Conecteaza-te cu noi

Administratie

Războiul Comisarilor de la Costinești. Adevăratul motiv pentru care Constantinescu l-a exclus pe Pescaru din PSD

Published

on

Dumitru Jeacă, prefectul județului Constanța, a semnat, la jumătatea lunii noiembrie, ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Costinești al lui Nicolae Pescaru, ales pe listele PSD, organizația locală Costinești, la alegerile locale din anul 2016. Printr-un comunicat remis redacției, reprezentantul Guvernului în teritoriu motivează semnătura prin lispa activității lui Pescaru în cadrul organizației și pentru faptul că nu și-a achitat cotizația.

Pescaru a atacat ordinul în instanță, cererea de anulare a documentului fiind înregistrată în data de 28 noiembrie a.c. Astfel, pe rolul instanței de contencios administrativ al Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul nr. 7167/118/2018, prin care Pescaru solicită suspendarea ordinului prefectului județului Constanța privind încetarea mandatului de ales local în cadrul CL Costinești, respectiv decizia Biroului Permanent Județean al PSD Constanța privind excluderea sa din rândurile social – democraților. Ce șanse de câștig are? În primul rând, greșeala de nume. În documentul transmis de Instituția Prefectului, consilierul ales pe listele PSD este trecut Pescariu și nu Pescaru.

“Dacă e blat, atunci e un blat în interesul copiilor”

Nicolae Pescaru e acuzat că a votat un proiect al primarului Cristea care presupune acordarea de ghiozdane cu rechizite copiilor din localitate. Contactat telefonic pentru a confirma informațiile “Ordinea.ro” prin care Pescaru este acuzat de… blat cu liberalul Cristea, primar al comunei Costinești, consilierul căruia prefectul i-a suspendsat mandatul ne-a declarat:

Advertisement

“Confirm informațiile pe care dvs. le aveți, dar acesta este un proiect în folosul și beneficiul direct al copiilor din localitatea Costinești. Mi se pare incredibil să aducem partidul în prim plan într-o asemenea situație. Sunt mulți copii care chiar au nevoie de acele ghiozdane și eu am creier, d’aia m-am dus în consiliu, să votez conform conștiinței și nevoilor oamenilor, nu cum cere partidul sau cum vrea Horia Constantinescu (comisarul șef al OPC Constanța, consilier local și el în cadrul Consiliului Local Costinești și fost candidat din partea PSD la fotoliul de primar al comunei – n.r.). Să nu mai aduc în discuție și faptul că proiectul ghiozdanelor pentru elevi aparține Partidului Social Democrat de la județ, sigur că amintiți proiectul lui Nicușor Constantinescu. Deci, despre ce vorbim aici? Blat face Horia Constantinescu pe plajă sau când e la OPC ori când face afaceri pe plajă. Ce nu știu oamenii ăștia e faptul că toată situația asta nu ține de funcții, de niciuna dintre ele, ci de principii”, a declarat fostul șef al Poliției Mangalia, comisarul de poliție Nicolae Pescaru, ales consilier local din partea PSD în CL Costinești la alegerile locale trecute.

Citiți și:

Un consilier local PSD din Costinești își pierde mandatul

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions