Connect with us

Opinie

”Paștele mamii voastre de jigodii”. Câteva reflecții despre discuțiile iscate de crimele din Caracal

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Nu obișnuiesc să scriu articole de opinie. În urmă cu mulți ani, mi-am propus să mă limitez la fapte. Dar,  după discuțiile iscate pe marginea crimelor de la Caracal, simt că e cazul să-mi spun părerea. Încep cu o istorie mai veche, care m-a marcat și pe care nu o voi uita toată viața.

În urmă cu 15 ani, am participat ca reporter la o acțiune de căutare a unui copil de 4 ani și 8 luni dispărut în zona mănăstirii Cocoș din județul Tulcea. Era trecut de mijlocul lunii octombrie, dar vremea era frumoasă. Pe micuț îl chema Vlăduț Tudor. Era constănțean și dispăruse din raza vizuală a familiei sale, care se organiza de un picnic, în natura superbă de la Cocoș, într-o duminică după slujba de vecernie. Imediat ce au observat dispariția minorului, undeva în jurul orei 16,30, adulții din familia sa au început să-l caute. Toată pădurea din jurul mănăstirii era un ecou. Auzind strigătele, călugării au venit să dea o mână de ajutor. Au pieptănat pădurea și au strigat și ei. Degeaba, copilul era dispărut fără urmă. Familia a raportat cazul și a cerut sprijinul autorităților. Un comandament oficial, format din polițiști și jandarmi, și-a intrat în rol abia la ora 21. Până la 3 dimineața, pădurea a fost din nou pieptănată. Nici urmă de minor. În zilele următoare, s-a derulat la Cocoș cea mai mare operațiune de căutare a unei persoane dispărute de până atunci. Au fost implicați jandarmi și polițiști, angajați ai unei firme private de pază, jurnaliști și voluntari civili. În total, vreo sută de persoane. Un elicopter a survolat pădurea și a scanat-o cu un dispozitiv de termoviziune. Nici urmă de copil.

Mănăstirea Cocoș, Niculițel. Sursa foto: www.calauzaoffroad.ro

La sol, urma lui Vlăduț a fost luată de câinii dresați ai Poliției. Dar urma se pierdea cu totul la 400 de metri în desișul pădurii, în dreptul unei pietre. S-a creionat atunci ipoteza că minorul fusese luat pe sus din acel loc, de un răpitor. De altfel, pe baza acestei ipoteze, miercuri, în a treia zi de la dispariție, poliția s-a retras din operațiunea de căutare. Abandonată de autorități, familia a apelat la o firmă de pază și la antrenorul de karate al copilului, Paul Constantin Cojocaru, un om care se ocupă în ultimii ani, cu rezultate spectaculoase și recunoscute la nivel internațional, de salvarea copiilor din ghearele autismului. În această formulă, căutările au continuat încă trei zile. Sâmbătă dimineața, când speranțele erau deja înecate în disperare, la mănăstire a venit voluntar un tânăr care s-a prezentat Gigioc din Nifon. Acesta s-a oferit să conducă echipa de căutare prin pădure. La câteva ore, copilul a fost găsit într-o râpă, la 4,5 kilometri, în linie dreaptă, de mănăstire și la 12 kilometri, pe drumul forestier ocolit. Persoanele implicate în căutări au spus că verificaseră în zilele anterioare de patru ori zona râpei, fără a găsi copilul. La 700 de metri distanță se afla un punct de exploatare forestieră, însă nici muncitorii de aici nu observaseră absolut nimic. Cele 9 persoane care au participat în acea dimineață la căutarea lui Vlăduț spun că, în momentul în care l-au găsit, acesta trăia, că respira, că avea puls și că și-a recunoscut tatăl. Mai apoi, însă, oficialii de la Spitalul Județean din Tulcea au comunicat că minorul era deja decedat atunci când a fost preluat de o ambulanță neechipată corespunzător și fără medic la bord. Medicul rămăsese la spital, pentru o partidă de solitaire.

Vlăduț Tudor. Sursa foto: Adevărul.ro

Au trecut 15 ani de atunci, însă îmi amintesc perfect și acum planșele fotografice cu hainele copilului, nefiresc de curate pentru cineva care s-ar fi târât pe râpe. Brațele lui Vlăduț nu aveau nicio zgârietură. Șosetele albe erau doar ușor murdare, pe tălpi. După declararea decesului, ipoteza răpirii a fost abandonată cu totul de autoritățile judiciare. Oricum aceasta nu fusese decât un pretext pentru ca Poliția să se retragă din căutări. Ca dovadă, nu s-au făcut percheziții la așezământul monahal, la un seminar ortodox din vecinătate, la punctul de exploatare forestieră sau la stâna din zonă, care aparținea unui tip agresiv cu istoric infracțional. Organele nu l-au luat la întrebări pe un frate de mănăstire, detașat de la Cernica, o mănăstire în care avusese loc, nu cu mult timp înainte, un scandal de pedofilie.

În schimb, procurorii au deschis dosar penal împotriva familiei minorului, pentru neglijență. După o vreme, l-au închis. Și asta a fost tot. O tragedie umană imensă. Procurorii, polițiștii și medicii nu au răspuns pentru deficiențele lor. Între timp, o parte din ei au ieșit la pensie… specială.

Întâmplarea de acum 15 ani mi-a venit în minte după povestea șocantă de la Caracal. În aceste zile, s-au spus în spațiul public multe vorbe care aruncă o ceață cleioasă peste esența cazului, în încercarea de a pregăti un final confuz, fără răspundere pentru cei care au greșit.

Acest caz zguduitor de la Caracal este, în esența sa, despre faptul că statul român a fost incapabil să intervină pentru salvarea unei vieți timp de 19 ore de la apelurile la 112 ale persoanei răpite și violate. STS-ul n-a fost în stare să identifice locația, iar polițiștii și procurorul de caz au stat în fața casei suspectului principal, așteptând să se crape de zi ca să se împlinească ora din mandat. Cazul de la Caracal nu este despre secția specială, nu este despre protocoalele dintre justiție și serviciile secrete, nu este despre Curtea Constituțională. Toate divagațiile de această natură aruncă o ceață cleioasă peste cele întâmplate.

În spațiul public s-a manipulat grosier că STS-ul nu a putut identifica locația din care s-au lansat apelurile la 112, din cauză că nu mai poate beneficia de sprijinul tehnic al SRI, după ce protocoalele secrete au fost declarate neconstituționale. E drept că SRI putea identifica precis locația, având tehnica operativă necesară. Însă identificarea locației o poate face și softul de la Uber. Sunt pizzerii în țara asta care identifică locația apelului unui client. Dar STS nu se poate compara cu o pizzerie. Un oficial al asociației europene a operatorilor de numere unice de urgență a declarat zilele trecute pentru Hotnews că această structură s-a oferit să pună la dispoziția STS un soft gratuit care face identificarea locației. Românii au refuzat, plănuind să organizeze o mega-licitație pentru dezvoltarea unui sistem pe mulți bani. E limpede că încercarea de manipulare netezea drumul ca șeful STS să scape basma curată. Ei, uite că tentativa nu a reușit. Șeful STS și-a dat demisia.

Sursa foto: Evenimentul Zilei

În spațiul public s-a manipulat grosier și pe faptul că procurorul de caz nu i-a lăsat pe polițiști să intre în casa suspectului în puterea nopții, de teama Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiuinilor din Justiție. Afirmația făcută chiar de un brav procuror de la Brașov este o stupizenie de doi lei. Adică procurorul de caz de la Caracal a încălcat Constituția, de teama SIIJ? Chiar așa? Prostia și încălcarea Constituției pot fi scuzate prin teama față de secția specială? Este grețos că lupta împotriva secției speciale, care este una din cele mai toxice teme din ultima vreme, a fost dusă exact pe seama victimelor de la Caracal. Ba iată că tocmai un caz precum cel de la Caracal arată utilitatea deplină a secției speciale. Chiar nu vedeți că prea s-au învățat procuorii și judecătorii din țara asta să nu răspundă nicăieri și pentru nimic în lume? Au ieșit pe treptele instanțelor să ne spună că nu sunt lăsați să lucreze bine, de teama secției speciale. Întâmplător, am fost și eu la un miting din acesta, în primăvară. Ploua mocănește, dar procurorii rezistau. Pentru unii din ei am tot respectul, buni profesioniști, jos pălăria, cu dosare grele trimise instanțelor penale. Însă, la grămadă, erau pe trepte și oameni care au închis dosare în baza unor subterfugii rușinoase, protejând mafioți cunoscuți de toată lumea. O clipă m-am înspăimântat văzându-i acolo, amestecați cu profesioniștii pe care îi stimam. Și chiar m-am întrebat: oare dacă nu ar fi fost scoase din sistem niște personaje locale cunoscute, sub acuzația că vindeau sentințe pe șpagă, oare nu erau și ele amestecați pe aceleași trepte?

Justiția din România nu este perfectă. Procurorii nu sunt cu toții luptători aprigi împotriva infracțiunilor, iar unii judecătorii, aparținând unor clanuri politice, se comportă de multe ori ca niște baroni ai instanțelor, încălcând legi și inventând legi, scoțând și adăugând la lege, după bunul plac, la umbra unui jargon insuportabil.

La un moment dat, am comparat, având această posibilitate, hotărâri judecătorești în materia discriminării, de la Cluj și Constanța. Nu am putut să nu observ că, la Cluj, ordonanța de urgență care reglementează domeniul a fost interpretată în sensul aplicării ei, în vreme ce la Constanța tocmai pe dos, pentru a nu fi aplicată. De ce așa? Nu e aceeași lege? Constanța nu e în aceeași țară?

În urmă cu zece ani, judecătorii noștri au condamnat o cunoscută jurnalistă pentru că și-a permis să critice un politician, la plata de daune morale, de 15.000 de euro. Peste ani, jurnalista și-a găsit dreptatea la CEDO. Credeți că judecătorii care au judecat strâmb au fost trași la răspundere? Da de unde! Au fost promovați în funcții de conducere. La urmă, vor pleca la pensii speciale, urlând la grămadă cu niște idioți utili din politica națională împotriva secției speciale.

Eu unul m-am săturat. Din povestea de la Caracal, am rămas cu vorba lui Alexandru Cumpănașu, unchiul adolescentei răpite, violate și ucise în timp ce STS-ul nu găsea locația, iar procurorul și polițiștii așteptau în fața casei ororilor pentru că nu știau articolul din Constituție care nu că le dădea dreptul, dar îi obliga să intre peste suspect pentru a salva o viață de om. ”Paștele mamii voastre de jigodii”, vorba lui Cumpănașu, nu puneți batista pe țambal și nu încercați să fugiți de răspundere.

Sursa foto deschidere: B1Tv. 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Ordonanța privind majorarea alocaţiilor, publicată în Monitorul Oficial. Vezi câți bani vor primi copiii din septembrie

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ordonanţa de urgență privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei, potrivit textului ordonanței. Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprins între 2 ani şi 18 ani. Sursa: digi24.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Alifantis, atac la adresa lui Walter Ghicolescu

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Cel mai recent album al lui Walter Ghicolescu – “A 7-a treaptă” și pregătirea, deja, a celui de-al optulea, reprezintă dovada că artistul este într-o creștere rapidă în alegerile iubitorilor muzicii folk, motiv de atac din partea vechilor folkiști. Într-o postare pe facebook, Nicu Alifantis îi dă “sfaturi prietenești” lui Walter, care deși se bucură de aprecierea iubitorilor genului, nu a fost invitat la Festivalul de folk. Gărâna pare a fi de ani buni un festival cu circuit închis, astfel că, mentorul acestuia, Nicu Alifantis, a ținut să îi transmită lui Walter că fiecare festival își are publicul preferat cu artiștii preferați. Și totuși, maestre Alifantis, un festival, pentru a supraviețui, are nevoie să își păstreze fanii și chiar să crească numărul acestora. Postarea lui Alifantis arată nevoia acestuia de a-și consolida imaginea în fața unui nou interpret apreciat de iubitorii de folk, vorbind despre sine din postura unui titan, dar lasă să se strecoare expresii care să inducă frustrare destinatarului mesajului. Se teme că își va pierde poziția în fața celui care nu doar că interpretează și crează folk, ci se preocupă de generația tânără, pentru ca acest gen să nu se piardă. Postarea a generat polemici in rândul iubitorilor genului, care consideră că atitudinea lui Alifantis nu îi face cinste nici lui, nici mișcării folk ce este, prin definiție, una de păstrare și promovare a valorilor. În opinia comentatorilor postării, a fi artist mare sau mic este rezultatul ascultătorilor genului, care ar trebui să fie unul variat, nu în ligi diferite. “Noi vă iubim și vă respectăm cu adevărat (n.r. pe artiști în general), cu mult mai mult decât reușiți între voi! Sunteți atât de puțini și atât de frumoși, de ce aceste atacuri publice?” a comentat Fabiola Baragan din Iași.

Dacă în deschidere Alifantis vorbește despre Walter, numindu-l confrate, spre final ajunge să îl catalogheze ca jucător de liga C, fapt ce inevitabil îl coboară și pe Alifantis în aceiași ligă, fiindu-i confrate. Nu se știe în ce ligă este, dar abordând astfel un artist, Alifantis se coboară pe sine ca om, nu ca artist, în liga Z.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Epidemia, dictatura medicală și lingurița pentru împărtășanie

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Gafa de comunicare a BOR este intersecția din care drumurile îi încurcă pe cei căldicei, îi rătăcesc pe cei nestatornici și le luminează și mai bine drumul celor întăriți în credință. Celor sceptici le dă apă la moară, iar pentru progresiști e o adevărată mană cerească.

În 2000 de ani, peste creștini s-au abătut ciuma, lepra, boli ce nu-și găseau leacul. Pentru ei se creau comunități speciale cu bisericuțe și clerici.

Și azi, la Tichilești, biserica pentru bolnavii de lepră îmi este vie în memorie, scăldată în lumina unei vecernii la care am stat alături de ei, de leproși. A doua zi i-am văzut împărtăşindu-se și cu ei, cu leproșii, din același potir și cu aceeași linguriță, pe clerici și pe câțiva oameni sănătoși. Fără teamă.

Azi, dispută. Un comunicat de presă emis neprofesionist aruncă în aer ceea ce Biserica a reușit să păstreze cu sfințenie, chiar și în prigoana comunistă – taina, comunicarea ei ierarhică în spațiu închis, diferit pe alocuri de cel deschis. În vremuri tulburi, te poți împărtăși chiar și din palmă, nu asta contează, ci credința că acolo, în palma ta, e Însuși El.

În temnițele comuniste nu erau vase de cult, în războaie li se picura din vârful degetelor preotului militar Trupul și Sângele Mântuitorului pe buzele agonizatului apărător al patriei.

Azi – mult zgomot. Drept, paradigmele s-au modificat substanțial. Totul a ieșit ca un val din interioritatea în exterioritatea noastră. Inclusiv paradigmele comunicaționale s-au schimbat/dezvoltat cu o rapiditate ce a lăsat în urmă mulți comunicatori, nu doar din Biserică, ci și din sfera politică, ea însăși afectată de prostie și proastă gestionare a informațiilor.

Dacă se comunica intrainstituțional cu acel mesaj din comunicatul de presă, lăsând clericului capacitatea de a aborda subiectiv problema, lucrurile erau altfel.

Ieșind cu un discurs mediatic, cu părere de rău o spun, biroul de presa al Patriarhiei își dovedește incapacitatea de adaptare la noile paradigme comunicaționale.

A evoluat mult, are multe merite față de ce se petrecea acolo în urmă cu 15 ani, însă e imatur, iar această gafă este una ce ar trebui asumată și reformulată de urgență în termeni conciși.

Liliana Naclad este specializată pe comunicare și media cu o teză de doctorat ce abordează discursul religios. Este autoarea colecției “Itinerarii patorale în condeiul presei” și a volumului “Discurusul religios în mass-media”, publicat la Editura Institutului European. Din anul 2005 predă Comunicare audio-vizuală și Imagologie la masteratul de Strategii de Comunicare al Facultății de Teolgie din Constanța.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: