Conecteaza-te cu noi

Opinie

Notre Dame – La Sena, “acolo am șezut și am plâns”

Published

on

A trecut o zi. Suficient cât să se așternă cenușa, iar gândurile cenușii să prindă contur. Dincolo de speculații un Dumnezeu care îngăduie. Gest extremist, sau acceptarea invaziei musulmane, imprudența unui muncitor, stare de degradare avansată a clădirii, iar avarierea era cea mai simplă și cea mai ieftină formulă sau pur si simplu dorința de răscumpărare a unei asigurări consistente a clădirii… Speculații.

Cert e că în momentul 15 aprilie 2019, Notre Dame vorbește de la sine. Un simbol al civilizației unei nații creștine și europene cade mistuit. Și orice cădere naște întrebări, însă, dincolo de toate, naște revolte. Se cunoaște faptul că cea mai dureroasă atingere a integrității interioare personale sau din interiorul unei societăți se face prin atentarea la credințe și convingeri. Și da, Notre Dame este simbolul unui creștinism apostolic și al unui continent cu profunde convingeri de forță. Prin atentarea, de orice natură, la acest icon, se slăbește însăși forța și vechimea creștinismului. De dragul acțiunilor de tip politically correct, cârmuitorii europeni de azi au uitat că persistența istorică în poziție de demnitate fac o civilizație să fie puternică. Că noi nu suntem occidentali, ci răsăriteni, că nu suntem catolici, ci ortodocși, avem totuși doi piloni esențiali de sprijin – europenismul și creștinismul. La acești doi stâlpi trebuie să privim. Și da, de-am avea putința să le explicăm că gafa majoră făcută de Occident nu e de azi, de ieri, ci este de aproape un secol când natalitatea a fost descurajată, iar imigrările încurajate pentru mâna de lucru ieftină. România noastră renaște demografic în afara ei, tocmai pentru măsurile, adevărat comuniste, de creștere demografică. Și nu va mai dura mult până ce Catedralele Occidentale vor rămâne simple atracții muzeale, asemeni Sfintei Sofia de la Istanbul și a altor locașuri creștine care au fost invadate nu de războaie, ci de fiii celor care au înțeles că puterea unei civilizații se naște prin nașterea fiilor. Orice lamentare a momentului fără măsuri coerente și consecvente de salvare a Europei Creștine va duce către o ciocnire inevitabilă pe fond demografic între cultura și civilizația musulmană și cea creștină.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Contributor, autor de opinie. Liliana Naclad este lect. Dr. la Univ Ovidius – Constanța. A debutat în presa locală la 20 de ani și a fost pentru scurt timp colaborator TVR 1. Este specialist PR, cu un doctorat în media pe discurs religios. A coordonat Biroul de Presă din Arhiepiscopia Tomisului și a fost consilier in departamentul Cultural al Consiliului Județean Constanța, apoi numită director de Cabinet al Prefectului, de unde a intrat în spațiul privat. Pentru că este absolventă de studii academice post-universitare ale Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, cu licența în Teologie – Istorie, autoarea are un background de analist atent al vieții socio-politice și religioase românești. Actualmente pe lângă coordonare unui centru de dezvoltare pentru copii, predă de 13 ani și Comunicare audio-vizuală, Imagologie și Etica jurnalismului la masterul de Strategii de Comunicare al Facultății de Teologie din Constanța, precum și Fundamentele comunicării și discipline din sfera planinngului familial la Asistență Socială.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions