Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Felicia Ovanesian, reclamată la DIICOT de o firmă din domeniul energiei eoliene

Published

on

Pe 7 februarie 2022, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală a început urmărirea penală în dosarul 453/D/P/2022 pentru fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă. În ordonanța DIICOT sunt redate aspecte reclamate de Eolica Dobrogea SRL împotriva reprezentanților unui grup de afaceri din Spania. Potrivit plângerii penale, aceștia ar fi fost sprijiniți în săvârșirea unora din prezumptivele infracțiuni de către Felicia Ovanesian, în calitate de practician în insolvență.

Așa cum reiese din ordonanța DIICOT, începând cu anul 2008, grupul spaniol a participat în România la un proiect de dezvoltare a unei ferme eoliene în comuna Cogealac, județul Constanța. Proiectul a avut la bază un contract de investiție semnat de una din firmele grupului spaniol, în calitate de investitor, cu Eolica Dobrogea (Schweiz) AG din Elveția, în calitate de dezvoltator. La rândul ei, compania elvețiană a cooptat în dezvoltarea proiectului alte 11 societăți, printre care și Eolica Dobrogea SRL România (cu acționari români). Încă de la bun început, aceste societăți afiliate au semnat o scrisoare de angajare a răspunderii solidare față de investitorul spaniol, pentru garantarea obligațiilor din contractul de investiție.

Povestea unui transfer de peste 10 milioane de euro

În anul 2011, o altă firmă din grupul spaniol, diferită de aceea care avea titlul oficial de investitor, a virat 10,4 milioane de euro în conturile Eolica Dobrogea AG Elveția. În anul următor, spaniolii au solicitat restituirea integrală a sumei, sub pretextul că dezvoltatorul elvețian nu și-a îndeplinit anumite obligații. Însă spaniolii n-au putut recupera sumele achitate, nici de la Eolica Elveția, care a intrat în faliment, dar nici de la administratorul acesteia, nefiind întrunite condițiile de antrenare a răspunderii patrimoniale.

În aceste condiții, spaniolii s-au îndreptat împotriva Eolica Dobrogea SRL România, exhibând scrisoarea de angajare a răspunderii solidare, mai sus evocată.

Advertisement

În 2013, firma românească a intrat la rândul ei într-un proces de insolvență, la Tribunalul Constanța. Procesul nu s-a terminat nici în momentul de față.

Insolvența și ”înlesnirile” Feliciei Ovanesian

Primul administrator judiciar numit de Tribunalul Constanța a fost chiar Felicia Ovanesian (actualmente, angajată la Primăria Constanța, în calitate de administrator public al municipiului). După un timp, aceasta a fost înlocuită cu un alt practician în insolvență.

În 2014, pe când administrator judiciar la Eolica Dobrogea SRL România era Felicia Ovanesian, s-a întocmit tabelul preliminar de creanțe. În acest document, a fost înscrisă creanța de 10,4 milioane de euro, provenită din raporturile prezentate mai sus. Însă ca titular al creanței a fost înscrisă o a treia firmă din grupul spaniol, care ”nu avea calitatea de creditor”, după cum se afirmă în plângerea penală.

Mai departe, această firmă a fost pusă la conducerea comitetului creditorilor,  ”cu înlesnirile oferite de administratorul judiciar Felicia Ovanesian”, după cum se afirmă în plângerea penală analizată de DIICOT.

Extras din ordonanța DIICOT

În esență, vorbim de trei firme spaniole diferite. Prima a avut calitatea de investitor. A doua a făcut plata. Iar a treia a declarat creanța în procedura de insolvență a firmei românești Eolica Dobrogea SRL.  S-a ajuns în această situație, prin ”diferite plăți, reorganizări societare, disimulări, cesiuni intra-grup, multe dintre acestea lipsite de substanță economică reală”, după cum reclamă Eolica România. 

In Rem

Firma românească mai afirmă că persoanele implicate ”au creat un proces complex de spălare a unor sume de bani sub paravanul realizării în România  a celui mai mare parc eolian din lume, scopul real al acestora nefiind de a dezvolta în mod efectiv și de a investi în cadrul acestui proiect, ci acela de a asigura o prefață aparent legală a valorilor bănești pe care, într-un final, după un circuit amplu, să le întoarcă în patrimoniul acestora”.

Advertisement

Precizăm că toate aspectele reclamate de Eolica Dobrogea SRL România au valoarea unor suspiciuni. Procurorul de caz de la DIICOT a dispus începerea urmăririi penale ”in rem”, fază în care se fac verificări în privința faptelor sesizate, iar nu față de persoanele indicate în plângerea penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions