Jurnalista Sorina Matei este, de astăzi, noul director general al TVR. Numirea, care este interimară, pentru o perioadă de 60 de zile, s-a făcut la propunerea...
Primăria Constanța a trimis un comunicat de presă ca drept la replică după ce Protecția Consumatorilor Constanța, condusă de Horia Constantinescu, a dispus, în cazul mai...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, anunță că s-a făcut primul pas concret spre implementarea trenului metropolitan în județul Constanța! „Facem un pas important pentru dezvoltarea...
Gearâp Cosmin-Ștefan, inspector de specialitate din cadrul ABADL Constanța, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, în cursul...
Unul dintre terenurile încă neconstruite de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța ar putea căpăta o cu totul altă destinație. Pe o suprafață de aproximativ 18.400...
Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunță verificări în toate grădinițele cu program prelungit din municipiu, după întrebările primite din partea presei privind condițiile de odihnă ale copiilor....
Peste 2.000 de procese-verbale de contravenție au fost întocmite de polițiștii locali din Constanța, în perioada 31 august – 6 septembrie. Valoarea totală a amenzilor aplicate...
Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța a inaugurat astăzi ruta directă Constanța – Roma Fiumicino, operată de compania aeriană Wizz Air. Noua conexiune reprezintă un pas important...
Un accident rutier a avut loc astăzi, 8 septembrie, în jurul orei 11.50, în orașul Techirghiol. Un copil în vârstă de 13 ani a fost lovit...
Președintele Nicușor Dan este așteptat să anunțe, în această săptămână, consultări la Palatul Cotroceni cu partidele politice și să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru. Potrivit...
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la o deplasare cu un avion privat, alături de...
Planificat inițial pentru 46 de zile și prelungit până pe 6 septembrie, primul sezon NIBIRU a reunit peste 350 de evenimente, 500 de artiști și un...
La această oră, se desfășoară exercițiu ”Sarex 2026” de căutare și salvare pe marea Neagră. Exercițiul este condus și coordonat direct de către Centrul Maritim de...
Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” scoate la concurs mai multe posturi vacante de asistent medical de radiologie. Este vorba despre: 2 (două) posturi...