Connect with us

Opinie

Părintele NECULA: ”Fii-ne Libertate Doamne, nu lăsa România fără colindători”

admin

Publicat

la data de

Cel mai recent text al părintelui Constantin Necula, publicat astăzi în Tribuna de Sibiu, reprezintă înainte de toate o rugăciune către Dumnezeu, să lase României colindătorii… libertății. Vă invităm la lecturarea acestui text, ca să înțelegeți cum vede părintele Necula semnificația Crăciunului în lumea actuală. Părintele spune că ideologiile de azi, care sunt, în fapt, ereziile de totdeauna reșapate și reîmpachetate modern și modernist, așează solzii lor pe ochii celor care, asemenea magilor, ar trebui să vadă steaua nașterii.

Iată în continuare, integral, textul semnat Constantin Necula:

”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Se naște în mijlocul nostru. Mereu. An de an. Liturghie după Liturghie. Zi după zi. E memoria permanentă pe care Biserica ne-o propune zi după zi, clipă după clipă. Asemeni unui izvor al cunoașterii imanente, din care se naște mistica rezistenței la rău și orgolii nestăvilite, asceza lucrului bine făcut, rezistența la minciuna ridicată la rang de lege. Pare puțin, veți zice. Iar eu am să vă spun că din această memorie vie ni s-a renăscut libertatea. Încheiem un An Centenar și intrăm în al 30-lea an de Libertate asumată prin efort democratic și prin aliniere la valorile multiple ale unui secularism obiectiv, dese ori deranjant, dar care asigură evadarea din zona de dictatură și idolatrizarea abjectă către care partinicul și manipularea ideologică pote duce.

Suntem liberi doar pentru că Libertatea are ființă adevărul. Iar Adevărul se naște în ieslea de lavă împietrită a Betleemului. Pruncul Betleemului restaurează, în primul rând, accesul nostru la adevăr ca formă de existență a unei Împărății a Adevărului, Împărăția Cerului. Poate pentru unii doar poveste. Pentru creștini adevăr. Vom muri și vom fi liberi- uitatul strigăt de luptă al Revoluției, nu se năștea din dialog politic și nici din cursuri semipreparate în docile alcovuri fals academice. Ci în inima lor, a celor care au răspuns cu viața. A celor care, auzind șuierul glonțului în sufletul lor, au reconsiderat toate prioritățile vieții de până atunci și au ales: mai bine mort și liber decât un zombi al unei libertăți închipuite.

De aici greutatea Crăciunului. Din afundarea prăznuirii sale sub masca propriei noastre măști, din pierderea Copilului Ceresc sub identitățile consumismului și ideologizării sărăciei, sub stupida idee a opoziției între viața de creștin și comportamentul derutant al creștinilor, ei înșiși oameni. Nu. Crăciunul nu-i despre creștini sau necreștini. Nu-i despre răi sau buni. Nu-i despre putere sau opoziție la putere. Ci despre El, Iisus Hristos. Greu identificabil ca Împărat în zloata ce duce spre peștera Betleemului ori în Scuipatul Însângerat de pe Culmea Golgotei. Doar El rămâne egal cu Sine, Hristos Dumnezeu. Constanta ce ține lumea în aria gravitațională a unei omenii veșnice, vindecate de El, azi refractare tocmai la izvorul vindecării Sale de robie, Libertatea întrupată în iubire adevărată.

E greu să vezi. Mai ales când solzii ideologiilor reșapate ale ereziilor de odinioară lovesc în irisul de mag văzător de lumină a Stelei care luminează locul nașterii. Stea nu în cinci colțuri, ci în 14 precum erau neamurile ce leagă Dumnezeirea lui de omenia noastră. Pe care Vodă Nicolae Mavrocordat, la 1717, o fixează, în argint smuls din taina pământului românesc, de marmura ce protejează ieslea din Betleem.

Venit mereu printre străini, Hristos se încăpățânează să ne țină partea, admirând schijele de luminoasă omenie ce țin lumea ridicată spre Altarul cerului. Mereu chemați la Betleem să prăznuim Nașterea Sa, ne încăpățânăm să-i grăbim Golgota. Nu pentru că nu știm. Ci pentru că ne înstrăinăm cu ușurință de ceea ce știm. Și ne dăm nevinovați când se vădește dreptatea Lui, legată dumnezeiește de libertatea noastră.

România a rostit lumii, în ultimii 100 de ani, un singur adevăr: Vom muri și vom fi liberi! Pe haturi de munte, în colțuri uitate de cimitir 364 de zile din 365, în luncile cu fân înflorind sub pământuri, atârnați în cuiele urii de pereții temnițelor comuniste ori în hăurile peste care astăzi se rostogoale o Dunăre ce seacă Dunărea, sub tainica odihnă a crucilor din munți, putrezite de ploaia indiferenței noastre coclite de uitare ne zac ei, colindătorii nepereche, colindând colind de libertate. Adică de Hristos.

Minciunii de acum, rușinii în care suntem târâți cu forța unei dictaturi nemernice nu-i vom putea opune, creștini fiind, decât rezistența prin Înviere. Iar ea se naște în colțul de Răsărit al Betleemului, sub chipul acesta tainic al unui Bebeluș ce ne mântuie, dând ființă libertății noastre, Adevărul. Colindăm Doamne, Colind. Vom muri și vom fi liberi.

Fii-ne Libertate Doamne, nu lăsa România fără colindători. Și de-ar fi să te colindăm de sub pământ, tu vei ști că am refuzat să te înstrăinăm de sufletul nostru. Ești Libertatea din cer împlinită întru ale vieții noastre. Colindăm Doamne, colind…

Sursa textului Tribuna.Ro

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Ce ascund cifrele din spatele creșterii economice anunțate de Guvern

Claudiu Vuta

Publicat

la data de

Scris de

Într-un comunicat al INS (Institutul Național de Statistică) emis în data de 15 mai 2019 se arată că produsul intern brut al României a înregistrat un avans de 5,1%, în primul trimestru din 2019, față de perioada similară din 2018, iar comparativ cu trimestrul IV 2018, economia României a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3%.

Cifra de 5,1% a reprezentat o surpriză în condițiile în care cele mai optimiste prognoze nu indicau un avans mai mare de 4,4%, economiștii BCR fiind cei care au estimat această cifră. Analiștii chestionați de către Bloomberg au estimat o creștere a economiei României la cel mult 4,1%, cei ai Reuters fiind chiar mai pesimiști, prognoza acestora fiind fixată la 3,9%.

Mai jos vom analiza structura creșterii economice.

În zona de formare a PIB sunt unele dezamăgiri, dar și surprize. O bună performanță a înregistrat sectorul construcțiilor cu un plus de 5,7%, datorită dezvoltării segmentului imobiliar. Sectorul comerțului a înregistrat un avans de 8,5%, dezamăgirea venind din partea industriei, sector ce a înregistrat o creștere de doar 1,2%.

Doresc să atrag atenția asupra boom-ului din segmentul imobiliar, ce a generat creșterea de 5,7% a sectorului construcțiilor, întrucât aceasta se datorează în primul rând creditării, care pe viitor va produce îndatorare. Este important de menționat că aceasta este cea mai mare creștere din intervalul septembrie 2008 – martie 2019. Nu suntem departe de o bulă imobiliară.

Analizând creșterea de 8,5% a sectorului comerțului, aceasta s-a datorat preponderent majorării salariilor angajaților din domeniul public. Consumul privat a înregistrat o creștere exponențială, comerțul retail s-a dezvoltat, oamenii au cheltuit mai mulți bani pentru bunuri și servicii. Partea negativă este reprezentată de faptul că aceasta a dus la majorarea importurilor. Astfel, în anul curent deficitul comercial a fost 2,4 miliarde de euro, comparativ cu cel înregistrat în primele două luni din 2018,  care se afla la 750 de milioane de euro.

De exemplu, în luna februarie 2019, exporturile au însumat 5,892 miliarde euro, iar importurile au însumat 7,044 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,152 miliarde euro.

Cifrele ne spun că sectoarele productive au avut creșteri moderate, în timp ce consumul a explodat. Ne confruntăm cu aceeași situație pe care am mai avut-o și în cursul anului 2017. Cererea internă este ridicată, pe când cea externă este modestă.

Da, România înregistrează creștere economică, însă aceasta este bazată pe majorarea consumului, nu este sustenabilă pe termen lung.

Ca efecte directe a creșterii importurilor menționez devalorizarea monedei naționale în raport cu dolarul american și euro. Un alt efect direct al dezechilibrelor din economie este reprezentat de creșterea inflației, precum și a dobânzilor bancare, fapt ce a dus la majorarea ratelor lunare plătite de către români.

În această situație, Banca Națională a României are obligația de a aduce corecții politicii monetare, în sensul majorării dobânzii de referință, aflată în prezent la un nivel de 2,5%. În condițiile supraîncălzirii economiei, a creșterii deficitului comercial și a devalorizării monedei naționale, majorarea dobânzii de referință este o pârghie pe care banca centrală o poate utiliza pentru corectarea dezechilibrelor.

O soluție pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice ar putea fi reprezentată de coordonarea politicilor guvernamentale cu cele ale Băncii Naționale. În același timp guvernul României este obligat să aloce bani pentru proiecte de anvergură, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii sau alte investiții majore, situație ce ar crea fluxuri economice și creștere economică sustenabilă.

În concluzie, situația economică a României este în prezent asemănătoare cu cea a unui datornic care se împrumută la costuri din ce în ce mai ridicate, pentru finanțarea nevoilor curente.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Când nu ai om, vine Dumnezeu la tine. Singurătate și solitudine

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Singurătatea este o stare tradusă prin nevoia de a avea om alături, iar absența acestuia este simțită acut în incapacitatea de a deveni integru de unul singur. Comparativ cu solitudinea care este  alegerea izolării, singurătatea este percepută ca nefiind o alegere, ci o conjunctură, având conotații negative. Omul singur este trist, pe când solitarul este oarecum independent de ceilalți, dar în dependență de Cel care îi oferă rostul și sensul. Omul care simte singurătatea ca fiind apăsătoare, nu percepe solitudinea ca fiind momentul propice dezvoltării unei relații cu sine. Și zi după zi, singurătatea îi aduce boală și zacere. Duminică, in biserici s-a vorbit despre un om singur care va deveni solitar.

Se spune despre el că zăcea de 38 de ani, dar că spera să ajungă să se vindece prin afundarea în apa Vitezdei – care, în traducere înseamnă ”casa izvoarelor milei”. De jur împrejurul acestui izvor/lac/scăldătoare, se construiseră cinci pridvoare pentru că erau recunoscute calitățile sale terapeutice. În acele pridvoare se aflau mulți bolnavi, deoarce exista credința locală că, cel ce se aruncă primul în apă, după ce se tulbură, acela se vindecă. Nu ar fi de mirare să fi fost un lac sulfuros care, periodic se tulbura, încărcându-se astfel de proprietăți terepeutice. Despre omul singur ni se spune că suferea, dar nu atât suferința fizică, despre care nu ne sunt date amănunte, cât suferința lui părea să plece din singurătate. La întrebarea dacă dorește să se însănătoșască, bolnavul răspunde: “nu am om!”, dorind parcă să Îl determine pe Iisus să îl sprijine pentru a ajunge primul să se arunce în apa tămăduitoare. Nu răspunde ca mulți alți vindecați – ”Da Doamne, vreau!” El spune că nu are om să îl ajute. Ca și când, degeaba își dorește vindecarea, că el singur nu poate. Cum s-ar spune azi, la o simplă analiză, omul din Vitezda era în depresie. El nu se putea ridica din zacerea ce venise la pachet cu neputința vindecării. Dar a avut răbdarea și firul de credință de care s-a prins. Pentru această perseverență de 38 de ani Hristos îi spune simplu – “Scoala-te, ia-ți patul tău si umblă. Și îndată omul s-a facut sănatos, si-a luat patul și umbla.” (Ioan 5,8)

Este momentul în care omul din Vitezda iese din singurătate și intră în solitudinea ce îi dă posibilitatea de a-și lămuri sieși relația cu Vindecătorul. Astfel că, la momentul la care este certat de evrei că își cară patul (targa) în zi de odihnă/ sabbat și nu are voie, el mărturisește că ascultă de Cel ce l-a făcut sănătos, dar nu știe cine e. Deodată omul ce se temea de singurătate, este înconjurat de omeni, însă tema de ipocrizia legalistă a evreilor anulează în cel vindecat curajul răspunderii. El nu își asumă încălcarea Legii, preferă să împartă vina cu Cel ce l-a vindecat. În această stare de duplicitate el și-a continuat drumul spre Templu cu gând să mulțumească pentru că a primit sănătatea așteptată 38 de ani. Când însă s-a reîntâlnit la Templu cu Hristos, L-a recunoscut, cu tot cu gândurile sale,  încredințându-l că este mai presus de lege și de tămăduirile din Vitezda  “Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5, 14).

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Iubind Iubirea întrupată – Femeile purtătoare de mir

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Pe câtă iubire, pe atâta devotament și curaj. Închipuiți-vă un Ierusalim frământat de răstignirea Nazarineanului, în care guvernatorul, mai marele Templului și toți cei îndrituiți își luau măsuri de precauție pentru ca nu cumva “Rătăcirea cea mai de pe urmă fie mai rea decât cea dintâi”. Păzeau cu toată forța mormântul Mântuitorului pentru a nu-i fi furat trupul.

 Și era dis de dimineață. O dimineață scăldată în lumina învierii în care zorii aveau o altă rază – una venită din raiul ce fusese deschis prin Jertfa Fiului. Ungerea cu mir a trupului celui mort era o practică împletită din tradiția ebraică și cea egipteană prin care înmiresmarea era dovada grijii față de cel trecut în umbra morții. Și, după unii scriitori aceasta se întâmpla trei zile la rând, după alții de 40 de zile. Gestul devenise o practică a întregii lumi antice unde erau civilizații ce practicau înhumarea. Azi, femeile noastre merg la mormânt cu tămâie la fiecare ivire a zorilor, în același răstimp – 40 de zile.

Și ele, mironosițele femei, cu miruri, dis de dimineață plecând către mormânt nu s-au temut de nimeni și nimic. Nici că vor fi recunoscute, asemeni lui Petru și posibil si a celorlalți ucenici care de teamă nu erau sub cruce, cu excepția blândului Ioan, devenit evanghelist și protector al Maicii Domnului. Astfel că Maria Magdalena, cealaltă Marie și Salomeea se întrebau mergând pe cale cine le va prăvăli piatra de la ușa mormântului. Însă când au ajuns acolo au văzut că nu mai era nevoie, pentru că era prăvălită devenind astfel primele martore ale Învierii, așa cum Hristos spusese în viață fiind. Curajul înfruntă teama venită din întâlnirea cu tânărul în alb – mesager/înger al Domnului sau, după unii Părinți și Scriitori Bisericești trupul transfigurat al Domnului. Această transfigurare nu trebuie văzută ca o nălucă, ci ca un trup spiritualizat, ce depășise barierele materiale, dovadă fiind intrarea sa prin ușile încuiate. Nu era o fantomă, ci era trup în ale cărui răni Toma a pus mâna sa, era trup care a frânt și a mâncat Paștile cu ucenicii săi. Faptul că a mâncat este dovada că, Dumnezeu fiind, putea percepe toate ale omului, însă deschisese drumul către toate cele ale Celui ce ține și susține întreg universul prin natura sa imaterială, dar logică, dar care se și poate materializa în fiecare particulă.

Și femeile, că despre ele este vorba, sunt primele pe care Hristos le consideră pregătite să primească vestea, să înțeleagă și să spună ucenicilor. Unii ar spune că ele sunt mai naive și credule. Însă dincolo de toate ele sunt înzestrate cu intuiție, cu sensibilități ce le ajută să înțeleagă și să perceapă mai bine lumea spirituală. Dincolo de toate ele iubesc, încredințate de iubirea Lui simțită prin protecția, bunătatea și dăruirea Lui față de oameni manifestată prin fapte pe toate căile pe unde a umblat. Cât curaj, câtă nebunie, cât devotament să spui lumii ce se ferea de Înviere, că Hristos a înviat! Au coborât în Ierusalim, apoi în Galileea unde Hristos spusese va ajunge la trei zile după răstignire și unde Maica Domnului Îl aștepta alături de ucenici. Ierusalimul Învierii era într-o stare de fierbere. Așteptau învierea, însă se temeau de ea. Unii au aflat în cetate prin șoata de bucurie a mironosițelor. Era un Ierusalim împărțit în două cete – cei mulți care au cerut răstignirea și s-au bucurat de ea, dar s-au temut de Înviere, în timp ce ceilalți – mai puțini, s-au întristat de răstignire, au așteptat s-au bucurat de Înviere. Și bucuria le-a fost deplina.  Unora S-a arătat, altora nu, unii L-au recunoscut, alții nu. În drumul spre Emaus, proprii Săi ucenici nu L-au recunoscut. “Cum de nu ardea inima în noi când ne vorbea…” Lor, femeilor purtătoare de mir, le ardea inima și au explodat în bucuria dătătoare de viață a înfrângerii morții. L-au recunoscut. Și erau în stare să își dea viața pentru El, așa cum aveau să facă și mucenicii primelor veacuri, dar și ucenicii, cu excepția lui Ioan cel care avea să moară de bătrânețe în aceeași pace, bucurie și liniște dobândite prin contopirea existențială cu Iisus și apoi prin slujirea și grija față de Maica Domnului. Apostolul rămâne în permanent legătură cu El – prin iubire și din iubire.

Și Femeile Mironosițe, a căror duminică este azi, rămân ancorate în curajul iubitor al mărturisirii. Ele, dincolo de a nu se teme să meargă la mormânt mărturisesc Învierea Lui, pentru că tema fusese alungată de iubirea lor ce se împlinea iubind Iubirea întrupată.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: