Conecteaza-te cu noi

Societate

Unitatea Militară 02046 Constanța face angajări. Vezi ce posturi sunt vacante

Published

on

Unitatea Militară 02046, Constanța – din cadrul Ministerul Apărării Naționale – organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:

  • analist debutant în Biroul baze de date;
  • referent de specialitate debutant – Biroul dezvoltare și integrare aplicații resurse;
  • inginer de sistem debutant în Biroul configurare și administrare rețele și servicii informatice (2 posturi);
  • economist gradul I.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • analist debutant în Biroul baze de date:
    • absolvirea cu diplomă de licență a studiilor superioare de lungă durată în specializarea informatică, matematică – informatică, tehnologia informației, informatică aplicată;
    • vechimea în muncă nu este necesară;
    • acordul scris al persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată ”admis”.
  • referent de specialitate debutant – Biroul dezvoltare și integrare aplicații resurse:
    • absolvirea cu diplomă de licență a studiilor superioare de lungă durată în specializarea informatică, matematică- informatică, tehnologia informației, informatică aplicată;
    • vechimea în muncă nu este necesară;
    • acordul scris al persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admis”.
  • inginer de sistem debutant în Biroul configurare și administrare rețele și servicii informatice:
    • absolvirea cu diplomă de licență a studiilor superioare de lungă durată în specializarea automatică, calculatoare, electronică, tehnologii și sisteme de telecomunicații, rețele și software de telecomunicații, tehnologia informației, automatică și informatică aplicată;
    • vechimea în muncă nu este necesară;
    • acordul scris al persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admis”.
  • economist gradul I:
    • absolvirea cu diplomă de licență a studiilor superioare de lungă durată în domeniul științelor economice;
    • vechime în muncă minimum 3 ani și 6 luni în specialitatea studiilor;
    • acordul scris al persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admis”.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 decembrie 2021, ora 10:00: proba scrisă;
  • 24 decembrie 2021, ora 10:00: proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina www.navy.ro. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Unității Militare 02046 din Constanţa, str. Tulcea nr. 21, telefon 0241/667.985, interior 416.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions