Instalarea formațiunii medicale a Sistemului Medical Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT) de la Constanța, cu o capacitate de 55 de paturi, a fost finalizată luni,...
“Implicarea dumneavoastră directă în susținerea actului medical, prin ajutoarele materiale care s-au strâns din donații, a fost o lecție de dăruire, de credință și facere de...
Senatorul Cătălin Lucian Iliescu (PMP) a transmis marți că domeniul HO-RE-CA (hoteluri, restaurante, cafenele), cel mai afectat de coronacriză, poate fi salvat dacă se acordă anumitor...
În cursul nopţii trecute, managerul Spitalului din Hârşova, Andrei-Bogdan Zidaru a anunţat pe pagina de Facebook a unităţii spitaliceşti că solicită pază la după ce comportamentul...
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că Dobrogea se află sub cod galben de vânt, cel puţin până la ora 12.00. În judeţele Constanţa şi Tulcea...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, în cursul acestei dimineţi, că în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, au fost oprite manevrele...
România a intrat în scenariul 4 pe fondul pandemiei de coronavirus. Asta pentru că la în această seară s-au înregistrat în România 2.109 cazuri de îmbolnăvire....
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, în această seară, că municipiul Suceava și opt comune din jur, Adâncata, Salcea, Ipotești, Bonsanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și...
Numărul deceselor ca urmare a infectării cu virusul COVID-19 a ajuns la 65. În urmă cu puţină vreme, au fost raportate încă 13 decese ale unor...
Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a trimis o scrisoare către premierul Ludovic Orban şi ministrul de Interne, Marcel Vela, prin care anunţă că autorităţile publice nu...
În urmă cu puţină vreme, Grupul de Comunicare Strategică a mai anunţat 3 decese ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Deces 48 Barbat, 59 de...
În urmă cu puţină vreme, Grupul de Comunicare Strategică a informat că a fost confirmat decesul cu numărul 47 la nivel naţional. Este vorba despre un...
În cursul acestei seri, cu începere de la ora 22.00 va intra în vigoare un cod galben de vreme rea. Temperaturile vor fi foarte scăzute, vor...
În cursul zilei de azi, Administraţia Naţională de Meteorologie a postat pe pagina sa oficială prognoza meteorologică valabilă până în ziua de 12 aprilie. Potrivit acesteia,...