Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Costineşti, locul în care s-a construit până şi-n mijlocul străzii

Published

on

Staţiunea Tineretului s-a dezvoltat cu o furie imobiliară unică în România. Deşi numărul localnicilor a rămas de zeci de ani acelaşi, zeci de clădiri răsar în fiecare an în localitatea altădată atât de pitorească, de aerisită şi de primitoare. În cele mai multe cazuri, dezvoltarea imobiliară aparţine unor persoane sosite aici din toate colţurile ţării. Nimic nu-i leagă de locurile astea şi de oamenii lor. Aranjând o autorizaţie de construire cu deştepţii de la Primărie, aceştia ajung să ridice mastodonţi de beton. Apoi, vânzând construcţiile către persoane interesate, îşi plimbă bocancii spre alte zări. Faptul că staţiunea suscită interes nu este rău. Căci pe lângă marii investitori, mai pot mânca o pâine şi localnicii, din închirierea camerelor la turişti. Rău este, însă, haosul urbanistic tolerat de Primărie, fie din cauza incompetenţei, fie din cauza ticăloşiei. În multe cazuri, oficialii s-au făcut preş în faţa şmecherilor cu peşcheş şi cu interesul de a trânti construcţii de beton sub linia falezei, de a-şi mai înghesui vreo magherniţă comercială pe trotuare, de a săpa gropi de gunoaie sau de a ocupa, cu vilele şi parcările lor, drumuri scoase pe blat din inventarul bunurilor publice. Ei da, la Costineşti este o situaţie unică în România. Cel puţin două drumuri publice au încetat să mai fie drumuri, pentru că nişte şmecheri au pohtit la ele. Accesul a fost îngrădit în favoarea privaţilor, care şi-au construit vile şi parcări, pe locul fostelor străzi.

O funcţionară de la DSP Călăraşi şi-a construit o vilă pe unde trecea cândva o stradă

Vali-PetcuPrimul caz de o asemenea gravitate s-a petrecut cu strada Pescăruşului, din nordul localităţii Costineşti. Aşa cum arată hărţile de la Google Maps, un segment al străzii se întrerupe subit, de la intersecţia cu strada Pescarului, până la intersecţia cu strada Traian Vuia. Pe acest segment, strada Pescăruşului s-a evaporat pur şi simplu, în locul ei răsărind Vila Pescăruş. Deşi se numeşte vilă, construcţia ridicată în mijlocul fostei străzi, este de fapt, un bloc de patru nivele, cu o arhitectură de prost gust. Proprietara blocului a preferat să-i spună, în mod mincinos, vilă, ca să n-o întrebe nimeni de unde a avut atâta bănet să ridice ditamai mastodontul. Întrebarea ar fi fost legitimă, întrucât Vali Petcu, proprietara clădirii, este un simplu funcţionar la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi. Clădirea figurează în declaraţia ei de avere, dar nu şi terenul pe care a fost ridicată. Potrivit unui comentariu postat pe internet de un cunoscător al situaţiei scandaloase, pe vremuri în locul vilei era un drum. Acelaşi cunoscător afirmă că Vali Petcu este prietena de suflet a lui Adrian Pavlov, funcţionar la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa, care a răspuns ani de zile de controlul staţiunilor de pe litoral. Pavlov este un tip cu mult umor, dar şi cu multe interese în Costineşti. Umorul i se vede din faptul că foloseşte pe Facebook, drept poză de profil, imaginea unui câine. Ceea ce aminteşte de „câinele lui Pavlov”, acela cu reflexele condiţionate.

Adrian-Pavlov

„Cel mai frumos şi iubit membru al familiei! Vila din Costineşti şi maşina au numele lui” – scria Pavlov de la DSP, despre câinele său, pe pagina de Facebook. Vila din Costineşti a controlorului de la DSP figurează în declaraţia sa de avere sub titlul de  „Casa de vacanţă”. Dar, la fel ca şi colega sa Vali Petcu, nici el nu are vreun metru pătrat de teren în Staţiunea cu străzi ce se tot împuţinează. Casele astea plutesc în eter? Sau e o problemă juridică în privinţa străzii care trecea înainte pe locul ocupat acum de Vila Pescăruş?

Un segment din strada Meduzei a fost transformat în parcare privată

Advertisement

HartaO situaţie mai mult decât sfidătoare a fost creată, de ceva ani, şi pe strada Meduzei din Costineşti, în zona epavei. Aici, un segment din drumul public, de peste 40 de metri liniari, a fost îngrădit de proprietarul unei pensiuni turistice, în scopul amenajării unei parcări private, după ce septuagenarul care conduce comuna încă de la înfiinţarea ei a închis ochii şi s-a făcut că plouă. Anterior, drumul permitea accesul rutier din strada Tineretului spre mare. Acum, dă direct în parcarea privată, obligând turiştii care vor să ajungă la plajă să ocolească pe alte rute secundare.

Vila OranjTotul s-a stricat începând cu anul 2005, atunci când a început construcţia Vilei Oranj. Proprietarii pensiunii, soţii Mihaiela şi Niculae Oancea, deţineau un teren pe strada Pescăruşului, în suprafaţă de 700 de metri pătraţi, cumpărat de la Vasile Iancu, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 658/21.10.2002 la BNP Aurelia Ionaşcu. Ulterior, soţii Oancea şi-au extins proprietatea, după ce au cumpărat un lot similar de la moştenitorii lui Ion Albuleţ, ajungând astfel să aibă o deschidere, de 40,34 de metri, pe strada Meduzei. La un moment dat, soţii afacerişti şi-au tras gardul peste strada Meduzei, încorporând în proprietatea lor şi drumul public. În anunţurile sale publicate pe internet, firma soţilor Oancea, Oranj Tur SRL,  menţionează printre dotările vilei şi o parcare privată, în suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Nici o vorbuliţă despre faptul că, înainte, pe aici trecea o stradă.

Desigur, în Costineşti au mai rămas destule străzi, în mijlocul cărora nu s-a construit încă nimic. Deocamdată!

 

 

 

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions