Conecteaza-te cu noi

Societate

Extinderea Delfinariului, un proiect ambițios care va demara anul acesta

Published

on

Modernizat în urmă cu 3 ani în baza unui proiect european de 3 milioane de euro, Delfinariul din Constanța va intra de anul acesta într-o etapă de extindere, pe baza unei investiții de 5 milioane de euro. Proiectul de extindere este finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 70% și de Consiliul Județean Constanța, în proporție de 30%. 

”Este un proiect care a plecat dintr-o temă de proiectare transmisă domnului președinte al Consiliului Județean Constanța, a acceptat-o, a găsit finanțare la Ministerul Turismului și în felul acesta, domnul ministru Dobre pe vremea respectivă a fost cel care a găsit soluția de finanțare. Consiliul Județean Constanța contribuie cu o parte din bani, cu o aproape o jumătate de milion de euro, totalul fiind de cinci milioane de euro. Proiectul constă în extinderea Delfinariului, a sistemului de bazine de la Delfinariu. Clădirea rămâne aceeași, locul pentru vizitatori este același, însă în spatele Delfinariului acolo unde este acum o zonă anexă, o zonă de depozite, o zonă care nu a suferit investiții fiindcă urmăream să extindem Delfinariul de ani de zile, se vor construi un sistem de bazine conectat cu acesta și care va tripla suprafața de apă și va cvadrupla volumul de apă”, spune Adrian Bîlbă.

În cadrul proiectului, vor fi construite un nou bazin de antrenamente (suprafața construită la sol de 628,70 mp, volum total 3094 mc, înălțimea apei de 5,2 m), o stație de filtre și stație de pompare (6 sisteme de filtrare, pompe, schimbătoare de căldură, sistem de dozare al ph-ului și al clorului), un spațiu administrativ (camere antrenori, cameră preparare hrană, magazie, vestiare și dușuri, toalete, atelier mecanic) și va fi montat un skimmer (dispozitiv de îndepărtare a compușilor organici pentru apa care este direcționată în bazinul de antrenament).

Delfinariul din Constanța dispune la acest moment de două bazine în suprafață de 280 de metri pătrați, cu un volum de un milion de metri cubi de apă. Prin proiectul de extindere, luciul de apă va crește cu peste 600 de metri pătrați, iar Delfinariul va beneficia cu totul de peste 4 milioane de litri de apă. Acest volum va permite reprezentații cu 6 delfini, ceea ce va aduce instituția constănțeană în rândul celor mai bune delfinarii din Europa.

“Vom avea spațiu să ținem o familie mai mare. Aceste animale sunt gregare, sunt animale de grup și se simt mai bine într-o echipă lărgită, cinci, șase indivizi. Asta este recomandarea pe care au dat-o forurile europene și specialiști în materie, în consecință o vom putea urma în momentul în care vom avea un volum mai mare de apă”, a explicat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.” – declară Adrian Bîlbă. 

În perspectiva începerii proiectului în cursul acestui an, CMSN a luat decizia de a nu mai aduce lei de mare la bazinul de iarnă, care va trebui utilizat ca bazin de rezervă. 

Advertisement

“Bazinul de de iarnă, din păcate, nu va mai adăposti anul acesta lei de mare întrucât va trebui să fie pregătit ca bazin de rezervă în situația în care vom începe construcția chiar din vara asta. Nu știm cât va mai dura la Consiliul Județean, că acolo Direcția de Proiecte derulează această achiziție, cert e că din cunoștințele noastre deja sunt într-o stare destul de finală, deja se caută un diriginte, sunt lucruri destul de avansate și în consecință dacă se începe și dacă se va prezenta un constructor să îi înmânâm tot sistemul de bazine pentru a putea începe lucrările. În acea perioadă delfinii vor fi mutați în acest bazin de rezervă, bazinul ce a fost de iarnă”, a mai afirmat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Proiectul are un termen de finalizare de 24 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor. Declarațiile directorului CMSN Adrian Bîlbă pot fi urmărite aici

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions