Conecteaza-te cu noi

Politica

Polaris M Holding scoate Mangalia din bălării. Vezi galerie foto!

Published

on

După ce a colaborat cu administrația locală din municipiul Constanța, Polaris M Holding a demarat o acțiune de voluntariat şi în municipiul Mangalia.

Administrația din sudul litoralului a fost pusă la zid de către locuitori, agenți economici, dar și de hotelieri pentru modul defectuos în care gestionează activitatea pe domeniul public, aşa încât acțiunea de voluntariat a firmei de salubrizare vine în sprijinul tuturor, iar imaginea Mangaliei de după intervenția echipelor Polaris este cea a unui oraş care se pregăteşte să îşi primească turiştii în acest sezon estival.

Revenind la proiectul Polaris M Holding, Florin Jianu, directorul punctului de lucru din Mangalia al societății, a declarat pentru “Ordinea.ro” că acţiunea a fost demarată pe 8 mai a.c., iar la sfârşitul săptămânii trecute au fost curăţate mai multe cartiere din municipiul Mangalia. “Am continuat colectarea grămezilor de resturi vegetale rezultate în urma cosirii în parcul balnear, zona străzii Oituz şi şoseua Constanţei, respectiv de la gară până la sediul administraţiei locale. Şi nu doar aici, acţiunea noastră din municipiul Mangalia este derulată în toate cartierele. Deviza campaniei de voluntariat este: Cutăţăm Mangalia noastră! Împreună pentru un oraş curat! Lucrurile sunt simple: ne vom implica în mai multe acțiuni de voluntariat, în mai multe localități unde ne desfăşurăm activitatea, iar primul oraş din cadrul acestei campanii este Mangalia. Aici am decis să intervenim pe spaţiile verzi, unde ştiţi şi dvs. că erau cele mai mari probleme”, a declarat Florin Jianu.

Totodată, reprezentantul Polaris a mai spus că săptămâna trecută s-a intervenit doar în oraș, dar în perioada următoare vor fi intervenţii cu maşinile şi echipele de lucru și în stațiunile din sudul litoralului, cele care aparțin din punct de vedere administrativ de Primăria Mangalia. “Nu am făcut un plan de lucru concret şi asta din cauza condițiilor meteo care au ajutat la creşterea vegetației. În unele zone vegetaţia atinge şi jumătate de metru şi se înaintează destul de greu”, completează Jianu.

Advertisement

Întrebat cum s-a desfășurat colaborarea dintre societate și reprezentanții administrației municipale, Florin Jianu ne-a răspuns: “Nu am întâmpinat probleme, noi am venit în sprijinul lor, al administrațiilor locale cu care colaborăm.”

L-am contactat şi pe primarul Mangaliei, Cristian Radu, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice venite din partea “Ordinea.ro”, dar îi așteptăm punctual de vedere.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions