarea din zona de dictatură și idolatrizarea abjectă către care partinicul și manipularea ideologică pote duce.

Suntem liberi doar pentru că Libertatea are ființă adevărul. Iar Adevărul se naște în ieslea de lavă împietrită a Betleemului. Pruncul Betleemului restaurează, în primul rând, accesul nostru la adevăr ca formă de existență a unei Împărății a Adevărului, Împărăția Cerului. Poate pentru unii doar poveste. Pentru creștini adevăr. Vom muri și vom fi liberi- uitatul strigăt de luptă al Revoluției, nu se năștea din dialog politic și nici din cursuri semipreparate în docile alcovuri fals academice. Ci în inima lor, a celor care au răspuns cu viața. A celor care, auzind șuierul glonțului în sufletul lor, au reconsiderat toate prioritățile vieții de până atunci și au ales: mai bine mort și liber decât un zombi al unei libertăți închipuite.

De aici greutatea Crăciunului. Din afundarea prăznuirii sale sub masca propriei noastre măști, din pierderea Copilului Ceresc sub identitățile consumismului și ideologizării sărăciei, sub stupida idee a opoziției între viața de creștin și comportamentul derutant al creștinilor, ei înșiși oameni. Nu. Crăciunul nu-i despre creștini sau necreștini. Nu-i despre răi sau buni. Nu-i despre putere sau opoziție la putere. Ci despre El, Iisus Hristos. Greu identificabil ca Împărat în zloata ce duce spre peștera Betleemului ori în Scuipatul Însângerat de pe Culmea Golgotei. Doar El rămâne egal cu Sine, Hristos Dumnezeu. Constanta ce ține lumea în aria gravitațională a unei omenii veșnice, vindecate de El, azi refractare tocmai la izvorul vindecării Sale de robie, Libertatea întrupată în iubire adevărată.

E greu să vezi. Mai ales când solzii ideologiilor reșapate ale ereziilor de odinioară lovesc în irisul de mag văzător de lumină a Stelei care luminează locul nașterii. Stea nu în cinci colțuri, ci în 14 precum erau neamurile ce leagă Dumnezeirea lui de omenia noastră. Pe care Vodă Nicolae Mavrocordat, la 1717, o fixează, în argint smuls din taina pământului românesc, de marmura ce protejează ieslea din Betleem.

Venit mereu printre străini, Hristos se încăpățânează să ne țină partea, admirând schijele de luminoasă omenie ce țin lumea ridicată spre Altarul cerului. Mereu chemați la Betleem să prăznuim Nașterea Sa, ne încăpățânăm să-i grăbim Golgota. Nu pentru că nu știm. Ci pentru că ne înstrăinăm cu ușurință de ceea ce știm. Și ne dăm nevinovați când se vădește dreptatea Lui, legată dumnezeiește de libertatea noastră.

România a rostit lumii, în ultimii 100 de ani, un singur adevăr: Vom muri și vom fi liberi! Pe haturi de munte, în colțuri uitate de cimitir 364 de zile din 365, în luncile cu fân înflorind sub pământuri, atârnați în cuiele urii de pereții temnițelor comuniste ori în hăurile peste care astăzi se rostogoale o Dunăre ce seacă Dunărea, sub tainica odihnă a crucilor din munți, putrezite de ploaia indiferenței noastre coclite de uitare ne zac ei, colindătorii nepereche, colindând colind de libertate. Adică de Hristos.

Minciunii de acum, rușinii în care suntem târâți cu forța unei dictaturi nemernice nu-i vom putea opune, creștini fiind, decât rezistența prin Înviere. Iar ea se naște în colțul de Răsărit al Betleemului, sub chipul acesta tainic al unui Bebeluș ce ne mântuie, dând ființă libertății noastre, Adevărul. Colindăm Doamne, Colind. Vom muri și vom fi liberi.

Fii-ne Libertate Doamne, nu lăsa România fără colindători. Și de-ar fi să te colindăm de sub pământ, tu vei ști că am refuzat să te înstrăinăm de sufletul nostru. Ești Libertatea din cer împlinită întru ale vieții noastre. Colindăm Doamne, colind…

Sursa textului Tribuna.Ro

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Decebal Făgădău, artist în amânări

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Arta de a amâna este politica oficială a primarului Constanței. Câteodată sunt indignat când citesc anumite știri, deși nu mă miră că Decebal Făgădău a patentat amânarea, care a devenit o cutumă pentru Primăria Constanța.
Ultimul subiect legat de amânarea proiectelor, apărut în presă, se referă la locurile de joacă. Din cele 25 de locuri de joacă care ar fi trebuit finalizate până în luna februarie a acestui an, primăria a reușit să atingă recordul de a nu reabilita niciunul. În această situație, mă întreb: În afară de a păzi scaunul, oare ce altceva mai face domnul Decebal Făgădău la Primăria Constanța?
Constănțenii încep să vadă ceea ce este deja evident: singurul rol pe care îl are domnul primar este cel decorativ, căci o întreagă listă de proiecte este blocată, de la Podul de butelii până la spații verzi, grădinițe, parcări, asfaltări, modernizarea piețelor etc. Fără a analiza detaliile contractului legat de locurile de joacă, un fapt este cert: locurile de joacă pentru copii rămân doar o promisiune nerealizată a PSD-iștilor din Constanța.
Aștept ziua în care voi vedea cum primarul Constanței va cere părinților cu copii mici să îl susțină în alegeri.
Iată, a venit primăvara și, în loc să vedem locurile de joacă amenajate și pline de copii, rămân în continuare doar spații de arătat cu degetul, în timp ce scuzele primarului nu mai încălzesc pe nimeni!

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Părintele Constantin Necula: “Politicienii ne mănâncă pe pâine prăjită”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

„Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”

Astăzi, în toate bisericile ortodoxe Evanghelia zilei a fost dedicată pildei Fiului risipitor, una dintre cele mai pline de conținut  simbolic, rostită de Mântuitorul. Fiecare pasaj se regăsește în conștiința oricărui cititor, de 2000 de ani încoace, acesta fiind încă o dovadă a actualității mesajului hristic.

În acest context, după o descriere a personajelor prezentate în pildă, în cadrul predicii rostite în Catedrala din Sibiu, părintele Necula a arătat că Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit partea de avere, a avut un moment de luciditate oferit de conștiința apartenenței la un tată și la o religie.“E ceea ce nu ne mai ține pe noi astăzi. Când îți pierzi identitatea religioasă mănânci orice. Mai cu seamă pe frații tăi. Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.

În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare părintele a afirmat că “în curând (candidații n.n.) vor umple iarăși scaunele din față de la Catedrală în preajma alegerilor. Ce cruci or să mai bage ei! O să avem cruci europarlamentare, cruci prezidențiale, municipale și apoi naționale.”

Făcând o trecere în revistă a personajelor prin corespondența lor actuală, părintele l-a asemănat pe tatăl Fiului risipitor cu cei care, în așteptare fiilor plecați în străinătate, trăiesc mâhnirea, revărsată câte o dată și pe Dumnezeu. “Pare un tată liniștit, dar el este un tată supărat. Cei care v-ați rătăcit copiii în orizonturi străine știți cât de grea este așteptarea. În greutatea așteptării, uneori te cam superi pe Dumnezeu”. Se împacă cu El prin junghierea Vițelului cel îngrășat, el  însuși simbol al răscumpărării aduse prin Hristos.

Despre fiul rămas alături de tată, acasă, părintele Necula îl consideră ca fiind asemeni creștinilor care merg la biserică însă sunt lipsiți de dragoste și chiar au o atitudine acră –„oțetit, dom’le”.  El este parte din fiecare dintre noi: “Aici ne depunem candidatura toți. Toți semănăm cu micuța acritură rămasă acasă. (…) El ne arată că, oricât de mult am strânge, oricât de mult am avea, dacă nu ai dragoste, nu ai nimic. (…) 

Uitați-vă la politicieni. Oricât ar fura, tot niște săraci, niște amărâți sunt, niște cârpiți.

Uitați-vă la cei care fură, în general. La cei care pun pe alții să fure, nesăturându-se.”

Tot în asemănarea noastră cu fiul rămas acasă a adus în discuție și depărtarea și lipsa de recunoștință față de părinți. “Noi toți am întors spatele, cândva, în viață, părinților noștri. Cu excepția Mântuitorului care arată tot timpul către Mama Sa, ceilalți arătăm spre noi: nouă ne-a ieșit, noi am făcut facultatea, noi ne-am luat diplomele – NOI. Foarte rar arătăm spre părinți.

În context amplu, pilda citită azi în bisericile ortodoxe este o oglindă a vieții noastre.

 „Observați că, dintr-o dată suntem în fața propriei noastre vieți. Nu avem unde o întoarce. Suntem foarte des în viață fii risipitori”

Pilda Fiului risipitor marchează începutul Triodului, o perioadă de analiză interioară, urmată de o dorință de purificare ce are ca punct culminant împărtășirea în preajma Învierii Mântuitorului. Este o perioadă propice descoperirii sinelui, venirii în fire și reîmbrăcării hainei celei dintâi. O haină a umanului firesc aflat în imediata apropiere a Tatălui,  în sfera  unui ospăț al bucuriei reîntoarcerii și regăsirii fiului pierdut și aflat, mort și înviat, asemeni fiecăruia dintre noi.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Valentine’s day. Sau despre ce înțeleg copiii

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Valentine’s day – intru la Baby Genius și copiii mei se întrec să îmi spună, care mai de care mai răspicat: „azi e ziua îndrăgostiților!” – Zâmbesc și eu și le spun că nu știu ce înseamnă acest cuvânt „îndrăgostiți”. Ei încep să îmi explice că sunt cei care se pupă  – le spun: ”Adică…eu dacă v-am pupat ieri, vă pup și azi înseamnă că sunt îndrăgostită?!” Ei îmi răspund: „Nuuuu!” (deși ei stârnesc o dragoste imensă). Atunci zâmbind am continuat: ”Atunci mama și tata sunt îndrăgostiți, pentru că ei se pupă!” Unii au început să râdă, alții să spună că mama și tata nu se pupă, alții că da, într-o fotografie de pe facebook părinții lui se pupau… și a râs înroșindu-se. Apoi un băiețaș drăguț îi spune unei colege: “Eu sunt îndrăgostit de tine!”

Sunt frumoși cu toții. Nu poți nici să le spui că îndrăgosteala e un abur ce trece, nici că dragostea e o treabă serioasă, dar nici să negi existența unei sărbători al cărei import a transformat noile generații. Și atunci, simplu – știi că trebuie să fixezi cu ei orientarea stânga dreapta, așa că te legi de inimioara care este în partea stângă, apoi știi că trebuie să îi faci să își recunoască stările interioare și le vorbești despre ticăitul tandru, dar ferm al inimii când sunt fericiți sau bătaia ei nervoasă când se supără… Așa că Valentine’s day pentru ei este, de fapt, o zi la care trebuie să ne gândim puțin mai mult la inimioara noastră. Prin urmare am decupat o inimioară și am ascuns-o sau lipit-o între foi, pentru a fi  și noi în ton cu ziua.

Nu le poți explica faptul că o astfel de sărbătoare importată importă inimioare roșii și exportă suflete gri. Cum nu poți lua bucuria din ochii femeii care a primit, după mult timp, un buchet de flori, sau căreia soțul i-a pregătit în sfârșit cina, după ce ani de zile doar ea a robotit. E comercială, da, dar dincolo de toate noi o lăsăm să fie așa. Ne aliniem și ne alienăm într-un consumism inutil! Stările se cultivă, nu se cumpără, stările se oferă prin gesturile zilnice, mărunte, tandre sau măcar prin toleranță. Iar părinții sunt obligați să aibă gesturi de tandrețe – responsabile – în fața copiilor. Nu doar pe facebook! Din casă vor ști cum să ofere clipe cotidiene ce rămân pentru caracterul lor repere, nu doar pentru ziua de Valentine’s day! Să aveți un veșnic Valentine’s day, pentru ca micuții voștri să învețe a trăi în pace, dragoste și armonie în fiecare zi, nu doar o singură zi pe an, în care cele mai multe mofturi sunt îndeplinite ca la un sunet strident: “azi e ziua îndrăgostiților!” Așa! și?! Nu îmi puteam permite să le răspund astfel, însă dacă erau mai măricei sigur așa le-aș fi răspuns.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: