Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Făgădău l-a bătut pe Chițac… într-un proces. Războiul parcărilor și semnificația sa electorală

Published

on

Asociația Constanța Altfel, fondată și condusă de candidatul PNL la Primăria Constanța, Vergil Chițac, a pierdut pe fond procesul în care a cerut suspendarea noului regulament de parcări al municipiului Constanța. Cererea ONG-ului a fost respinsă, azi, 26 august 2020, de magistrații Tribunalului Constanța ca neîntemeiată. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Regulamentul de parcări contestat de asociația lui Chițac a fost adoptat de Consiliul Local Constanța, în luna iulie 2020. Asta după ce vechiul regulament de parcări al orașului, din 2018, a fost anulat de o instanță locală, tot la cererea Asociației Constanța Altfel.  Tema parcărilor face parte din războiul declanșat de Constanța Altfel împotriva primarului PSD-ist Decebal Făgădău. Conflictul juridic al părților este o simplă extensie a unui război electoral, care durează de fapt din 2016. Tocmai de aceea, câteva date contextuale sunt absolut necesare.

Problema lui Chițac: ”securiștii din Port”

Trebuie să reamintim că, în anul 2016, Vergil Chițac a candidat din partea PNL la Primăria Constanța și a pierdut alegerile în fața lui Decebal Făgădău. Deși avea un trecut profesional remarcabil, de profesor universitar, rector al unei universități de prestigiu și contraamiral în Marina Română, Chițac n-a reușit să convingă electoratul. Una din problemele pentru care a înfrânt – cum se zice în popor – a fost apropierea de mogulul Gabriel Comănescu, probabil cel mai cunoscut exponent al cercurilor de afaceri din Portul Constanța, generic numite (în special de fostul primar Radu Mazăre) drept ”securiștii din Port”. Istoricul de afaceri al lui Comănescu pe zona Rusiei, dar și neseriozitatea legendară a acestuia față de salariații săi neplătiți la timp, s-au răsfrânt asupra lui Chițac. După înfrângere, Chițac a ajuns senator din partea PNL. Însă la scurt timp s-a certat cu partidul, devenind independent. În acest context, fostul contraamiral a ajuns să înființeze Asociația Constanța Altfel, la braț cu avocata Felicia Ovanesian, o persoană care a avut raporturi profesionale cu actualul condamnat penal Georgică Giurgiucanu, unul din beneficiarii retrocedărilor frauduloase dispuse de fostul primar Radu Mazăre. De asemenea, casa de avocatură a Feliciei Ovanesian a reprezentat în diferite procese firma Oil Depol, controlată de familia lui Ani Merlă, una din cele mai statornice și importante directoare din Primăria Constanța.

Advertisement

Mocangeală la parcări

Încă de la bun început, Constanța Altfel a fost un fel de tribună civică, pe care senatorul s-a cățărat pentru a acumula capital electoral, gândindu-se la alegerile actuale. Ca dovadă, Chițac și Ovanesian au deschis numeroase procese împotriva Primăriei Constanța, contestând pe bandă rulantă chestiuni esențiale: PUZ-ul stațiunii Mamaia, diverse PUZ-uri și autorizații de construire din oraș, un proiect european pentru înființarea unui parc de miniaturi în Tăbăcărie, regulamentul de închirieri al zonei de protecție a lacului Siutghiol (un subiect ”pescuit” de Constanța Altfel din Ordinea.Ro și alte publicații locale) sau regulamentul de parcări al orașului. În mare parte, aceste acțiuni l-au înghesuit pe Făgădău. Însă, în același timp, au lovit – în multe cazuri nemeritat – în mediul de afaceri, precum și în bugetul local. O perioadă de timp, autoritatea locală nu a mai putut aplica amenzi șoferilor care parcau pe locurile cu plată, fără a achita nimic. În consecință, aflând de acest lucru din postările pe Facebook ale Asociației Constanța Altfel, mulți constănțeni au refuzat pur și simplu să mai plătească.

Pe felie cu omul familiei Năstase…

Totuși, au mai fost și șoferi care au achitat taxa de parcare în mod voluntar, prin SMS sau printr-o aplicație pe mobil. La un moment dat, comisarul-șef de la OPC Constanța, Horia Constantinescu, a declanșat un scandal pe această temă, cerând Primăriei actul în baza căruia se încasează taxa. Oficial, Horia Constantinescu nu are legături transparente cu ONG-ul lui Chițac. De altfel, Constantinescu este total incompatibil cu Vergil Chițac din punct de vedere al valorilor asumate. Oficial, senatorul se războiește cu urmașii lui Mazăre, iar comisarul de la OPC i-a cărat geanta lui Nicușor Constantinescu, a fost în afaceri cu familia lui Adrian Năstase și mesean la nunta lui Liviu Dragnea. Deși n-ar încăpea în aceeași poză cu Vergil Chițac, Horia C. i-a făcut jocurile într-un mare fel.  Ne referim aici la faptul că OPC-ul nu are nicio atribuție să controleze colectarea veniturilor unităților administrativ-teritoriale, aspectele de acest fel fiind date, prin lege, în competența exclusivă a Curții de Conturi.

… și cu un consilier al Guzganului Rozaliu

Advertisement

Aici trebuie să deschidem o paranteză, ca să pomenim că lui Vergil Chițac i-au mai făcut jocurile și alte personaje din anturajul unor penali din politica națională. Ne referim aici la acuzațiile care i-au fost aduse senatorului chiar astăzi de deputatul Stelian Ion – la rândul său candidat cu șansă la Primăria Constanța. Acesta spune că Vergil Chițac a fost ajutat cu sondaje mincinoase de un sociolog care în trecutul său a fost consilierul lui Viorel Hrebenciuc (supranumit ”Guzganul Rozaliu”) și al lui Sorin Grindeanu, fostul premier care a inventat OG 13 pentru grațierea corupților. Să mai notăm că Vergil Chițac apare frecvent la televiziunea Antena 3, aceeași care l-a mitraliat la foc mărunt pe Stelian Ion, prezentându-l ca pe un mare corupt pentru că i s-a repartizat o garsonieră în tinerețea sa. Evident, jocul controversatei televiziuni a fost făcut în favoarea lui Chițac, dovadă că acesta le cere acum votanților lui Stelian să-și dea votul în mod util, pentru cel care îl poate debarca pe Făgădău.  Adică să voteze Chițac.  

Cât a ținut încrederea

Revenim la războiul parcărilor. După cum arătam mai sus, în iulie a.c. a fost adoptată o nouă hotărâre de Consiliu Local, prin care, practic, au fost introduse sancțiuni pentru cei care parchează pe locurile cu taxă fără să plătească nimic. Hotărârea are efectul practic al unui nou regulament de parcare (și acesta este sensul în care ne-am referit mai sus la ”noul regulament”). Vergil Chițac a lansat atunci un mesaj, în care a anunțat că pregătește o nouă acțiune în instanță, îndemnându-i pe cititori să aibă încredere. Îndemnul s-a dovedit, până acum, eronat. Instanța de judecată a stabilit că acțiunea asociației lui Chițac a fost nefondată. Hotărârea nu este definitivă, iar asociația senatorului poate declara apel.  

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions