Conecteaza-te cu noi

Politica

Din Madagascar, Radu Mazăre contestă condamnarea în dosarul retrocedărilor

Published

on

Radu Mazăre, în prezent în Madagascar, a depus prin avocații săi o contestație în anulare față de decizia ÎCCJ prin care a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor. Contestația a fost depusă luni și, până în prezent, nu a fost stabilit un termen, potrivit Mediafax.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, contestă la ÎCCJ decizia de condamnare la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor. Mazăre a depus, luni, prijn avocații săi, la instața supremă, contestația în anulare, cauza fiind în cameră preliminară, potrivit site-ului ÎCCJ. Până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

Radu Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenţie după ce a fost eliberat condiţionat în urmă cu câteva luni.

Advertisement

În primă instanţă, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. La fond, Cristian Borcea a fost achitat.

Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constanța), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe. (sursa:stiripesurse.ro)

Citiți și:

Radu Mazăre, 9 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions