Connect with us

Opinie

”Paștele mamii voastre de jigodii”. Câteva reflecții despre discuțiile iscate de crimele din Caracal

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Nu obișnuiesc să scriu articole de opinie. În urmă cu mulți ani, mi-am propus să mă limitez la fapte. Dar,  după discuțiile iscate pe marginea crimelor de la Caracal, simt că e cazul să-mi spun părerea. Încep cu o istorie mai veche, care m-a marcat și pe care nu o voi uita toată viața.

În urmă cu 15 ani, am participat ca reporter la o acțiune de căutare a unui copil de 4 ani și 8 luni dispărut în zona mănăstirii Cocoș din județul Tulcea. Era trecut de mijlocul lunii octombrie, dar vremea era frumoasă. Pe micuț îl chema Vlăduț Tudor. Era constănțean și dispăruse din raza vizuală a familiei sale, care se organiza de un picnic, în natura superbă de la Cocoș, într-o duminică după slujba de vecernie. Imediat ce au observat dispariția minorului, undeva în jurul orei 16,30, adulții din familia sa au început să-l caute. Toată pădurea din jurul mănăstirii era un ecou. Auzind strigătele, călugării au venit să dea o mână de ajutor. Au pieptănat pădurea și au strigat și ei. Degeaba, copilul era dispărut fără urmă. Familia a raportat cazul și a cerut sprijinul autorităților. Un comandament oficial, format din polițiști și jandarmi, și-a intrat în rol abia la ora 21. Până la 3 dimineața, pădurea a fost din nou pieptănată. Nici urmă de minor. În zilele următoare, s-a derulat la Cocoș cea mai mare operațiune de căutare a unei persoane dispărute de până atunci. Au fost implicați jandarmi și polițiști, angajați ai unei firme private de pază, jurnaliști și voluntari civili. În total, vreo sută de persoane. Un elicopter a survolat pădurea și a scanat-o cu un dispozitiv de termoviziune. Nici urmă de copil.

Mănăstirea Cocoș, Niculițel. Sursa foto: www.calauzaoffroad.ro

La sol, urma lui Vlăduț a fost luată de câinii dresați ai Poliției. Dar urma se pierdea cu totul la 400 de metri în desișul pădurii, în dreptul unei pietre. S-a creionat atunci ipoteza că minorul fusese luat pe sus din acel loc, de un răpitor. De altfel, pe baza acestei ipoteze, miercuri, în a treia zi de la dispariție, poliția s-a retras din operațiunea de căutare. Abandonată de autorități, familia a apelat la o firmă de pază și la antrenorul de karate al copilului, Paul Constantin Cojocaru, un om care se ocupă în ultimii ani, cu rezultate spectaculoase și recunoscute la nivel internațional, de salvarea copiilor din ghearele autismului. În această formulă, căutările au continuat încă trei zile. Sâmbătă dimineața, când speranțele erau deja înecate în disperare, la mănăstire a venit voluntar un tânăr care s-a prezentat Gigioc din Nifon. Acesta s-a oferit să conducă echipa de căutare prin pădure. La câteva ore, copilul a fost găsit într-o râpă, la 4,5 kilometri, în linie dreaptă, de mănăstire și la 12 kilometri, pe drumul forestier ocolit. Persoanele implicate în căutări au spus că verificaseră în zilele anterioare de patru ori zona râpei, fără a găsi copilul. La 700 de metri distanță se afla un punct de exploatare forestieră, însă nici muncitorii de aici nu observaseră absolut nimic. Cele 9 persoane care au participat în acea dimineață la căutarea lui Vlăduț spun că, în momentul în care l-au găsit, acesta trăia, că respira, că avea puls și că și-a recunoscut tatăl. Mai apoi, însă, oficialii de la Spitalul Județean din Tulcea au comunicat că minorul era deja decedat atunci când a fost preluat de o ambulanță neechipată corespunzător și fără medic la bord. Medicul rămăsese la spital, pentru o partidă de solitaire.

Vlăduț Tudor. Sursa foto: Adevărul.ro

Au trecut 15 ani de atunci, însă îmi amintesc perfect și acum planșele fotografice cu hainele copilului, nefiresc de curate pentru cineva care s-ar fi târât pe râpe. Brațele lui Vlăduț nu aveau nicio zgârietură. Șosetele albe erau doar ușor murdare, pe tălpi. După declararea decesului, ipoteza răpirii a fost abandonată cu totul de autoritățile judiciare. Oricum aceasta nu fusese decât un pretext pentru ca Poliția să se retragă din căutări. Ca dovadă, nu s-au făcut percheziții la așezământul monahal, la un seminar ortodox din vecinătate, la punctul de exploatare forestieră sau la stâna din zonă, care aparținea unui tip agresiv cu istoric infracțional. Organele nu l-au luat la întrebări pe un frate de mănăstire, detașat de la Cernica, o mănăstire în care avusese loc, nu cu mult timp înainte, un scandal de pedofilie.

În schimb, procurorii au deschis dosar penal împotriva familiei minorului, pentru neglijență. După o vreme, l-au închis. Și asta a fost tot. O tragedie umană imensă. Procurorii, polițiștii și medicii nu au răspuns pentru deficiențele lor. Între timp, o parte din ei au ieșit la pensie… specială.

Întâmplarea de acum 15 ani mi-a venit în minte după povestea șocantă de la Caracal. În aceste zile, s-au spus în spațiul public multe vorbe care aruncă o ceață cleioasă peste esența cazului, în încercarea de a pregăti un final confuz, fără răspundere pentru cei care au greșit.

Acest caz zguduitor de la Caracal este, în esența sa, despre faptul că statul român a fost incapabil să intervină pentru salvarea unei vieți timp de 19 ore de la apelurile la 112 ale persoanei răpite și violate. STS-ul n-a fost în stare să identifice locația, iar polițiștii și procurorul de caz au stat în fața casei suspectului principal, așteptând să se crape de zi ca să se împlinească ora din mandat. Cazul de la Caracal nu este despre secția specială, nu este despre protocoalele dintre justiție și serviciile secrete, nu este despre Curtea Constituțională. Toate divagațiile de această natură aruncă o ceață cleioasă peste cele întâmplate.

În spațiul public s-a manipulat grosier că STS-ul nu a putut identifica locația din care s-au lansat apelurile la 112, din cauză că nu mai poate beneficia de sprijinul tehnic al SRI, după ce protocoalele secrete au fost declarate neconstituționale. E drept că SRI putea identifica precis locația, având tehnica operativă necesară. Însă identificarea locației o poate face și softul de la Uber. Sunt pizzerii în țara asta care identifică locația apelului unui client. Dar STS nu se poate compara cu o pizzerie. Un oficial al asociației europene a operatorilor de numere unice de urgență a declarat zilele trecute pentru Hotnews că această structură s-a oferit să pună la dispoziția STS un soft gratuit care face identificarea locației. Românii au refuzat, plănuind să organizeze o mega-licitație pentru dezvoltarea unui sistem pe mulți bani. E limpede că încercarea de manipulare netezea drumul ca șeful STS să scape basma curată. Ei, uite că tentativa nu a reușit. Șeful STS și-a dat demisia.

Sursa foto: Evenimentul Zilei

În spațiul public s-a manipulat grosier și pe faptul că procurorul de caz nu i-a lăsat pe polițiști să intre în casa suspectului în puterea nopții, de teama Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiuinilor din Justiție. Afirmația făcută chiar de un brav procuror de la Brașov este o stupizenie de doi lei. Adică procurorul de caz de la Caracal a încălcat Constituția, de teama SIIJ? Chiar așa? Prostia și încălcarea Constituției pot fi scuzate prin teama față de secția specială? Este grețos că lupta împotriva secției speciale, care este una din cele mai toxice teme din ultima vreme, a fost dusă exact pe seama victimelor de la Caracal. Ba iată că tocmai un caz precum cel de la Caracal arată utilitatea deplină a secției speciale. Chiar nu vedeți că prea s-au învățat procuorii și judecătorii din țara asta să nu răspundă nicăieri și pentru nimic în lume? Au ieșit pe treptele instanțelor să ne spună că nu sunt lăsați să lucreze bine, de teama secției speciale. Întâmplător, am fost și eu la un miting din acesta, în primăvară. Ploua mocănește, dar procurorii rezistau. Pentru unii din ei am tot respectul, buni profesioniști, jos pălăria, cu dosare grele trimise instanțelor penale. Însă, la grămadă, erau pe trepte și oameni care au închis dosare în baza unor subterfugii rușinoase, protejând mafioți cunoscuți de toată lumea. O clipă m-am înspăimântat văzându-i acolo, amestecați cu profesioniștii pe care îi stimam. Și chiar m-am întrebat: oare dacă nu ar fi fost scoase din sistem niște personaje locale cunoscute, sub acuzația că vindeau sentințe pe șpagă, oare nu erau și ele amestecați pe aceleași trepte?

Justiția din România nu este perfectă. Procurorii nu sunt cu toții luptători aprigi împotriva infracțiunilor, iar unii judecătorii, aparținând unor clanuri politice, se comportă de multe ori ca niște baroni ai instanțelor, încălcând legi și inventând legi, scoțând și adăugând la lege, după bunul plac, la umbra unui jargon insuportabil.

La un moment dat, am comparat, având această posibilitate, hotărâri judecătorești în materia discriminării, de la Cluj și Constanța. Nu am putut să nu observ că, la Cluj, ordonanța de urgență care reglementează domeniul a fost interpretată în sensul aplicării ei, în vreme ce la Constanța tocmai pe dos, pentru a nu fi aplicată. De ce așa? Nu e aceeași lege? Constanța nu e în aceeași țară?

În urmă cu zece ani, judecătorii noștri au condamnat o cunoscută jurnalistă pentru că și-a permis să critice un politician, la plata de daune morale, de 15.000 de euro. Peste ani, jurnalista și-a găsit dreptatea la CEDO. Credeți că judecătorii care au judecat strâmb au fost trași la răspundere? Da de unde! Au fost promovați în funcții de conducere. La urmă, vor pleca la pensii speciale, urlând la grămadă cu niște idioți utili din politica națională împotriva secției speciale.

Eu unul m-am săturat. Din povestea de la Caracal, am rămas cu vorba lui Alexandru Cumpănașu, unchiul adolescentei răpite, violate și ucise în timp ce STS-ul nu găsea locația, iar procurorul și polițiștii așteptau în fața casei ororilor pentru că nu știau articolul din Constituție care nu că le dădea dreptul, dar îi obliga să intre peste suspect pentru a salva o viață de om. ”Paștele mamii voastre de jigodii”, vorba lui Cumpănașu, nu puneți batista pe țambal și nu încercați să fugiți de răspundere.

Sursa foto deschidere: B1Tv. 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: