Premierul Ludovic Orban a avut, astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții industriei – HORECA (hoteluri, restaurante, cafenele). La discuții, șeful statului ar fi spus că...
În urmă cu puţină vreme, în oraşul Năvodari, în dreptul restaurantului Scoica Land a avut loc un eveniment rutier grav, în care au fost implicate două...
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă ferm noua...
În intervalul 18 mai, ora 22.00 – 21 mai, ora 9.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile...
Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18-31 mai. Aceasta a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată...
Primăria Constanța anunță că Muzeul de Artă Populară și-a redeschis porțile. Toate sălile au fost dezinfectate, personalul a fost dotat cu măști și mănuși, iar la...
În decurs de două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, poliţiştii constănţeni s-au confruntat cu o serie de şoferi băuţi bine la volan, sub influenţa drogurilor sau...
Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv,...
În cursul zilei de ieri, pe Aleea Topolog din municipiul Constanţa a avut loc o tâlhărie. Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, la data de...
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de la intersecția bulevardelor Mamaia cu Tomis, din municipiul Constanța, echipele...