Connect with us

Opinie

Satul – Crăciunul – Haina și povara sărăciei

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Am mers în caravana, numită  “a bucuriei”, prin care părintele Claudiu Banu a dorit să fie Moș Crăciunul unor familii nevoiașe din satele dobrogene, având drept spiriduși o însemnată parte a constănțenilor. Ca la un  clinchet de clopoțel la debut de colind, la glasul părintelui,  biserica Sfântul Mina a devenit neîncăpătoare. Alimente, haine, jucării – și nu puține. Și așa a început colindul, care încă nu s-a sfârșit.

Și da, este o caravană a bucuriei, de moment, însă am simțit adânc tristețea – a mea și a lor. Chipuri de copii cu ochii în lacrimi de bucurie pentru darurile primite, dar în spatele sclipirilor era bine pitită tristețea. Ei nu au nicio vină că s-au născut acolo, în spații rupte de civilizație departe de a le oferi șanse minime de autodepășire. Într-o casă, doi dintre cei 5 copii au desfăcut nerăbdători cutia de cadouri. Printre altele, erau două cărți și un pachet de cărți de joc. Unul a acaparat ambele cărți, celălalt, a luat pachetul de cărți de joc și l-a pitit sub pernă. Unul a mulțumit, celălalt își păzea pachetul de cărți de joc. Cel ce a ales cărțile a primit în dar și un calculator. Copii crescuți în aceeași familie, dar cu vise diferite. Oare ce îi determină să aibă dorințe atât de antagonice? Ce îi va face să își dorească un trai mai bun? Doar Hristos născut în ieslea Betleemului poate ști. Sfatul oferit de părintele, atât pentru copii, cât și pentru părinți, a fost să nu abandoneze școala și Biserica – singurele coordonate ce mai pot salva satul dobrogean. Au primit alimente, haine și jucării, iar cei mai preocupați de școală au primit și câte un calculator. Le-au primit cu bucurie, dar s-au întors în casele lor de chirpic mirosind a căldură dogorind din sobe rudimentare. Și să își dorească mai mult, nu au de unde. Este un cerc vicios din care au de suferit doar copiii. Părinți neputincioși, sisteme de asistență socială neviabile, școli dărăpănate, biserici triste – doar râsul lor de copii nevinovați îți spune că în acele sate e totuși viață.

Șase copii – o casă de chirpic, un brad împodobit în curte și o coroană de Crăciun pe ușa scorojită

Intrăm, ei ne zâmbesc. Cel mai mic – un bebeluș de maxim 6 luni, apoi încă 5 copii cu vârste între 1 și 7 ani. Părintele se așază și intră în vorbă cu mama. O femeie harnică, ce se vedea preocupată de familia ei. Întreabă de soț, de cum este cu frigul și cum se încălzesc, și, fără să stea pe gânduri, își scoate haina și căciula de blană și i le oferă pentru soțul ei. Ea nu s-a plâns, nu s-a arătat nemulțumitoare cu ce are sau nu, însă mi-a fost foarte clar că gestul părintelui a fost unul venit să le arate că va fi mereu cu ei, chiar și după ce va pleca de acolo. Și așa a fost. Impresionată de gest, fac o postare pe care Antena 1 îmi cere permisiunea să o preia. La nici 3 ore de la acel moment, fratele părintelui l-a sunat și i-a spus că el le va cumpăra casa alăturată ce părea un conac boieresc pe lângă bojdeuca lor. Momentul nu  fost lipsit de piedici, că parcă la orice gest pe care-l fac oamenii cărora le pasă de oameni, primesc și lovituri. Mama celor 6 copii a avut impresia, în primă fază că gestul este umilitor, însă la scurt timp și-a dat seama că totuși este nevoie de tot acest sprijin venit din inimă pentru inimile lor.  Și a acceptat ajutorul.

Umilința sărăciei îi împiedică de multe ori să mai vadă limpede nevoia lor da a avea alături alți oameni. Însă, din nefericire, această mândrie nejustificată îi poate împiedica pe cei mici să-și alunge tristețea cuibărită în spatele sclipirilor bucuriei lor copilărești.

Pe tot parcursul drumului case triste, acoperite de câțiva fulgi de nea. Ici și colo din coșuri – fum, semn că acolo se așteaptă Crăciunul. În acele căsuțe de chirpici, cu ferestre abia ținute în tâmplării de lemn vechi sunt chipuri de copii așteptând la geam sania Moșului care a rămas împotmolită, dar l-a ajutat părintele venind în locul lui. Sunt încă mici și, pentru că nu au cunoscut și alte case, li se pare că firescul este acolo, în casa lor mică și dărăpănată. Și drept, firescul bucuriei Crăciunului poate fi oriunde se naște Hristos în sat sau în oraș, la masă săracă sau bogată, însă pentru nașterea Lui nu e timp de jale, nici de tristețe, este nevoie doar de inimi îmbrăcate în bucurie. El se naște an de an în ieslea inimilor noastre și zâmbește cu fiecare prunc ce primește un dar.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Energiile necreate

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Deși expresia poate duce cu gândul la fizică, ea este folosită în secolul XIV de către Grigorie Palama pentru a desemna lucrările specifice ale lui Dumnezeu. Prin urmare ține de metafizică.

Interesante nu sunt detalii de natură doctrinară și nici nici disputele vremii stârnite de cel care era episcop de Salonic (Tesalonic), însă o abordare autentică a telogiei sale poate aduce lumină în domenii ce țin de fizică sau chiar de neuroștiințe. Sf Grigorie Palama aduce în discuție ființa și lucrarea lui Dumnezeu expunând în scrisori[1] și dezbateri ale vremii diferențierea lor nediferențiată în esență, ci lucrarea fiind efectul, iar ființa cauza. Dacă efectul poate fi simțit, văzut, înțeles, ființa lui Dumnezeu rămâne cognoscibilă doar în sânul Treimic. Lucrarea și Ființa sunt diferite, dar totuși iradiază din aceeași sursă, așa cum razele de lumină sunt lucrarea soarelui. Practic, între Creator și creație există o comunicare mediată efectivă prin Energii necreate – Conștiința fiind una dintre ele. Însă această mediere este dată de voința bilaterală a celor doi. Doar că ea nu poate duce la cunoașterea ființei lui Dumnezeu, cât la o trăire/simțire/recunoaștere a Sa. Iar asta se poate realiza, conform teologiei sale, prin îndumnezeire, care este o conlucrare a omului cu Cel ce l-a creat. “De aceea și cuvântătorii de Dumnezeu spun că îndumnezeirea este un nume al lucrării dumnezeiești.”[2]

La îndumnezeire se ajunge parcurgând cele trei mari etape: renunțarea la obiceiuri nefolositoare (patimi), curățirea și, în final îndumnezeirea, care coincide cu vederea lui Dumnezeu prin har, adică la o stare cât mai apropiată de puritate. Practic este ceea ce Einstein îi scria lui Herbert Spencer din 1933: “Experiența naturală rămâne singurul criteriu al utilității unei construcții matematice pentru fizică. Astfel, într-un anumit sens, consider că este adevărat că gândul pur poate înțelege adevărul, așa cum au visat anticii.[3] Mai mult decât atât, plecând de la formula lui Einstein, E= mc2 fizicienii de la Imperial College of London au demonstrat că materia este o altă manifestare a energiei, în fond, energie condensată.

Parcurgerea celor trei mari etape sunt traduse de neuroștiințe ca mecanisme de eficientizare a creierului: experiența (contactul cu realitatea/cunoaștere), selectarea (decantarea informațiilor) și înțelegerea. Și, dacă până nu demult se considera că, prin stimulare, creierul poate atinge performanțe remarcabile, de curând s-a ajuns la concluzia că stimularea exagerată duce la dezechibre, iar performanțele sunt date, nu atât de stimuli, cât de perioadele de reflexie. Practic, atunci când creierul este stimulat, el nu folosește întreg ansamblul neuronal, ci doar o arie restrânsă, pe când în perioadele de reflexie se activează întreg ansamblu permițând conexiuni multiple, deci o înțelegere mai eficientă și o stocare coerentă a informațiilor dobândite. Practic, reflexia este ceea ce Sf Grigore Palama numește “a trăi, a vedea, a înțelege în Duh.” Se poate spune că stimulii defragmentează, pe când reflexia ansamblează.

Iar în malaxorul social contemporan în care stimulii pe paliere sunt extrem de mulți, defragmentarea este inevitabilă, iar omul modern consideră că nu își mai găsește locul niciunde, pentru că în fond este defragmentat de propriile lui alegeri. Rețelele sociale și internetul oferă o paletă largă de stimuli, de la cei cognitivi, la cei sexuali, astfel că omul, ca ansamblu, se regăsește în spațiul virtual, pe când în cel real el este defragmentat, de aici sentimentul de inutilitate și dorința de a petrece cât mai mult în spațiul virtual, în detrimentul implicării în viața reală. Consecință inevitabilă, depresiile și în final tulburările de personalitate. Toate însă, pot fi înlăturate printr-o înțelegere cât mai profundă a doctrinei energiilor necreate ale Sf Grigorie Palama. El însuși a ajuns la cunoașterea și înțelegerea lor  influențat fiind de Isihasm – isihie – liniște – practică monahală veche egipteană în care creștinul căuta să trăiască în liniște și să își unească prin rugăciune mintea (rațiunea) de inimă (afect). Practic, o cunoaștere reală a lucrării energiilor necreate nu se poate realiza decât în îmbinarea dintre cele două (rațional și afectiv) prin conlucrarea voinței. El este chip al lui Dumnezeu prin cele trei elemnte (rațiune, voință și simțire), iar acestea sunt instrumentele puse lui la dispoziție să se conecteze energiilor necreate. Stimulat pe paliere, el pierde posibilitatea reconectării, reflexia fiind cheia.

Sfântul Grigorie Palama a avut un aport deposebit la teologia ortodoxă prin doctrina Energiilor necreate. L-a influențat pregnant pe Dumitru Stăniloae, Loski și mari gânditori răsăriteni.

Este pomenit în a doua duminică din postul Paștelui, imediat după Duminica Ortodoxiei, fiind o prelungire a înțelegerii vederii lui Dumnezeu în ceea ce exprimă icoana, în lucrare, nu în materialitatea ei. De fiecare dată, în ziua prăznuirii sale, este amintită vindecarea slăbănogului din Capernaum, cel pe care prietenii săi l-au adus pe un pat (o targă din piele) și l-au băgat în casa unde propovăduia Mântuitorul prin acoperișul casei (se pare casa lui Petru). Acoperișul locuințelor din Capernaum era, potrivit Arheologiei Biblice, realizat din stuf, paie și un amestec de lut. Decopertarea se realiza relativ ușor, deseori, în perioadele călduroase, fanta era lăsată pentru ventilarea casei. Prin acea deschizătură cei patru prieteni fac posibilă apropierea slăbănogului de Mântuitorul.

Relatarea nu este întâmplătoare, ci reprezintă  coborârea minții în inimă, unde poate fi văzut Mântuitorul moment în care patul patimilor poate fi ridicat de noi, și înlăturat, conectându-ne la o viață autentică.

 

[1] Vasileiou Kaisareias tou Megalou Apanta Erga: IExaimeros. Thessalonika: Paterikai ekdhoseis ‘Grigorios o Palamas’. English translation by Sister Agnes Clare.

[2] Grigorie Palama, Capete despre cunoașterea lui Dumnezeu, 105, „Filocalia”, vol.7, p. 494

[3] Howard, Don A., “Einstein’s Philosophy of Science”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/einstein-philscience/>.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Bocitoarele și înghesuiala pentru fotoliul lui Făgădău

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la data de

Ce bătăi de cap ne-a dat Mark Zuckerberg cu evoluția asta tehnologică, de suntem zilnic conectați la tot felul de realități din toate colțurile lumii! Cum se apropie alegerile, încep să răsară pe la toate colțurile ghioceii care nu anunță primăvara, ci ne spun subtil că sunt interesați să fie reprezentanți ai urbei.
Ne aflăm cu 1 an înaintea alegerilor locale și, prin intermediul rețelor de socializare, putem observa deja prezența unei liste de licitatori pentru scaunul lui Făgădău. Ceea ce doresc să vă împărtășesc este faptul că, dacă nu ar fi existat acest domn, ZEN-ul nostru nu ar mai fi fost perturbat de fake news, de pseudo-politicieni, iar viața nu ne-ar mai fi fost invadată de atâția autoproclamați, specialiști în de toate, pe care sunt invidioase și ghicitoarele.
Trecerea de la primitivism la civilizație a fost intermediată prin cuvântul rostit. Un om înțelept spunea cândva că oamenii au descoperit vorbirea, pentru a nu-și da cu piatra în cap. Am putea interpreta această idee în sensul în care comunicarea este un instrument ce folosește la relaționarea dintre oameni, la transmiterea de idei, informații, sentimente etc. În prezent, acești autoproclamați și căutători de aprecieri publice lasă impresia că încă interpretează comunicarea într-o formă primitivă, înțelegând că cea mai bună formă de a-ți anunța prezența în spațiul public este de a critica, de a folosi cuvintele drept pietre pentru a da în cap.
Este clar faptul că bocitoarele nu aduc mortul înapoi, ci doar ajută sufletul să treacă dincolo de pod. Cu alte cuvinte, pe toți cei care îi duc grija lui Făgădău i-ar ajuta mult mai mult dacă s-ar ocupa măcar de activități minime și proactive, în loc să dea lecții de civism și să se arate preocupați de urbe, în timp ce dorm prin cafenele sau văd Constanța doar din elicopter. Presa face mai mult decât suficiente dezvăluiri despre activitatea primăriei și a primarului.
Adesea îi văd pe acești luptători pentru o cauză dreaptă folosind această tehnică rudimentară de comunicare, aceea de a critica activitatea primarului, sperând să fie remarcați, văzuți, legitimați. Acești oameni nu înțeleg că suntem în anul 2019, iar Decebal Făgădău nu este nici pe departe Radu Mazăre. Mai mult, virilitatea sa politică este asemănătoare cu masculinitatea unui eunuc. Așa că înghesuiala pentru un scaun, prin comunicarea primitivă, nu face altceva decât să îi sporească legitimitatea primarului, prin vocea bocitoarelor.
Ca să termin în această notă creștină, trecerea sufletului în cealaltă lume necesită doar un bănuț. Așa că acești căutători de prestigiu public ar rămâne mult mai bine întipăriți în memoria colectivă și mult mai apreciați de oameni dacă ar dona măcar o parte din bogățiile acumulate de pe aceste meleaguri, în folosul comunității.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Decebal Făgădău, artist în amânări

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Arta de a amâna este politica oficială a primarului Constanței. Câteodată sunt indignat când citesc anumite știri, deși nu mă miră că Decebal Făgădău a patentat amânarea, care a devenit o cutumă pentru Primăria Constanța.
Ultimul subiect legat de amânarea proiectelor, apărut în presă, se referă la locurile de joacă. Din cele 25 de locuri de joacă care ar fi trebuit finalizate până în luna februarie a acestui an, primăria a reușit să atingă recordul de a nu reabilita niciunul. În această situație, mă întreb: În afară de a păzi scaunul, oare ce altceva mai face domnul Decebal Făgădău la Primăria Constanța?
Constănțenii încep să vadă ceea ce este deja evident: singurul rol pe care îl are domnul primar este cel decorativ, căci o întreagă listă de proiecte este blocată, de la Podul de butelii până la spații verzi, grădinițe, parcări, asfaltări, modernizarea piețelor etc. Fără a analiza detaliile contractului legat de locurile de joacă, un fapt este cert: locurile de joacă pentru copii rămân doar o promisiune nerealizată a PSD-iștilor din Constanța.
Aștept ziua în care voi vedea cum primarul Constanței va cere părinților cu copii mici să îl susțină în alegeri.
Iată, a venit primăvara și, în loc să vedem locurile de joacă amenajate și pline de copii, rămân în continuare doar spații de arătat cu degetul, în timp ce scuzele primarului nu mai încălzesc pe nimeni!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: